Închiderea minţii României

Publicat în Dilema Veche nr. 326 din 13 - 19 mai 2010
Închiderea minţii României  jpeg

„Tout est bien, sortant des mains de l’Auteur des choses; tout dégénère entre les mains de l’homme.“ 
Émile ou de l’education, Rousseau  

Titlul acestui text modest trimite, poate neîndemînatic, dar direct, la faimoasa carte a lui Alan Bloom (The closing of the American mind, 1987; în versiune românească, Criza spiritului american, Humanitas, 2006). Diagnosticul pe care Bloom îl punea sistemului american de învăţămînt în anii ’80 se potriveşte sistemului nostru actual, deşi peisajul în ansamblu şi în detalii este, evident, diferit. Principal, însă, cred că sîntem în acelaşi tip de eroare. Implicîndu-mă ca parlamentar în problemele sistemului nostru de educaţie şi studiind atent proiectul Legii Educaţiei Naţionale, care se dezbate în Cameră chiar în aceste zile, îmi dau seama că noi, acum, ca şi ei, atunci, încercăm o mare deschidere şi, de fapt, vom obţine o mare închidere. Prin reforma pe care Parlamentul o are acum pe masă spre decizie în forma noii Legi a Educaţiei Naţionale, se deschide neîndoielnic sistemul ca atare, dar se închid, foarte probabil, mintea şi sufletul elevului. Iar cauzele, în mare, nu sînt foarte diferite de ceea ce semnala Bloom în binecunoscuta-i carte.

Două dinte ideile care stau la baza actualei reforme în educaţie sînt bune în sine, dar, prin aplicare rigidă, produc efecte negative – produc, de fapt, închiderea despre care vorbeam mai sus. Mă refer la principiul relevanţei învăţămîntului şi la ideea reducerii numărului de ore, în pandant cu cea a uşurării ghiozdanului. Aceste două idei, aplicate riguros, fără nuanţe şi fără perspectivă, duc la rateul întîlnirii cu marea cultură, cu „marile cărţi“ şi la ignorarea eticii. Defectul reformei educaţiei noastre este acela că ignoră iresponsabil miza etică a educaţiei, fiind preocupată de reducerea numărului de ore şi de uşurarea ghiozdanului. Adoptîndu-se rigid principiul relevanţei dimpreună cu restrîngerea numărului de ore, se va diminua studiul în domeniul umanist. Sînt în curs de dispariţie, dacă nu au şi dispărut deja, latina, logica, retorica, muzica şi nici măcar filozofia nu se simte bine. Aceste materii nu sînt, desigur, relevante. „Defectul“ materiilor umaniste este acela că par a nu avea o valoare imediată de întrebuinţare. Matematica sau fizica contribuie mult mai relevant la formarea unui bun inginer de poduri, decît etica sau latina. Piaţa muncii cere ingineri, computerişti, medici sau manageri. Umanioarele nu satisfac acest gen de cerere. Un elev încercat de lene sau vreun părinte nu foarte antrenat cultural ar putea susţine explicabil aşa ceva. Dar să aud asta de la pedagogi sau profesori este, pentru mine, cu totul surprinzător.

De foarte mulţi ani, sistemul de educaţie din România ignoră etica. Din curriculă, dintre problemele pe care elevul este antrenat să le gîndească, din orice abordare a relaţiilor umane pe care le subîntinde actul educaţional. După anii comunismului, în care Dumnezeu fusese alungat din şcoli şi regulile şcolii erau făcute în laboratoarele de propagandă ale partidului unic, şcoala românească a avut şi are în continuare marea şansă a eliberării. Treptat, în anii din urmă şi, decisiv, prin sistemul propus de actualul proiect de lege, şcoala se concentrează pe elev, este anume structurată pentru elev şi nu are în vedere nici un alt interes decît cel al elevului. Asta înseamnă, în primul rînd, dascăli buni, dar şi comunităţi locale implicate şi părinţi responsabilizaţi. Prin asta, şcoala devine liberă. Marele pericol este că şcoala se eliberează, astfel, şi de obligaţia ei fundamentală: aceea de a educa. Şcoala este abil împinsă spre performanţă cuantificabilă – cîţi absolvenţi intră la facultate, cîte premii obţine la olimpiade, cîţi elevi atrage, cu ce medii se absolvă etc. Numai că, în opinia mea, marea performanţă a şcolii nu e deloc cuantificabilă. Cîte caractere a produs, cîte suflete a modelat, cîtă înţelepciune a inoculat – aşa ceva nimeni nu poate măsura vreodată. Aşadar, acestui sistem îi lipseşte preocuparea pentru cultivarea sufletului şi pentru antrenarea minţii în exerciţiul mînuirii abstracţiunilor sufletului.

