Solidaritatea alergătorilor de cursă lungă

Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
Solidaritatea alergătorilor de cursă lungă jpeg

S-a vorbit mult vara aceasta despre perspectiva ca Greciei să-i fie drastic limitată suveranitatea, din cauza incapacităţii sale de a gestiona deficitul bugetar. Un discurs îngrijorător nu numai pentru Grecia, ci şi pentru orice stat membru al UE cu o poziţie economică sau politică mai puţin consolidată în Uniune, deoarece anunţă crearea unui precedent evitat timp de 60 de ani.

De fapt, miza centrală în jurul căreia s-a cristalizat construcţia Europei unite a fost, în cele din urmă, suveranitatea. Preocuparea pentru menţinerea suveranităţii a fost principalul impediment în calea proiectelor de unificare europeană propuse încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea de Ducele de Sully sau de Abatele de Saint-Pierre. Deja în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, curentul federalist, din ce în ce mai vocal în Europa, susţinea că una dintre cauzele principale ale războaielor este sentimentul naţionalist şi că este necesar să imaginăm un sistem politic „cosmopolit“, după modelul descris de Kant în Proiectul de pace perpetuă. Al Doilea Război Mondial a determinat elitele politice europene să găsească o modalitate de a ţine în frîu Germania. Practic, prima cedare de suveranitate a avut loc în momentul în care Franţa şi Germania au decis să pună sub controlul unei Înalte Autorităţi independente producţia lor de cărbune şi oţel, materii prime esenţiale în efortul de război. Iar acest lucru a fost posibil pentru că este vorba de un sector mai puţin politizat: în aceeaşi perioadă, proiectul de creare a Comunităţii Europene a Apărării, cu o armată comună, a eşuat tocmai datorită prea marii sale intruziuni în sfera politică a suveranităţii (1952). De atunci, cel puţin la nivelul prim-planului evoluţiei construcţiei europene, majoritatea tentativelor de unificare politică au eşuat (planurile Fouchet din anii ’60, Raportul Tindemans în 1975, Proiectul Spinelli în 1984, precum şi recentul Tratat Constituţional din 2003). Dimpotrivă, la nivel economic, şi de o manieră mult mai puţin ostentativă, construcţia europeană a avansat într-un mod care face de negîndit posibilitatea ca statele europene să mai evolueze pe drumuri diferite. Trecerea la votul prin majoritate calificată în Consiliu, din 1966 (care face ca anumite decizii să se poată lua chiar împotriva voinţei unui stat), introducerea monedei euro şi crearea Uniunii Economice şi Monetare, transferul treptat al majorităţii materiilor legate de justiţie şi afaceri interne (politica de azil, vize, mandatul de arestare european etc.) către nivelul comunitar, toate acestea sînt etape ale transferului din ce în ce mai aprofundat de prerogative naţionale către Comunitate.  

La rîndul ei, Curtea Europeană de Justiţie a dat cîteva decizii care au supus definitiv legislaţia internă a statelor faţă de dreptul comunitar: este vorba de decizia Costa vs ENEL din 1964, care stabileşte supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului intern, şi de Van Gend en Loos din 1963, prin care dreptul comunitar capătă un efect direct – adică nu are nevoie de transpunere în dreptul intern, pentru a fi aplicabil. De asemenea, Curtea, folosindu-se de competenţa sa de interpretare a Tratatelor, a extins sfera de aplicabilitate a dreptului comunitar prin procedeele de absorbţie (cînd se demonstrează o legătură atît de strînsă între un domeniu aparţinînd competenţei comunitare şi unul aparţinînd competenţei statelor, încît intervenţia Comunităţii devine necesară) şi de expansiune (doctrina puterilor implicite ale Comunităţii).  

Două probleme însă mai trebuie elucidate înainte de a formula o concluzie asupra aşa-zisei „cedări de suveranitate“. Prima este legată de conţinutul noţiunii de „suveranitate“, despre care unii autori de ştiinţă politică susţin că este atît de vag, încît ar trebui chiar să ne ferim de a-l folosi (Ernst Haas). Nu există o definiţie general acceptată a suveranităţii; mai mult chiar, studii recente de teoria relaţiilor internaţionale au demonstrat caracterul fluctuant al noţiunii, de-a lungul secolelor. A doua priveşte calificarea procesului prin care competenţele statelor sînt transferate la nivelul Uniunii: este oare vorba de cedare, sau de punere în comun? Deciziile Uniunii nu sînt oare rezultatul voinţei comune a statelor membre?  

Pînă foarte recent, principiul solidarităţii între statele membre este cel care a făcut posibil succesul construcţiei europene. Dacă vom ajunge într-un moment în care statele mai puternice economic îşi vor impune punctul de vedere asupra statelor mai slabe, în care doar statele mari îşi păstrează dreptul de a decide că statele dezavantajate trebuie să cedeze mai multă suveranitate, în care unele state sînt „mai egale“ decît altele doar pentru că PIB-ul pe locuitor este mai mare, filozofia însăşi a construcţiei europene este pusă în pericol.

Ruxandra Ivan este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Libere din Bruxelles şi lector la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. A publicat, printre altele, La politique étrangère roumaine, apărută la editura Universităţii din Bruxelles, 2009.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini din mega-închisoarea din El Salvador, cu mii de deținuți dezbrăcați încătușați. „Au văzut exteriorul pentru ultima oară”
Imagini teribile cu deținuți aduși în gigantica închisoare din El Salvador (America Centrală) deschisă în 2023, publicate de autoritățile din această țară, au făcut, joi, înconjurul lumii.
image
O țară europeană a descoperit un zăcământ mai important decât petrolul și gazul și amenință monopolul deținut, până acum de China
O descoperire uriașă pentru Europa a fost făcută, recent. Compania minieră Rare Earths Norway a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ dovedit de pământuri rare din Europa continentală, situat la Fen Carbonatite Complex din sud-estul țării.
image
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Şase studenţi aflaţi în Italia cu Erasmus s-au oprit la un bar din Bari şi au consumat un mic dejun bogat cu cafea, cornuri și nu mai puțin de 27 de beri. La final, nu s-au mai obosit să plătească nota de plată. „A fost doar o scăpare de câteva secunde și nu i-am mai văzut”, a spus patronul păgubit.

HIstoria.ro

image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.
image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.