Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă

Publicat în Dilema Veche nr. 962 din 15 septembrie – 21 septembrie 2022
image

Filozofia morală anglo-saxonă de factură analitică, filozofie morală dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial şi pînă în zilele noastre, s-a configurat în jurul unei veritabile dogme: dihotomia fapte/valori. Totul porneşte de la o constatare evidentă: enunţurile prin care descriem aspecte din realitate, lucruri sau acţiuni sînt diferite de judecăţile prin care formulăm aprecieri valorice cu privire la lume ori la acţiunile semenilor noştri. Istoria recentă a filozofiei ne învaţă, însă, că dorinţa de a menţine o separaţie netă între fapte şi valori, între enunţurile de ordin factual şi judecăţile normative, ne plasează într-o postură ingrată: cum putem evita alunecarea pe o poziţie extremă ce neagă valorilor orice realitate substanţială şi consideră că judecăţile noastre morale nu pot fi altceva decît expresia unor preferinţe sau atitudini strict subiective, fără bază obiectivă în realitatea înconjurătoare, deci fără valoare de adevăr? Şi cum să mai pretindem, atunci, că există ceva intrinsec rău, monstruos, abominabil în crimele săvîrşite cu sînge rece, în tortură, în Holocaust? Iată, au zis unii, veritabila fundătură morală în care ne duce analiza logică a limbajului care ignoră, în egală măsură, istoria ideilor şi felul în care se construieşte realitatea socială: aşa-numitul emotivism etic, avîndu-l pe Stevenson ca principal exponent. Filozofii analitici care au încercat să combată emotivismul în secolul XX şi să reinstaureze o formă robustă de realism moral au părut, adesea, a avea mîinile legate din cauza înţelegerii „ortodoxe” a dihotomiei fapte/valori, adică a fricii teribile de a nu comite „eroarea naturalistă” („the naturalistic fallacy”). Despre ce este vorba?

La prima vedere, dihotomia fapte/valori pare, după cum spuneam, ceva trivial, scoţînd în evidenţă caracterul ireductibil al enunţurilor normative („Ceva e corect”, „Ceva e bun” sau „Nu trebuie să faci asta” etc.) la enunţuri descriptive: ceea ce trebuie ori s-ar cuveni să fie nu poate fi redus la ceea ce se întîmplă să fie, la cum stau lucrurile de fapt. Valorile şi idealurile care ne ghidează nu sînt entităţi fizice, deci nu pot exista aşa cum există lucrurile şi procesele din lumea noastră. Dar se cuvin opuse, din acest motiv, faptelor, aşadar plasate într-un registru radical diferit de fapte şi, mai cu seamă, de faptele sociale? Aceasta-i întrebarea.

Povestea erorii naturaliste pleacă de la o observaţie formulată, pe vremuri, de David Hume, în Tratat asupra naturii umane, mai degrabă ca o îndoială sau un îndemn de a căuta ceea ce nu e pe deplin lămurit de la bun început, decît ca un verdict de necombătut. Gînditorul scoţian remarca obiceiul multor autori morali de a sări de la afirmaţii despre cum e natura umană (sau natura divină), direct la consideraţii despre ce ar trebui sau nu ar trebui să facem în viaţă. La începutul secolului XX, G.E. Moore va extrapola remarca lui Hume, susţinînd că orice argumentaţie în care se încearcă obţinerea unei concluzii morale sau evaluative pornind de la premise factuale se soldează cu o eroare logică, deoarece introduce în concluzie ceva ce nu apărea în premise, şi anume coordonata morală sau evaluativă. Astfel, din faptul că un anumit lucru e dorit de mulţi oameni nu decurge logic că e moralmente recomandabil. Din faptul că o anumită conduită sau reacţie e naturală nu decurge vreo interdicţie morală de a o schimba sau a o reprima. De exemplu, din premisa: „Alăptarea la sîn e felul natural de a hrăni bebeluşii” nu poate decurge logic o concluzie de felul: „Mamele au obligaţia morală de a-şi hrăni copiii la sîn”. E lesne de observat că există o sumedenie de lucruri pe care le facem, în acest sens, „împotriva naturii”, în societatea de azi, socotindu-le chiar lăudabile din punct de vedere moral, deoarece promovează binele general: gîndiţi-vă doar la inventarea şi utilizarea pe scară largă a vaccinurilor. Avem numeroase temeiuri de a critica raportarea modernă la natură ca la un tărîm ce se cuvine controlat şi exploatat fără reţineri, însă nu putem uita că civilizaţia înseamnă, în mare măsură, tocmai corectarea şi ameliorarea naturii.

