Ruxandra IVAN

Da, la noi există democraţie, dar democraţie suverană

Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.

UE se vede captivă între nevoia de a limita consumul de combustibili fosili și cea de a asigura un preț acceptabil al energiei.

Ideea de justiţie socială pare să fie mai degrabă legată de existenţa în societate a unor decalaje care nu pot fi justificate moral.

Germania a propus un pachet în valoare de 60% din PIB, Belgia a propus un pachet de doar 2% din PIB, alte țări nu au avansat vreun plan coerent.

Cu cele 74 de locuri obținute la alegerile din primăvara lui 2019, cu 22 mai multe decît la precedentele, Verzii europeni dețin 10% din voturile în Parlamentul European. Acestea sînt cele mai bune rezultate obținute de grupul politic în ultimele cinci legislaturi, de la formarea sa ca federație de partide europene în 1999.

Pupătorii de moaște există. I-am văzut cu toții, măcar la televizor, la coadă la Sfînta Parascheva. Dar sexo-marxiștii există? A văzut cineva un sexo-marxist în carne și oase? Sigur că există. De văzut nu i-am văzut, căci majoritatea au dat deja ortul popii, dar am auzit de ei.

Președinția rotativă are o putere implicită importantă: să stabilească agenda și ierarhia priorităților printre dosarele aflate pe masă. Președinția poate grăbi, întîrzia sau chiar bloca anumite dosare. Aici intervine de fapt modalitatea prin ca

Frica este un liant social foarte puternic, atît pentru oameni, cît și pentru state, care nu o dată au fost comparate cu niște „persoane“.

S-au înmulţit, în ultimii ani, apelurile pentru „salvarea“ Europei. Asta arată că sîntem din ce în ce mai conştienţi că ceva nu-i în regulă. Tratatul Constituţional, de altfel, a fost tot rezultatul unui proces în care din ce în ce mai multe voci cereau „mai multă Europă“.

Există o „Europă continentală“ şi există Marea Britanie. Caracterul insular a generat, în mare măsură, un tip de asumare, cu mîndrie, a diferenţei între Insulă şi Continent, diferenţă accentuată, pe parcursul Războiului Rece şi după încheierea acestuia, de relaţia privilegiată cu Statele Unite.

Dacă m-ar întreba cineva ce ar trebui schimbat la Constituția României, aș ezita, ca orice intelectual care se respectă (și prin urmare nu poate răspunde clar la nici o întrebare), între două variante extreme: "nimic" sau "totul".

S-a vorbit mult vara aceasta despre perspectiva ca Greciei să-i fie drastic limitată suveranitatea, din cauza incapacităţii sale de a gestiona deficitul bugetar. Un discurs îngrijorător nu numai pentru Grecia, ci şi pentru orice stat membru al UE cu o poziţie economică sau politică mai puţin consolidată în Uniune, deoarece anunţă crearea unui precedent evitat timp de 60 de ani.

Libertatea nu se află în opoziţie cu securitatea, ci cu supunerea. Cît priveşte nevoia noastră de securitate, poate că ar fi bine să ne amintim, din cînd în cînd, că protecţia este arhetipul dominaţiei (Max Horkheimer) şi că societatea are nevoie de guvernare, nu de tutelă.

Cultura protestului nu are o istorie foarte consistentă în spaţiul românesc. Nu am avut disidenţă organizată în perioada comunistă. Nici o revoltă comparabilă cu cele din Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968) sau Polonia (1980), nici o organizaţie civică sau sindicală care să fi fost creată împotriva establishment-ului, şi nici măcar un samizdat mai acătării.

În 1231, în urma unei greve care dura din 1229 la Universitatea din Paris, regele Ludovic al IX-lea cel Sfînt şi mama sa, Bianca de Castilia, au acceptat să ofere independenţă Universităţii, totul fiind consfinţit prin bula papală Parens scientiarum. Scînteia care declanşase conflictul dintre universitari şi autorităţi fusese una din eternele încăierări de stradă dintre studenţi.