O prietenă este la fel de rară precum dragostea adevărată
Uneori, femeile pe care le cunosc mi-au spus că sînt o prietenă bună. Mă bucură acest lucru, şi nu îndrăznesc să spun că, în general, tind să nu pun alături de cuvîntul „prietenă“ adjective care se referă la o ierarhie a sentimentelor sau a încrederii într-un om. Mi se par inutile. Eu n-aş spune niciodată, de exemplu, „Ea e prietena mea cea mai bună“, pentru că din asta s-ar înţelege că am prieteni pe care îi plac mai puţin, alţii în care nu am atît de multă încredere, alţii cu care simt o legătură mai slabă. (…)
Poate ar trebui să recunoaştem că o prietenă rea, una pe care nu ne putem baza, nu este o prietenă. Poate, ca să clarific, chiar dacă e dureros, ar trebui să învăţăm să spunem nu „prietenă“, ci „femeie cu care îmi petrec timpul, sau cu care mi-am petrecut timpul“. Problema este că a avea mulţi prieteni ne oferă alinare – ne face să ne simţim populare, iubite, mai puţin singure. Aşadar, preferăm să descriem drept „prietene“ femei cu care avem puţine sau chiar nimic în comun, dar cu care umplem golurile, dacă e necesar: ne petrecem o după-amiază într-o cafenea, bem un pahar de vin, vorbind despre nimic anume. Nu mai contează dacă mai tîrziu, dacă se iveşte ocazia, le numim bîrfitoare, şerpoaice, acrituri, mimoze.
Adevărul e că o prietenă femeie este la fel de rară precum dragostea adevărată. Cuvîntul italian pentru „prietenie“, amicizia, are aceeaşi rădăcină precum verbul „a iubi“, amare, şi o relaţie între prietene are bogăţia, complexitatea, contradicţiile, inconsistenţele iubirii. Aş putea spune, fără să mă tem că aş exagera, că dragostea pentru o prietenă femeie mi s-a părut mereu a avea o esenţă foarte asemănătoare cu dragostea pe care i-o port celui mai important bărbat din viaţa mea. Care e diferenţa? Sexul. Şi nu e o diferenţă mică. Prietenia nu e pusă constant în primejdie de practicile sexuale, însă cît pericol există acolo rezidă în amestecul unor emoţii puternice cu presiunea corpurilor de a oferi şi de a le fi oferită plăcerea.
Într-adevăr, în prezent, din cîte pot observa, prietenia sexuală e din ce în ce mai răspîndită (în italiană, am auzit uneori neologismul degajat trombamico, sau „prieten cu beneficii“). Însă acesta e un joc care caută să ţină deoparte atît puterea pătrunzătoare a iubirii, cît şi ritul sexului pur. Ne cunoaştem de ceva vreme, avem încredere unul în altul puţin mai mult decît nişte străini, mergem într-un bar, la restaurant, la film, facem sex.
Însă eu tot nu aş spune că acesta e sex între prieteni. Întocmai cum marile iubiri sînt rare, şi iubiţii, pe de altă parte, numeroşi, aşa şi marii prieteni sînt rari; pe de altă parte, cunoştinţele cu care s-ar putea să ajungem în pat, din cînd în cînd, sînt numeroase.
articol apărut în The Guardian
traducere de Cristina ȘTEFAN
Foto: Mircea Struţeanu
