Închiderea minţii României

Publicat în Dilema Veche nr. 326 din 13 - 19 mai 2010
Închiderea minţii României  jpeg

„Tout est bien, sortant des mains de l’Auteur des choses; tout dégénère entre les mains de l’homme.“ 
Émile ou de l’education, Rousseau  

Titlul acestui text modest trimite, poate neîndemînatic, dar direct, la faimoasa carte a lui Alan Bloom (The closing of the American mind, 1987; în versiune românească, Criza spiritului american, Humanitas, 2006). Diagnosticul pe care Bloom îl punea sistemului american de învăţămînt în anii ’80 se potriveşte sistemului nostru actual, deşi peisajul în ansamblu şi în detalii este, evident, diferit. Principal, însă, cred că sîntem în acelaşi tip de eroare. Implicîndu-mă ca parlamentar în problemele sistemului nostru de educaţie şi studiind atent proiectul Legii Educaţiei Naţionale, care se dezbate în Cameră chiar în aceste zile, îmi dau seama că noi, acum, ca şi ei, atunci, încercăm o mare deschidere şi, de fapt, vom obţine o mare închidere. Prin reforma pe care Parlamentul o are acum pe masă spre decizie în forma noii Legi a Educaţiei Naţionale, se deschide neîndoielnic sistemul ca atare, dar se închid, foarte probabil, mintea şi sufletul elevului. Iar cauzele, în mare, nu sînt foarte diferite de ceea ce semnala Bloom în binecunoscuta-i carte.

Două dinte ideile care stau la baza actualei reforme în educaţie sînt bune în sine, dar, prin aplicare rigidă, produc efecte negative – produc, de fapt, închiderea despre care vorbeam mai sus. Mă refer la principiul relevanţei învăţămîntului şi la ideea reducerii numărului de ore, în pandant cu cea a uşurării ghiozdanului. Aceste două idei, aplicate riguros, fără nuanţe şi fără perspectivă, duc la rateul întîlnirii cu marea cultură, cu „marile cărţi“ şi la ignorarea eticii. Defectul reformei educaţiei noastre este acela că ignoră iresponsabil miza etică a educaţiei, fiind preocupată de reducerea numărului de ore şi de uşurarea ghiozdanului. Adoptîndu-se rigid principiul relevanţei dimpreună cu restrîngerea numărului de ore, se va diminua studiul în domeniul umanist. Sînt în curs de dispariţie, dacă nu au şi dispărut deja, latina, logica, retorica, muzica şi nici măcar filozofia nu se simte bine. Aceste materii nu sînt, desigur, relevante. „Defectul“ materiilor umaniste este acela că par a nu avea o valoare imediată de întrebuinţare. Matematica sau fizica contribuie mult mai relevant la formarea unui bun inginer de poduri, decît etica sau latina. Piaţa muncii cere ingineri, computerişti, medici sau manageri. Umanioarele nu satisfac acest gen de cerere. Un elev încercat de lene sau vreun părinte nu foarte antrenat cultural ar putea susţine explicabil aşa ceva. Dar să aud asta de la pedagogi sau profesori este, pentru mine, cu totul surprinzător.

De foarte mulţi ani, sistemul de educaţie din România ignoră etica. Din curriculă, dintre problemele pe care elevul este antrenat să le gîndească, din orice abordare a relaţiilor umane pe care le subîntinde actul educaţional. După anii comunismului, în care Dumnezeu fusese alungat din şcoli şi regulile şcolii erau făcute în laboratoarele de propagandă ale partidului unic, şcoala românească a avut şi are în continuare marea şansă a eliberării. Treptat, în anii din urmă şi, decisiv, prin sistemul propus de actualul proiect de lege, şcoala se concentrează pe elev, este anume structurată pentru elev şi nu are în vedere nici un alt interes decît cel al elevului. Asta înseamnă, în primul rînd, dascăli buni, dar şi comunităţi locale implicate şi părinţi responsabilizaţi. Prin asta, şcoala devine liberă. Marele pericol este că şcoala se eliberează, astfel, şi de obligaţia ei fundamentală: aceea de a educa. Şcoala este abil împinsă spre performanţă cuantificabilă – cîţi absolvenţi intră la facultate, cîte premii obţine la olimpiade, cîţi elevi atrage, cu ce medii se absolvă etc. Numai că, în opinia mea, marea performanţă a şcolii nu e deloc cuantificabilă. Cîte caractere a produs, cîte suflete a modelat, cîtă înţelepciune a inoculat – aşa ceva nimeni nu poate măsura vreodată. Aşadar, acestui sistem îi lipseşte preocuparea pentru cultivarea sufletului şi pentru antrenarea minţii în exerciţiul mînuirii abstracţiunilor sufletului.

Racordînd sistemul nostru de educaţie la cel european, această lege impune şcolii să formeze competenţe şi nu să asedieze cu informaţii şi date. Mai exact, nu cantitatea şi diversitatea informaţiei, care se poate revărsa peste capul şcolarului, contează, ci ceea ce este învăţat să facă şi ceea ce poate el să facă în societate după ce termină şcoala. Asta înseamnă că educaţia trebuie să ţină cont de preocupările şi de înzestrările sale, imediat după ce se realizează instruirea generală. În acest cadru, al formării generale, se spune că şcoala trebuie să dezvolte opt categorii de competenţe. Nici una nu se referă la competenţe etice (prin competenţe etice înţeleg capacitatea tînărului de a evalua în termenii eticii tot ceea ce se întîmplă în jur, tot ceea ce face, i se face sau are de gînd să facă).

