⬆
legea educației. ce ne propune?
Orgolii mai mari decît diferenţele reale - argument
Discursurile şi dezbaterile despre educaţie au o tendinţă enervantă de a fi inutile şi inutil de conflictuale. Inutile pentru că, de cele mai multe ori, cei implicaţi cad de acord că educaţia este sau trebuie să fie o prioritate, interesele copilului – mai presus de orice şi dascălii – respectaţi. Bun, şi?
Patru teme, trei miniştri, o şcoală
De doi-trei ani discuţiile despre Legea educaţiei parcă nu se mai termină. Zilele trecute vorbeam cu elevii de la unul dintre cele mai bune licee din ţară şi acesta era şi sentimentul lor: fiecare ministru vrea să-şi pună amprenta pe lege, iar schimbările din învăţămînt aduse de diversele propuneri de legi au loc brusc.
Dacă părinţii ar avea putere...
Şcoala românească, la prima vedere, pare a avea două părţi care trebuie să se pună de acord: profesorii şi copiii. La o privire mai atentă, iese la iveală şi o a treia, care are multe de spus: părinţii.
„Nu ştiu dacă sîntem pregătiţi“ – interviu
În mod evident principiul este corect. Să implici comunitatea în viaţa şcolilor. Problema este dacă putem implementa legea la modul acesta foarte brutal. Pentru că în momentul de faţă, aşa cum prevede legea – o treime părinţi, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale, o treime profesori –, cei din urmă devin într-un fel minoritari în şcoală.
„Părinţii pot să judece foarte bine“ – interviu
Nimeni nu poate să gestioneze o şcoală mai bine decît cei care au interes în acea şcoală. Cine sînt acei oameni? Părinţii, profesorii şi colectivitatea locală care finanţează şcoala
Autonomia universitară şi spiritul creator
În 1231, în urma unei greve care dura din 1229 la Universitatea din Paris, regele Ludovic al IX-lea cel Sfînt şi mama sa, Bianca de Castilia, au acceptat să ofere independenţă Universităţii, totul fiind consfinţit prin bula papală Parens scientiarum. Scînteia care declanşase conflictul dintre universitari şi autorităţi fusese una din eternele încăierări de stradă dintre studenţi.
Copacii, cum-necum. Şi pădurea?!...
- reflecţii despre Legea educaţiei naţionale: proces şi rezultat -
Aşa cum am menţionat în repetate rînduri, în opinia mea Educaţia este, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani. Miza istorică este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobîndirea, la 1 ianuarie 2007, a statutului de ţară membră a Uniunii Europene.
Închiderea minţii României
Defectul reformei educaţiei noastre este acela că ignoră iresponsabil miza etică a educaţiei, fiind preocupată de reducerea numărului de ore şi de uşurarea ghiozdanului. Adoptîndu-se rigid principiul relevanţei dimpreună cu restrîngerea numărului de ore, se va diminua studiul în domeniul umanist. Sînt în curs de dispariţie, dacă nu au şi dispărut deja, latina, logica, retorica, muzica şi nici măcar filozofia nu se simte bine.