⬆
prietenia
Nu sîngele m-a speriat, ci că ea a putut să mă rănească
Să-mi trasez mai bine prieteniile. Să spun răspicat ce-mi place și ce mă deranjează. Să rîd mai mult cu oamenii de lîngă mine. Să nu-mi mai fie teamă că n-o să știu ce să fac cu golurile lăsate de ei.
„Ar trebui să ne vedem mai des“
La sfîrșitul întîlnirii, unul dintre voi se simte obligat să demareze niște planuri pipernicite de viitor. Cum ar veni, să recuperăm ceea ce nu poate fi recuperat. „Ar trebui să ne vedem mai des“, zice. „Clar“, îl susține celălalt. „Să ieșim într-o seară.“ Se schimbă numerele de telefon, se dă bipul de rigoare, pentru a „rămîne în memorie“, dar singura memorie în care rămîne respectiva persoană e cea a telefonului.
Filozofia se naşte din uimire, dar se hrăneşte din prietenie
Rămîne cazul intermediar, al prieteniei care se stabileşte între oameni obişnuiţi, „nici-buni-nici-răi“, dar orientaţi către bine. Altfel spus, dincolo de afinităţi reale, e important să privim împreună în aceeaşi direcţie şi, mai mult decît atît, e cazul să fie direcţia bună. Dorinţa de a fi mai buni, năzuinţa spre perfecţionare, sintetizează adevărul prieteniei ca emulaţie reciprocă:
Oricum, oricînd, oricît
Este o diferență între prietenie și prieteșug. Prieteșugul înseamnă mai degrabă amiciție și spontaneitate afabilă, în vreme ce prietenia înseamnă intensitate și profunzime (așa s-ar cuveni să fie). Dar firește că există destule alte nuanțe și nișe, iar ceea ce spun eu acum riscă să fie, la fel de bine, un loc comun. Așa încît vorbind pur și simplu despre prietenie, așa cum s-a întîmplat în viața mea să am parte, lucrurile arată astfel.
Teritorii ale creierului meu
Nu am vocația relațiilor matrimoniale de lungă durată. Așa m-am născut, defectă, cu un attention span relațional de maximum patru ani. Poate tocmai de asta prietenii mei sînt teritorii ale creierului meu: Mama, Alexa, Eduard și prietenii mei.
La Londra am început să văd prieteniile altfel
E greu să îți faci prieteni foarte apropiați într-un oraș ca Londra. Parțial, asta se datorează modului în care funcționează orașele mari. Rebecca G. Adams, profesor la Universitatea din Carolina de Nord, explica acum cîțiva ani că sociologii au identificat trei elemente cruciale ce duc la formarea prieteniilor apropiate:
„Cel mai bun prieten va emigra“
N-am fost niciodată un admirator al vieților construite în jurul ideii de familie extinsă, al existențelor gravitînd în jurul cumnaților, cumetrilor, nașilor și altor funcțiuni similare. Probabil că atributul esențial al libertății pe care mi-o recunosc e șansa pe care o am de a alege oamenii în a căror companie, fizică ori doar virtuală, să îmi petrec zilele, nopțile, job-urile, vacanțele, treburile, taclalele. Hulit pe motiv că ar conduce la înstrăinare, Internet-ul îmi e bun aliat în încercar
Rodica
„A muri înseamnă a nu mai fi niciodată cu prietenii“, scria Gabriel García Márquez, în prologul de la Douăsprezece povestiri călătoare. Rodica nu mai e. Dorul de ea e o parte din mine, nu e nevoie să-l identific, să-l reliefez în vreun fel. Nu știu cum se construiesc prieteniile azi, probabil la fel de simplu (sau de complicat) cum s-au construit dintotdeauna. Ca în iubire, cînd decizi să ignori posibilitatea unei insule și meditezi îndeaproape asupra ideii de peninsulă.
Cinci întîmplări
Am primit un mesaj de la fostul vecin-prieten de la blocuri, trecea prin Bruxelles, mă întreba dacă aș avea timp să ne vedem, au trecut atîția ani, spunea în adînc mesajul lui. Părinții noștri fuseseră prieteni, copilăriserăm împreună, bătuserăm dealurile, ne bătuserăm unul cu altul,
Ne e mai frică de singurătate decît de „onoare“
Numărul de prieteni ne confirmă popularitatea. Și nu doar popularitatea, ci succesul. Practic, nici o realizare personală nu contează dacă nu e apreciată de prieteni. Și asta e iar o chestie greu de explicat. Imediat cum obținem ceva, simțim nevoia să împărtășim cu prietenii pe Facebook. Relațiile de prietenie sînt și nelipsite de competitivitate, ceea ce înseamnă că automat sînt o sursă de invidie. Invidia în grupurile de prieteni e ca gravitația, invizibilă și permanentă.
O prietenă este la fel de rară precum dragostea adevărată
Poate ar trebui să recunoaştem că o prietenă rea, una pe care nu ne putem baza, nu este o prietenă. Poate, ca să clarific, chiar dacă e dureros, ar trebui să învăţăm să spunem nu „prietenă“, ci „femeie cu care îmi petrec timpul, sau cu care mi-am petrecut timpul“.