Cristian IFTODE

Ce ne înfioară mai tare decît caracterul definitiv al unei alegeri de viaţă majore?

Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?

Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.

Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.

„Resemnarea fatalistă e poarta deschisă indiferenţei morale.“

În aşa-numita criză a vîrstei de mijloc, eu văd, în realitate, o perioadă de tranziţie de la un anumit tip de reprezentare a vieţii bune, către un alt mod de a ne înţelege şi valoriza existenţa, mai înţelept.

Pandemia a funcţionat ca o hîrtie de turnesol pentru temerile şi preocupările noastre majore cu privire la viitor.

Nu va exista nicicînd un vaccin care să ne protejeze de ideile proaste.

Suflu, suflare, suflet. Dintotdeauna oamenii au legat viaţa de respiraţie, de suflul vital.

Sîntem avertizaţi că nu există o relaţie cu sine directă, nemijlocită: aceasta e mereu intermediată de valorile şi practicile noastre culturale.

E pe zi ce trece mai greu să fii „de centru“ în România. E adevărat că prilejurile noastre de indignare civică şi revoltă au, în fond, mai puţin de-a face cu o orientare politică fermă şi mai mult cu incompetenţa şi hoţia celor în funcţii. La fel de a

Să studiez mai multe ore pe zi sau să petrec mai mult timp cu iubita? Orice aş alege, voi simţi, pe undeva, un regret. Dar nu aş putea fi ferit de asemenea regrete decît dacă aş fi o fiinţă oarbă la orice altceva în afara unui singur fel de valoare: sigur nu aş vrea să fi fost o asemenea vieţuitoare monomană şi „monocromă“, cum nici tu nu cred că ai vrea!

Cel mai problematic efect al consumerismului, din punct de vedere moral, este epuizarea frenetică a resurselor. Însă, din punct de vedere etic, adică în legătură directă cu (de)formarea caracterului uman, problema consumerismului e că induce o veritabilă „fobie de angajament“

Rămîne cazul intermediar, al prieteniei care se stabileşte între oameni obişnuiţi, „nici-buni-nici-răi“, dar orientaţi către bine. Altfel spus, dincolo de afinităţi reale, e important să privim împreună în aceeaşi direcţie şi, mai mult decît atît, e cazul să fie direcţia bună. Dorinţa de a fi mai buni, năzuinţa spre perfecţionare, sintetizează adevărul prieteniei ca emulaţie reciprocă:

Să nu ne amăgim: „preocuparea de sine“ şi „arta de a trăi“ rămîn preponderent elitiste, aşa cum s-a întîmplat şi în Antichitatea greco-romană, în timp ce complacerea şi „acceptarea de sine“ rămîn cuvintele de ordine ale culturii populare a divertismentului.

În zilele noastre, „nevoia“ de a fi non-stop conectaţi ne face să purtăm în buzunare şi genţi dispozitive de supraveghere (smartphone, laptop), iar sentimentul general de vulnerabilitate, indus de mediatizarea atîtor sinistre atentate teroriste din ultimii ani, ne determină să consimţim la supraveghere generalizată, rămînînd, totodată, într-o stare de alertă constantă.

Vocea progresistă e tranşantă: mai lăsaţi-ne cu gauche caviar.

Nimeni nu ne va putea reprima acest impuls de a gîndi viitorul.

„Gusturile nu se discută (nicht disputieren), dar se dispută (sich streiten)“. Ivită, parcă, dintr-o sclipire de copywriter, formula prescurtată a „prezentării antinomiei gustului“ în Critica facultăţii de judecare (1790) a făcut epocă, ajungînd, astăzi, un loc comun vehiculat chiar şi de aceia care nu au citit în viaţa lor o pagină din Kant.