Disputa gusturilor sau despre cum rămînem împreună cînd ne simţim singuri

Publicat în Dilema Veche nr. 700 din 20-26 iulie 2017
Disputa gusturilor sau despre cum rămînem împreună cînd ne simţim singuri jpeg

„Gusturile nu se discută (nicht disputieren), dar se dispută (sich streiten)“. Ivită, parcă, dintr-o sclipire de copywriter, formula prescurtată a „prezentării antinomiei gustului“ în Critica facultăţii de judecare (1790) a făcut epocă, ajungînd, astăzi, un loc comun vehiculat chiar şi de aceia care nu au citit în viaţa lor o pagină din Kant. Trîmbiţarea, în cele mai variate contexte, a acestei sentinţe (care, la filozoful german, doar deschidea spre o posibilă „rezolvare“) nu o face să fie şi clară. Faptul e probat de dificultatea redării în limba română, ca şi în alte limbi, a distincţiei cruciale dintre disputieren şi streiten, fiind reconfirmat, an de an, de nonşalanţa cu care studenţii la filozofie inversează, în formula de mai sus, cele două verbe, „discută“ şi „dispută“, la examenul final de „Introducere în estetică“. De la „discută“ la „dispută“ e doar o literă, în română. Mai mult decît atît, în joc este greutatea de a înţelege cum ceva indiscutabil – o preferinţă care, odată exprimată, îmi manifestă plenar subiectivitatea („Îmi place X“) – devine un subiect legitim de controversă. Ştim bine, într-o societate liberală şi democratică există aşteptarea ca disputele să fie tranşate prin discuţii bazate pe argumente. La fel de bine ştim că discuţiile, cel puţin într-un climat individualist, au aproape automat caracterul de înfruntare, deci de dispută. Acestea fiind zise, ar fi nevoie de o întreagă „arheologie“ a conceptului de gust estetic, pentru a pricepe „geniul“ soluţiei avansate de Kant.

Să începem cu cea mai „simplă“ întrebare posibilă: de ce gustul (estetic)? De ce nu „clasicul“ văz, simţul platonician cel mai pur, simţul care cunoaşte fără să se „amestece“ în materie, garant al transferului de la sensibil la inteligibil ce marchează destinul unei întregi istorii „fotocentrice“ a metafizicii europene? Întrebarea îşi conţine, probabil, răspunsul. De ce vorbim, totuşi, despre un „gust“ estetic, şi nu despre un „auz“, invocînd ruda aproape la fel de nobilă a văzului? Sau de ce nu vorbim despre alte rude mai pămînteşti, precum „mirosul“ estetic, „pipăitul“ estetic?

Primul lucru ce s-ar cuveni precizat: gustul estetic e o invenţie a modernităţii. Prima utilizare „specializată“ a termenului de gust, adică a metaforei gustului estetic, se pare că o întîlnim la Baltasar Gracián, autor emblematic pentru Baroc, în al său Oracol manual (1647). Introducerea conceptului de „gust“ atestă distanţarea de o estetică de tip clasicist, pentru care, dacă este să l cităm pe Toma de Aquino, aceeași „putere cognitivă“ e la lucru atît în cunoaşterea legilor naturii, cît şi în aprecierea frumosului. Mai mult decît atît, „inventarea gustului în epoca democratică“ (L. Ferry) devine emblematică pentru turnura subiectivistă a „concepţiei despre lume“ moderne (Weltbild, mai curînd decît Weltanschauung, urmîndu-l pe Heidegger): ordinea lumii nu mai e garantată de o gîndire eternă care impregnează lumea cu sens şi direcţie (teleologie), fiind, mai degrabă, o ordine proiectată în afara sa chiar de către subiectul uman. În Eseu despre gust (publicat postum în 1757), Montesquieu sublinia, astfel, că, spre deosebire de antici, modernii plasează sursa Frumosului sau a Binelui „în noi înșine“, în „diferitele plăceri ale sufletului nostru“.

Un al doilea lucru notabil este caracterul indecis al acestei capacităţi spontane de apreciere estetică pe care am botezat-o „gust“, constituindu-se într-o veritabilă punte de trecere de la „natură“ la „cultură“ şi înapoi. Comparat cu raţiunea sau cu imaginaţia, gustul păleşte ca facultate cognitivă propriu-zisă, îşi recunoaşte, ruşinat, şovăiala, incertitudinile („Nu mă prind dacă X îmi place sau nu“; „Nu-mi dau seama ce anume mă deranjează la romanul – sau tabloul, spectacolul, opera – Y“), erorile de apreciere şi numeroasele retractări. Comparat, însă, cu simţurile propriu-zise, cu cele care atestă, în mod strict, biologia sau psihofiziologia umană, gustul estetic e mai mult decît simplu „gust“, „pipăit“, sau „miros“: e un simţ educabil, e un simţ care se cultivă, aşa cum deja sublinia Gracián. Mai mult decît un banal „simţ comun“, gustul reprezintă un simţ al „comunului“ dintre oameni, un simţ comunitar (die Idee eines gemeinschaftlichen Sinnes, scria Kant), creator de public şi „audienţe“, aşa cum se va spune ceva mai tîrziu.