Există doar aproximaţii. În recomandarea europeană care enumeră aceste competenţe, cele care ar putea avea o anumită rezonanţă etică se cheamă „competenţe sociale şi civice“. Raportul Miclea a preferat în loc o formulă ceva mai potrivită, dar tot ambiguă: „Competenţe axiologice sau de valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială)“. În fine, textul actualului proiect de lege propune exact formula recomandării europene: „competenţe sociale şi civice“. Nici măcar la nivelul principiilor declarate nu se vorbeşte explicit despre formarea unei competenţe etice, care pare neimportantă, în comparaţie cu celelalte competenţe clar enumerate: aceea de a comunica, aceea de a folosi tehnologia digitală etc. Evident, dacă nici la nivel de principiu nu acordăm atenţie acestui subiect, ar fi naiv să ne aşteptăm de la textul legii să manifeste o atenţie specială dedicată acestui aspect al formării. Avem, aşadar, un proiect de reformă amplu, de mare magnitudine, cel mai profund proiect de reformă pe care învăţămîntul românesc l-a cunoscut de la Spiru Haret încoace, care nu acordă nici o însemnătate dimensiunii etice a educaţiei. Sîntem preocupaţi să asigurăm elevilor abilităţile necesare mişcării pe piaţa muncii secolului XXI, să le dezvoltăm spiritul antreprenorial, să le dezvoltăm reflexele traiului într-un spaţiu pluricultural, să-i obişnuim cu libertatea politică şi cu diversitatea religioasă. Dar nu părem deloc preocupaţi de dezvoltarea obişnuinţei de a evalua etic ceea ce se întîmplă în jur şi nici de a le dezvolta conştiinţa conţinutului moral al oricărui gest social.

 De mulţi ani, face unanimitate printre politicieni şi cetăţeni discursul catastrofic despre starea morală a naţiunii. Toţi sîntem de acord că, pe lîngă defectele economice sau politice care par intrinseci României de azi, degringolada morală este cea mai periculoasă. O soţietate fără prinţipuri carevasăzică nu le are, dom’le! În particular, cu oarecare regularitate, presa relatează lucruri îngrijorătoare despre climatul moral din unele şcoli. Aflăm nu doar despre elevi violenţi sau exhibiţionişti, dar şi despre un sistem pervers de meditaţii şi de corupţie prin meditaţii, care este instaurat cu putere de cutumă în şcolile noastre. Cînd avem un asemenea caz pe prima pagină, ne indignăm imediat. Cînd avem în faţă un proiect nou de Lege a Educaţiei Naţionale, uităm indignarea.

Printre altele, etica te învaţă şi cum anume să gestionezi memoria. Uitarea şi neuitarea sînt nu doar fenomene ale creierului, ci şi fenomene ale voinţei. Uităm, de pildă, că şcoala noastră stă pe o tradiţie îndelungată, că şcoala pe care s-a clădit civilizaţia euro-atlantică de astăzi, de la Akademia platoniciană încoace, a fost o şcoală în care exerciţiul reflecţiei etice a avut un rol central. Ne întrebăm, deznădăjduiţi, de ce atît de mulţi băieţi ies din şcoală vrînd să fie ca Gigi Becali, şi atît de multe fete ies din şcoală vrînd să fie ca Moni Columbeanu. Ne căinăm că lipsesc modelele, că nu se mai practică criteriul, că vocea legii morale din noi nu se mai aude. Şi rămînem, cu aer mofluz, în căinare.

Între 10 şi 18 ani se forjează raportarea omului la sex şi la bani. Fără exerciţiul reflecţiei etice, se pierde marea miză a acestora, adică dragostea şi bunăstarea. Tot la acea vîrstă, se consumă primele experienţe – determinante pentru tot restul vieţii, cum spun psihologii – ale puterii. Se exercită puterea şi se simte presiunea ei. Cum anume decantează tînărul aceste experienţe ţine de hazard. Nimeni nu vorbeşte cu el despre asta. Nimeni nu-l provoacă la un timp al gîndirii despre ceea ce i se întîmplă.

Un ghiozdan uşor, pe de altă parte, înseamnă un ghiozdan în care marile cărţi nu mai au loc. Elevii nu vor frecventa pe Homer, pe Shakespeare sau pe Goethe, ci vor avea în ghiozdan cîte o foaie cu ceea ce spun alţii că se găseşte în Homer, Shakespeare şi Goethe. Va dispărea, cu asta, preţuirea pentru capodoperă şi experienţa de a fi copleşit la întîlnirea cu giganţii umanităţii. Va dispărea respectul pentru marile fapte, pentru marile creaţii, pentru eroi. Iar o şcoală la care nu se învaţă complicata şi demna îndeletnicire a respectului este, cred, o şcoală care ratează. Nu degeaba în Provincia pedagogică goetheiană respectul este considerat temeiul oricărei bune educaţii. Să educi respectul – spre care natura umană nu este deloc înclinată – este marea miză.

Mi-e teamă, aşadar, că vom construi o şcoală în care minţile şi sufletele elevilor se vor închide pe măsură ce se vor deschide, generos, şansele lor pe piaţa muncii.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.