Unde este, atunci, capcana erorii naturaliste? Mai întîi, se cuvine spus că a vedea lucrurile prin prisma dihotomiei fapte/valori ar fi trebuit să ne ajute în combaterea oricărei forme de subiectivism moral, în loc să ne împotmolească în antinaturalism: e limpede că nu poți să faci ca ceva să fie bun sau valoros doar pentru că tu îţi doreşti asta. În pasul al doilea, e cazul ca problematizarea dihotomiei să ne impulsioneze în căutarea unei maniere alternative de a concepe naturavalorilor. Poate că valorile nu sînt idei platoniciene, standarde celeste şi imuabile, dar sînt semnificaţii împărtăşite, validate comunitar, într-o conversaţie neîntreruptă purtată între oameni şi între generaţii care se succed: deci nu doar că valorile sînt reale, ele sînt chiar constitutive pentru comunitatea care aderă la ele. În mod provocator, o gînditoare în fond conservatoare precum Hannah Arendt cita, aici, aprobativ pe Marx: „Aşa cum susţinea pe bună dreptate Marx, privit «în izolarea sa», nimeni «nu produce valori» şi nimănui, ar fi putut el adăuga, nu îi pasă în izolare de ele; obiectele, ideile sau idealurile morale «devin valori doar în relaţiile lor sociale»”. Putem, însă, asuma această întemeiere „slabă” (prin comparaţie cu metafizica tradiţională) a valorilor noastre fără a cădea, astfel, în relativism cultural şi a anula posibilitatea de a legitima moralitatea prin apel la un factor de raţionalitate şi/sau sensibilitate care ar caracteriza, în principiu, oricefiinţă umană, indiferent de timp şi de loc? Greu de răspuns. Dar gînditori anglo-saxoni marcanţi ai ultimelor decenii au susţinut că tocmai plasarea faptelor şi valorilor în două planuri paralele, între care saltul rămîne mereu problematic, e cea care a condus filozofia morală de inspiraţie analitică într-un mare impas, ruinînd posibilitatea de a raporta judecăţile noastre evaluative la ceva obiectiv sau măcar recunoscut ca general valabil prin acord intersubiectiv. Observaţia iniţială a lui Hume era, în mod indiscutabil, pertinentă, dar ea lăsa neexplorată posibilitatea ca raţionamentele noastre morale să conţină premise evaluative ascunse, sau ca printre termenii cu ajutorul cărora descriem faptele în premise să se găsească aşa-numite „concepte funcţionale”, aşadar concepte a căror definiţie presupune adecvarea la un scop.

image

Eroarea acuzei de „eroare naturalistă”, în anumite cazuri, mai ales acelea implicînd versiuni mai vechi sau mai noi de etică a virtuţii, e că nu acordă suficientă atenţie felului în care se configurează vocabularul moral în orice comunitate istorică, ratînd înţelegerea caracterului specific al conceptelor valorice şi, în particular, al acelor standarde de excelenţă considerate a fi virtuţi etice, virtuţi ale caracterului.