„Enigma“ metaforei gustului pare, astfel, să se rezolve: în „imaginarul“ modern, gustul devine inversul simetric al celei mai epurate, neamestecate, platoniciene „priviri teoretice“. „Gustul“ nu poate cunoaşte decît consumînd, ingerînd, asimilînd – nu în sensul recunoaşterii de la distanţă a similitudinilor, ci în acela de apropriere a realului printr-o cunoaştere eminamente activă, indistinctă de o atestare a „puterii“ subiectului cunoscător.

Kant este marele filozof german care vine să se plaseze în intervalul estetic pe care îl trasaseră predecesorii săi moderni francezi sau britanici, explicitînd conceptul de gust între doi poli divergenți de semnificaţie: pe de-o parte, gustul ca subiectivizare a experienţei estetice, avînd ca obiect un frumos care nu mai ţine de condiţii strict raţionale şi obiective; pe de altă parte, gustul ca posibilitate de comunicare universală a unei experienţe individuale. Nu e aici locul pentru a intra în detaliile tehnice ale „soluţiei“ propuse de Kant, nici pentru a vedea în ce condiţii – virulent contestate, ulterior, în furtuna avangardelor artistice – asuma gînditorul german nevoia unei „filtrări“ a creativităţii geniului prin sita gustului comun(itar). În jargon kantian, „antinomia“ se rezolvă înţelegînd că judecăţile noastre de gust se bazează pe concepte – altfel, nu ar fi decît expresia, la limită, ininteligibilă a unor preferinţe arbitrare, iraţionale –, doar că pe „concepte nedeterminate“. Iar această posibilitate critică, atestînd raţionalitatea intrinsecă a evaluărilor noastre estetice, se acordă cu ceea ce am putea numi „sistemul semantic“ al artei în general: în fond, pentru Kant, orice „reprezentare (Vorstellung) frumoasă“ din artă nu este altceva „decît forma de întruchipare (Darstellung) a unui concept, prin care acesta este comunicat în mod universal“.

„Întruchiparea“ ţine de ordinea simbolică, ceea ce conferă operelor de artă caracterul deschis, caracterul unor noduri metaforice de sens şi relaţionare socială care nu se lasă conţinute şi epuizate de nici o interpretare. Ideea centrală, ideea care stă în spatele întregii problematizări kantiene a gustului ca „un fel de sensus communis“, este aceea de intersubiectivitate, asumpţia-cheie, în acest context, fiind că orice dispută verbală e posibilă doar pentru că – şi doar atîta vreme cît – există speranţa la înţelegere, speranţa de a putea cădea de acord. De aici vine şi maxima fundamentală a facultăţii de judecare reflexive, maxima „gîndirii lărgite“: „Gîndeşte punîndu-te în locul tuturor celorlalţi“.

Să ne distanţăm puţin de litera textului kantian şi să ne întrebăm: oare nu oferim argumente raţionale (şi) pentru ceea ce ne place? Într-un joc de limbaj cu reguli bine precizate, precum se cade a fi discursul criticului de artă, se poate vorbi de argumente pentru valoarea sau lipsa de valoare a operei X. Mai important, însă, este să înţelegem că raţionalitatea nu e doar o continuă „cerere şi ofertă“ de temeiuri argumentative: ea este şi capacitatea cuiva – narativă sau metaforică – de redescriere a unei situaţii sau a unei opere, în urma căreia ceva ce nu remarcaseși în prealabil ajunge „să îţi sară în ochi“ (aşa cum susţin unii dintre urmaşii contemporani ai lui Wittgenstein). Este, cumva, o continuare a procesului creaţiei artistice în sfera criticii de artă, nu doar un alt palier discursiv.

Pentru unii dintre cititorii contemporani ai lui Kant, gustul estetic oferă, astfel, modelul pentru stabilirea de norme şi valori nu prin derivarea acestora din principii impuse „de sus“ – sau prin contemplaţie şi „participarea“ noastră la Idei platoniciene –, ci înţelegînd asemenea standarde ca acorduri provizorii, oricînd revizuibile, între participanţii la o neîntreruptă dezbatere. Alţii, precum J.-Fr. Lyotard, îl întorc pe Kant (cel din Analitica sublimului) împotriva lui Kant, susţinînd că „exerciţiul judecăţii reflexive trezeşte, mai degrabă, sentimentul unei comunităţi promise şi mereu amînate (différée)“. „Singuri, dar împreună“, sau „împreună, dar singuri“? Dilema nu este în nici un caz una nouă. Însă, în confruntarea dintre o lectură „democratică“ şi o lectură „anarhică“ a textului kantian, dintre un Kant modern şi „frumos“, mutat la (şcoala din) Frankfurt, venerabil strămoş al lui Apel ori Habermas, şi un Kant postmodern şi „sublim“, din spatele căruia se întrezăreşte figura de satir dionisiac a lui Nietzsche, ghicim o (meta)dispută simptomatică pentru fracturile, dislocările şi relocările identitare ale modernităţii noastre tîrzii.