Racordînd sistemul nostru de educaţie la cel european, această lege impune şcolii să formeze competenţe şi nu să asedieze cu informaţii şi date. Mai exact, nu cantitatea şi diversitatea informaţiei, care se poate revărsa peste capul şcolarului, contează, ci ceea ce este învăţat să facă şi ceea ce poate el să facă în societate după ce termină şcoala. Asta înseamnă că educaţia trebuie să ţină cont de preocupările şi de înzestrările sale, imediat după ce se realizează instruirea generală. În acest cadru, al formării generale, se spune că şcoala trebuie să dezvolte opt categorii de competenţe. Nici una nu se referă la competenţe etice (prin competenţe etice înţeleg capacitatea tînărului de a evalua în termenii eticii tot ceea ce se întîmplă în jur, tot ceea ce face, i se face sau are de gînd să facă).

Există doar aproximaţii. În recomandarea europeană care enumeră aceste competenţe, cele care ar putea avea o anumită rezonanţă etică se cheamă „competenţe sociale şi civice“. Raportul Miclea a preferat în loc o formulă ceva mai potrivită, dar tot ambiguă: „Competenţe axiologice sau de valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială)“. În fine, textul actualului proiect de lege propune exact formula recomandării europene: „competenţe sociale şi civice“. Nici măcar la nivelul principiilor declarate nu se vorbeşte explicit despre formarea unei competenţe etice, care pare neimportantă, în comparaţie cu celelalte competenţe clar enumerate: aceea de a comunica, aceea de a folosi tehnologia digitală etc. Evident, dacă nici la nivel de principiu nu acordăm atenţie acestui subiect, ar fi naiv să ne aşteptăm de la textul legii să manifeste o atenţie specială dedicată acestui aspect al formării. Avem, aşadar, un proiect de reformă amplu, de mare magnitudine, cel mai profund proiect de reformă pe care învăţămîntul românesc l-a cunoscut de la Spiru Haret încoace, care nu acordă nici o însemnătate dimensiunii etice a educaţiei. Sîntem preocupaţi să asigurăm elevilor abilităţile necesare mişcării pe piaţa muncii secolului XXI, să le dezvoltăm spiritul antreprenorial, să le dezvoltăm reflexele traiului într-un spaţiu pluricultural, să-i obişnuim cu libertatea politică şi cu diversitatea religioasă. Dar nu părem deloc preocupaţi de dezvoltarea obişnuinţei de a evalua etic ceea ce se întîmplă în jur şi nici de a le dezvolta conştiinţa conţinutului moral al oricărui gest social.

 De mulţi ani, face unanimitate printre politicieni şi cetăţeni discursul catastrofic despre starea morală a naţiunii. Toţi sîntem de acord că, pe lîngă defectele economice sau politice care par intrinseci României de azi, degringolada morală este cea mai periculoasă. O soţietate fără prinţipuri carevasăzică nu le are, dom’le! În particular, cu oarecare regularitate, presa relatează lucruri îngrijorătoare despre climatul moral din unele şcoli. Aflăm nu doar despre elevi violenţi sau exhibiţionişti, dar şi despre un sistem pervers de meditaţii şi de corupţie prin meditaţii, care este instaurat cu putere de cutumă în şcolile noastre. Cînd avem un asemenea caz pe prima pagină, ne indignăm imediat. Cînd avem în faţă un proiect nou de Lege a Educaţiei Naţionale, uităm indignarea.

Printre altele, etica te învaţă şi cum anume să gestionezi memoria. Uitarea şi neuitarea sînt nu doar fenomene ale creierului, ci şi fenomene ale voinţei. Uităm, de pildă, că şcoala noastră stă pe o tradiţie îndelungată, că şcoala pe care s-a clădit civilizaţia euro-atlantică de astăzi, de la Akademia platoniciană încoace, a fost o şcoală în care exerciţiul reflecţiei etice a avut un rol central. Ne întrebăm, deznădăjduiţi, de ce atît de mulţi băieţi ies din şcoală vrînd să fie ca Gigi Becali, şi atît de multe fete ies din şcoală vrînd să fie ca Moni Columbeanu. Ne căinăm că lipsesc modelele, că nu se mai practică criteriul, că vocea legii morale din noi nu se mai aude. Şi rămînem, cu aer mofluz, în căinare.

