Ana DRAGU

Nu am vocația relațiilor matrimoniale de lungă durată. Așa m-am născut, defectă, cu un attention span relațional de maximum patru ani. Poate tocmai de asta prietenii mei sînt teritorii ale creierului meu: Mama, Alexa, Eduard și prietenii mei.

Sînt zile în care doar gîndul la cîteva minute de tăcere absolută mă ține în viață. În care posibilitatea unei tăceri e chiar halucinația din deșert care îți duce un picior înaintea altora.

„Practic, această metodă ne permite să recreăm în laborator țesut cerebral funcțional de la pacienți cu orice tulburare psihică, să urmărim exact erorile la nivel neuronal și să testăm diferite metode de corecție“, explică Sergiu Paşca, părintele tehnologiei „disease-in-a-dish“.

Sînt un om fericit, obosit, obosit, obosit, fericit, mereu pe punctul de a atinge extazul.

Înainte de a o cunoaşte, Anei Dragu i-am citit poeziile. Apoi am aflat că are un băieţel cu autism. Am fost la un moment dat la Bistriţa şi am auzit-o vorbind despre Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ“ pe care l-a înfiinţat aici pentru a-i ajuta şi pe alţi copii cu probleme asemănătoare.

Sîmbătă seara, în Pasul Tihuţa au răsunat munţii. Nu i-au făcut să răsune trunchiurile copacilor pe care tinerii şi frumoşii voluntari de la Tăşuleasa Social încearcă să-i salveze an de an, ci aplauzele furtunoase pe care Marcel Iureş le-a primit la o scenă mai deschisă poate decît orice altă scenă din ţară.

pînă la tine n-aveam draperii şi nu-mi trecea prin cap că cineva şi-ar pierde timpul să mă urmărească din blocul vecin

E infinit mai bine să citeşti poezie decît să scrii orice. Ca să încep direct cu sfîrşitul. Şi, de fapt, poezia e singurul „de citit“ cînd n-ai nici timp, nici nervi şi eşti în pană (sau avalanşă) de emoţii. Adică, în cazul meu, de dimineaţa pînă seara. De pildă azi, gîndindu-mă la ce să scriu pentru dosarul din Dilema veche, am petrecut ore întregi pe lîngă aragaz.

Cum putem fi siguri că ne situăm în aceeaşi lume perceptorială/socială, cînd reprezentările noastre despre ea sînt atît de diferite? Vedem, auzim, simţim exact aceleaşi lucruri? Dacă cineva ar răspunde cu un „da“ hotărît, iluzia i-ar fi spulberată la capătul primei ore petrecute în preajma unei fiinţe cu autism.

nu începe cu un bang şi nici cu un scîncet

Nu. Sentimentele nu sînt fenomene de oboseală, ca să-i răspund bietului Faber al lui Frisch. Şi dacă mi-am permis lipsa asta de delicateţe, îmi dă mîna să spun acum orice. Să răspund la orice întrebare. Cu atît mai mult uneia care te aşază pe gînduri.  Ce ne mai emoţionează?