Mai multă Europa?

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
Mai multă Europa? png

Europei nu-i lipsesc simbolurile. De la imn, drapel, la părinţii fondatori şi cetăţenia semifictivă, o ducem destul de bine cu metaforicul presupus a ne consolida conştiinţa-de-a-fi-împreună. Crearea unei simbolistici care să accentueze această conştiinţă a unităţii europene a fost de la început o politică asumată explicit de liderii europeni.

Europei nu-i lipsesc nici poveştile, nici istoriile; sau naraţiunile ori meta-naraţiunile (cum se zice de cînd cu postmodernismul). De la răpirea nimfei Europa la Europa încoronată ca regină a lumii în Cosmografia Universală a lui Sebastian Münster (1588), apoi la frumoasa poveste a reconcilierii istorice franco-germane şi a sfîrşitului definitiv al războiului pe acest continent avem, nu-i aşa, 28 de secole de Europa. Cu toate astea, parcă simţim uneori că nu-i suficientă Europă, şi atunci apar chemări către o „relansare“ a unui proiect pe care ne ferim să-l numim „federal“, dar căruia nu-i putem găsi un (alt) corespondent în taxonomia regimurilor politice.

S-au înmulţit, în ultimii ani, apelurile pentru „salvarea“ Europei. Asta arată că sîntem din ce în ce mai conştienţi că ceva nu-i în regulă. Tratatul Constituţional, de altfel, a fost tot rezultatul unui proces în care din ce în ce mai multe voci cereau „mai multă Europă“ (apropo: aţi mai auzit pe cineva pronunţînd cuvîntul „constituţie“ cu referire la Europa, de la marele eşec din 2005?). În 2012, în plină criză, doi oameni politici foarte cunoscuţi, membri ai Parlamentului European (germanul ecologist Daniel Cohn-Bendit şi belgianul liberal Guy Verhofstadt) lansau un apel, foarte similar în conţinut cu ideile mişcărilor federaliste de la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, către o depăşire istorică a statului-naţiune, către un fel de „revoluţie post-naţională“ („Débout l’Europe! Manifeste pour une révolution postnationale en Europe“). Cu oarece vîlvă mediatică, dar fără alte urmări.

Cel mai recent din această serie este manifestul „A New Narrative for Europe“. E o declaraţie frumoasă, scrisă de un grup de mari intelectuali şi artişti europeni, la iniţiativa Comisiei. Ceea ce ne face să zîmbim, aici, în Est, unde cunoaştem foarte bine tradiţia proiectelor intelectuale, stimulate de la vîrful politicii. Textul vorbeşte despre valori, despre principii, despre faptul că Europa este o stare de spirit şi despre importanţa culturii ca liant al cetăţenilor europeni, dincolo de chestiunile economice şi financiare. Toate acestea, într-o Europă în care afişele electorale cu pericolul reprezentat de instalatorul polonez care va lua locurile de muncă ale francezilor aduc oamenii la vot; în care germanii sînt nemulţumiţi că, în timp ce ei muncesc şi fac să duduie economia europeană, grecii stau cu burta la soare şi profită de pe urma lor; în care discursul media din Marea Britanie înfăţişează masele de români care urmau să invadeze Albionul, după liberalizarea pieţei muncii.

Unul din fenomenele care caracterizează cel mai bine evoluţia construcţiei europene este prăpastia dintre ce s-a sperat iniţial şi ce s-a negociat ulterior. Cel mai bun exemplu este chiar momentul fondator, începutul anilor ‘50, cînd curentul federalist atinsese un maxim în societatea civilă europeană. Atunci, ideea că statul-naţiune este principala sursă a războaielor, că el trebuie aşadar să fie depăşit prin crearea unei federaţii, era o adevărată mantra pentru elitele intelectuale europene. Şi tot ce s-a reuşit a fost o Comunitate a Cărbunelui şi Oţelului (care, pe de altă parte, a fost baza a ceea ce nu ezit să numesc cel mai reuşit proiect politic al secolului al XX-lea). Numeroase momente de acest tip – planuri entuziaste şi ambiţioase, urmate de negocieri care coboară nivelul realizărilor în practică la cel mai mic numitor comun al statelor, iar în cele mai rele cazuri, urmate la rîndul lor, de scrutinuri populare care taie tot entuziasmul iniţial, fiind adevărate voturi de blam la adresa decidenţilor – au punctat evoluţia Uniunii. Însă, pentru ca orice evoluţie să fie posibilă, este necesar ca, dincolo de frumoasele declaraţii de principiu, să existe voinţă politică, proiecte cît se poate de concrete şi oameni capabili să pună aceste proiecte în practică. Din păcate, s-au înmulţit apelurile, dar s-au rărit proiectele concrete. Nu numai că nu există proiecte noi, dar majoritatea politicilor europene se află în impas, iar marile figuri politice, care să le transpună în practică, strălucesc prin absenţă. De aceea, este foarte probabil ca „noua naraţiune pentru Europa“ să rămînă un moment festiv care, desigur, ne emoţionează, după care ne întoarcem la treburile noastre (recesiunea, şomajul, problemele din Ucraina, problemele din Orientul Mijlociu, energia etc.).

Dintre toate declaraţiile cu încărcătură simbolică pentru Europa, preferata mea rămîne cea a lui Schuman: „Europa nu se va face dintr-odată, şi nici într-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete care să creeze mai întîi o solidaritate de fapt.“ Robert Schuman a spus asta în 1950 şi s-a apucat imediat de treabă. Să vă văd, domnule Barroso! 

Ruxandra Ivan, dr. în ştiinţe politice, Universitatea Liberă din Bruxelles, este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.