Între 10 şi 18 ani se forjează raportarea omului la sex şi la bani. Fără exerciţiul reflecţiei etice, se pierde marea miză a acestora, adică dragostea şi bunăstarea. Tot la acea vîrstă, se consumă primele experienţe – determinante pentru tot restul vieţii, cum spun psihologii – ale puterii. Se exercită puterea şi se simte presiunea ei. Cum anume decantează tînărul aceste experienţe ţine de hazard. Nimeni nu vorbeşte cu el despre asta. Nimeni nu-l provoacă la un timp al gîndirii despre ceea ce i se întîmplă.

Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe. Va dispărea, cu asta, preţuirea pentru capodoperă şi experienţa de a fi copleşit la întîlnirea cu giganţii umanităţii. Va dispărea respectul pentru marile fapte, pentru marile creaţii, pentru eroi. Iar o şcoală la care nu se învaţă complicata şi demna îndeletnicire a respectului este, cred, o şcoală care ratează. Nu degeaba în Provincia pedagogică goetheiană respectul este considerat temeiul oricărei bune educaţii. Să educi respectul – spre care natura umană nu este deloc înclinată – este marea miză.

Mi-e teamă, aşadar, că vom construi o şcoală în care minţile şi sufletele elevilor se vor închide pe măsură ce se vor deschide, generos, şansele lor pe piaţa muncii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

banner mircea diaconu 2 png
Locul care a rămas mereu în sufletul actorului Mircea Diaconu. Visa să-și trăiască acolo bătrânețile iar în ultima vreme îl vizita tot mai des
Actorul Mircea Diaconu s-a luptat în ultimii ani cu o boală cumplită, cancerul de colon. De altfel, actorul stătea tot mai mult la casa părintească de la țară.
Autoturism de lux căutat de autoritățile din Polonia, descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța Foto Poliția de Frontieră jpg
Autoturism în valoare de un milion de lei, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în Portul Constanța. Cine era șoferul vehiculului de lux
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, pe 12 decembrie, în Portul Constanța un autoturism de lux căutat de către autoritățile din Polonia. Autovehiculul este evaluat la aproximativ 200.000 de euro.
image png
Dorel Vișan deplânge moartea lui Mircea Diaconu: „Marii artiști se duc și nimeni nu mai spune un cuvânt despre ei”
Dorel Vișan, afectat de moartea colegului său de breaslă și prieten Mircea Diaconu! Remarcabilul actor a acceptat să stea de vorbă cu Click! și să ofere o primă reacție legată de trecerea în neființă a lui Mircea Diaconu.
mircea diaconu jpg
Boala cruntă de care suferea Mircea Diaconu. Ce este cancerul de colon și ce simptome provoacă
Mircea Diaconu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori și politicieni din România, a plecat dintre noi lăsând în urmă o carieră remarcabilă, dar și o poveste tristă despre lupta cu o boală nemiloasă.
tragerea la sorti M 2026 FIFA webp
Diana Lupescu si Mircea Diaconu jpg
Femeia alături de care Mircea Diaconu a stat 44 ani. „Dacă te-aș cere de soție, ce-ai zice?”
Mircea Diaconu, actorul care s-a stins din viață sâmbătă, 14 decembrie 2024, cu zece zile înainte de a împlini 75 ani, a stat alături de aceeași femeie timp de 44 ani. Cum a cucerit-o pe Diana Lupescu.
oala presiune jpeg
Cum să gătești sarmalele în mai puțin de o oră. Trucul știut doar de bucătarii din restaurante de lux
Sarmalele sunt cele mai cunoscute și mai delicioase preparate tradiționale din țara noastră. Însă, în ciuda gustului delicios al acestora, cu toții știm că trebuie să stea foarte mult pe foc pentru a se face așa cum trebuie. Din fericire, există un truc care ne ajută să le gătim mult mai repede!
mina marea neagra (11) jpg
Ambasada Rusiei, iritată de acuzațiile privind minele marine din Marea Neagră. Ce a transmis ministerul român al Apărării
Ambasada Federației Ruse la București a emis joi, 12 decembrie, un comunicat de presă prin care acuză Ministerul Apărării Naționale din România de „acuzații nefondate” împotriva Rusiei. Criticile au legătură cu minele din Marea Neagră.
banner mircea diaconu 1 png
Cariera impresionantă a actorului Mircea Diaconu. Filmele și piesele de teatru care l-au consacrat
Actorul Mircea Diaconu, simbol al teatrului și cinematografiei românești, s-a stins din viață pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani, după o lungă luptă cu cancerul de colon.