Să luăm, pe urmele lui MacIntyre, exemplul conceptului de ceas, definit ca „instrument pentru indicarea orei exacte”. Cu toţii împărtăşim în mod normal această definiţie, astfel încît, pornind de la o premisă factuală de tipul: „Constat că noul meu ceas rămîne în urmă cu cîteva minute pe zi”, am tot dreptul să formulez concluzia: „E un ceas prost”. Definiţia funcţională a ceasului, asumată de o manieră implicită, face ca raţionamentul meu să fie corect din punct de vedere logic. Definiţia indică aşteptările noastre cu privire la un ceas. La fel stau lucrurile, în mod obişnuit, şi cu înţelesul unor concepte morale precum „a fi generos”, „a fi curajos”, „a fi drept”. Facem astfel de evaluări pe baza unor înţelesuri ale virtuţilor (şi viciilor) împărtăşite la nivelul comunităţii, înţelesuri care ne furnizează un soi de sistem de referinţă sociocultural pentru judecăţile noastre morale, sistem transmis mai departe, de la o generaţie la alta, prin educaţie, prin exemple şi istorisiri cu valoare exemplară. Judecăţile noastre morale constituie, atunci, şi ele tot „un fel de constatări factuale”, cîtă vreme există un orizont de aşteptare sociocultural cu privire la ce fel de acţiuni săvîrşeşte (sau nu săvîrşeşte) o persoană considerată curajoasă, generoasă, dreaptă etc. Abia atunci cînd pierdem contactul cu aceste repere valorice, sau sîntem străini de anumite tradiţii morale şi practici sociale, judecăţile evaluative ale semenilor noştri ne pot părea simpla expresie a unor atitudini subiective, gusturi personale sau alegeri private.

„Atunci cînd ne gîndim la fapte şi valori ca fiind independente, noi ne gîndim, de regulă, la «fapte» enunţate într-un jargon fizicalist sau birocratic şi la «valori» enunţate în cei mai abstracţi termeni, cum ar fi «bun», «rău». Independenţa valorii de fapt e mai greu de menţinut atunci cînd faptele însele sînt de genul: «e nepăsător», «se gîndeşte numai la el», «ar face orice pentru bani»”, avertiza Putnam. Pe scurt, felul în care descriem faptele e deja orientat sau contaminat sau impregnat de valorile pe care le împărtăşim. Şi nu ar putea fi altfel, cîtă vreme valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale. Cana din care beau ceai în timp ce scriu aceste rînduri, ce este ea? Ea nu e doar un obiect fizic, ci un obiect care încapsulează o anumită idee despre ce trebuie să fie o cană, ilustrînd, mai bine sau mai rău, un standard care este însăşi valoarea unei căni pentru noi. Valorile sînt peste tot, sînt harta morală pornind de la care înţelegem lumea, viaţa şi pe noi înşine. Pentru că sîntem, în adevăratul sens al cuvîntului, doar prin prisma acelor convingeri fundamentale ce ne definesc într-o măsură chiar mai mare decît fizicul sau ereditatea: convingeri a căror schimbare, atunci cînd se petrece, ne transformă complet felul de a fi.

Cristian Iftode este conferenţiar la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, director al Departamentului de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei. Cea mai recentă carte publicată: Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, Editura Trei, 2022.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg

Adevarul.ro

Cum a explicat un comandant al separatiștilor pro ruși înfrângerile suferite în Ucraina FOTO  Captură Video  jpg
Explicația unui comandant separatist pentru înfrângerile din Ucraina: „Luptăm cu trupe NATO”
Propaganda rusă răspândește cea mai mare teorie a conspirației și anume faptul că NATO ar fi trimis trupe să lupte de partea ucrainenilor, iar principala resursă a taberei adverse o reprezintă informațiile.
Scoala distrusa in Nikolaev - razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski interzice negocierile cu Putin: Armata ucraineană avansează pe frontul de sud
Este a 222-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Volodimir Zelenski a semnat un decret privind excluderea oricăror negocieri de pace cu Vladimir Putin.
Nicusor
Nicușor Dan, reacție dură în scandalul Cathedral Plaza: „Depășește orice limită a tupeului“
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că plângerea penală împotriva sa în scandalul Cathedral Plaza depășește orice limită a tupeului, în contextul în care proprietarul clădirii a anunțat că îi va cere daune.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.