„Locul“ criticii este şi un loc al speranţei, pentru filozoful german: speranţa „orizontală“ că un acord între persoane raţionale este oricînd posibil, chiar şi în „chestiuni de gust“, e dublată de speranţa „verticală“ (şi „mesianică“?) a împlinirii aşteptărilor noastre universal-subiective la ordine şi armonie, frumosul fiind şi această reconciliere parţială a naturii şi spiritului, a sensibilităţii şi conceptelor, urmă contingentă a unui „Dumnezeu devenit Idee“ a raţiunii. 

Cristian Iftode este conferenţiar universitar dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București. Cele mai recente publicații includ: Aristotel. Problema analogiei şi filosofia donaţiei (2015) şi Critică, marginalitate, cinism (volum editat împreună cu Cristina Voinea).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Bullying bataie copii elevi FOTO Shutterstock jpg
Soluția Ministerului Educației pentru eliminarea discriminării în școli: elevii, obligați să-și schimbe locul în bancă. Ce spun psihologii
Elevii trebuie să-și schimbe locul în bancă cel puțin o dată în fiecare modul școlar. Este soluția propusă de Ministerul Educației pentru eliminarea discriminării pe criterii de etnie, performanțe școlare sau cerințe educaționale speciale.
Femeie par gri FOTO Shutterstock jpg
Remediul eficient făcut în casă care elimină părul gri și îl împiedică să reapară
Încărunțirea este un proces natural care, odată cu vârsta, afectează majoritatea oamenilor. Cauzată de scăderea producției de melanină în foliculii de păr, aceasta poate apărea și din cauza factorilor genetici, stresului sau a unor deficiențe nutriționale.
Harta Romania FOTO Shutterstock
Conservatori sau progresiști? Cum se poziționează politicienii în goana dupǎ voturi ANALIZǍ
Polarizarea socială reprezintă o provocare majoră pentru societatea românească contemporană, aducând în prim-plan un conflict tot mai acut între valorile conservatorismului și cele ale progresismului.
Donald Trump Kamala Harris/ FOTO: Getty Images
LIVETEXT Alegeri în SUA. Kamala Harris sau Donald Trump, americanii în faţa unui scrutin istoric
Aproximativ 240 de milioane de americani sunt aşteptaţi, marți, 5 noiembrie, la urne pentru a-l alege pe cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și pe membri Camerei Reprezentanților și o parte din Senat, în cel mai polarizat și tensionat scrutin de până acum.
teren agricol
Legea pe care trebuie să o cunoască românii care au teren. Este interzis și se aplică în toată țara
Puțini români cunosc aceste reguli care au intrat recent în vigoare, deși se pot trezi cu probleme serioase cu legea din cauza lor. Cei care dețin un teren în extravilan trebuie să cunoască aceste detalii, pentru a nu încălca accidental cerințele legii.
moarte jpg
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a studiat milioane de experiențe apropiate de moarte
Un om de știință de top din SUA susține că a descoperit dovezi ale existenței unei vieți de apoi, datorită studiilor care au implicat milioane de pacienți care au avut experiențe apropiate de moarte.
kim kardashian gettyimages jpg
Kim Kardashian și-a pus o cruce între sâni! Colierul a aparținut Prințesei Diana
Kim Kardashian (44 de ani) a fost criticată pentru apariția sa de la gala LACMA Art+Film 2024, care a avut loc sâmbătă la Los Angeles. Vedeta americană, care se laudă cu o avere de 1,7 miliarde de dolari, a venit îmbrăcată într-o rochie albă extrem de decoltată, semnată de casa de modă Gucci.
Donald Trump în timpul mitingului organizat la Madison Square Garden Foto Captură Video X jpg
Un profesor român de la Universitatea Princeton explică la ce să ne așteptăm dacă Trump câștigă alegerile: „Mă tem că am spera degeaba”
Profesor la prestigioasa Princeton University, Grigore Pop-Elecheș explică, pentru „Adevărul”, la ce ar trebui să ne așteptăm, din vestul Europei și până în România și Ucraina, dacă Trump va câștiga alegerile.
Autostrada Lugoj Deva imagini aeriene la Holdea foto Daniel Guță ADEVĂRUL (31) JPG
Autostrada cu tuneluri, de zece ori mai scumpă decât ar fi fost în anii 2000. Urșii nevăzuți, „vinovați” de soarta autostrăzii
„Autostrada cu tuneluri”, tronsonul de nouă kilometri rămas nefinalizat din Autostrada Vestului (A1), construită pe ruta Deva - Nădlac costă acum de aproape zece ori mai mult decât prețul estimat inițial per kilometru. Urșii, nevăzuți de localnici, au contribuit la valoarea sa.