Mai presus de toate, tandrețea

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu. Sentimentele nu sînt fenomene de oboseală, ca să-i răspund bietului Faber al lui Frisch. Şi dacă mi-am permis lipsa asta de delicateţe, îmi dă mîna să spun acum orice. Să răspund la orice întrebare. Cu atît mai mult uneia care te aşază pe gînduri.  Ce ne mai emoţionează? 

Recent, am suferit o depresie, n-o să intru în amănunte. Una fără de care n-aş fi putut să înţeleg niciodată ce se întîmplă în creierul agonic al unui depresiv. În care mă emoţiona şi clanţa de la uşă. Pînă la leşin. Într-un mod complet diferit de emoţia binefăcătoare din extazul celui care preţuieşte viaţa şi care e profund recunoscător pentru că e viu. Dar nu e locul şi nici timpul să vorbesc despre emoţiile patologice. Ci despre cele vii, care ţin de aproape toţi oamenii. Spun aproape, pentru că eu îmi petrec 90% din timp printre copii autişti.  

Pe mine mă emoţionează îngrijorarea. Îngrijorarea lui Şt. care mi-a trimis Bezna vizibilă a lui Styron, sperînd să mă vindece definitiv de depresie şi-apoi mi-a spus că reacţia mea post-lectură a fost sadică. Tandreţea cuiva al cărui nume am să-l trec mereu sub tăcere pentru că e sinonim cu liniştea şi care mi-a spus acum 15 minute că atacurile de panică sînt, de fapt, orgasme anxioase (manifestîndu-se exclusiv şi concomitent în ambii genunchi ai atacatului). Prietenia lui Liviu care notează într-un carneţel cu coperţi negre tot, absolut tot ce spune băieţelul meu autist de 6 ani (Dudu) – care vorbeşte acum, după 15.000 de ore de terapie cognitiv-comportamentală dovedită de firele de păr alb care se ivesc tot mai des printre firele lui de păr auriu-strălucitor. Mă emoţionează poetul Mircea Ivănescu şi multe (dar nu destule cărţi). Apoi, nenorocitele de vorbe pe care, în locul în care eu îmi petrec cea mai mare parte a timpului, le smulgem cu greu de la cei care trăiesc printre – o, cît de departe de noi: „Uite-l pe mama! Ţine-mă în braţe, nu mă vărsa pe jos! Nu mai fă verticale! Fă orizontal!“ (n. mea – riduri de expresie). Andra este băiat. A! E! I! O!, orice vocală sau consoană care ţîşneşte mai devreme sau mai tîrziu prin buzele cusute parcă ale unui copil cu autism, din centrul pe care l-am înfiinţat. Mă emoţionează Dan Daniel Dănuţ şi Mara. Norişorii roz. Tandreţea. Fiica mea care umblă pe vîrfuri în unele dimineţi ca să nu mă trezească. Dudu extraterestrul care mi-a spus cu mîna pe inimă că o să-mi schimbe pampers-ul cînd va avea 20 de ani, iar eu doar cîteva luni. Caii albi şi paturile obosite… cealaltă Ana, prietena mea, care mă face să mănînc din respect pentru obstinaţia cu care îmi aminteşte că trăiesc. Determinarea fanatică a lui MMH mă emoţionează din două în două cafele, iar ocaziile în care John leagă mai mult de 20 de cuvinte, încă şi mai şi. (John, am lipit un poem de-al tău pe dulap!) 

Totuşi, sînt o fiinţă greu de emoţionat. Fac parte din categoria autiştilor cărora emoţiile li se predau pe cartonaşe laminate cam aşa:

Terapeut – Arată fericit! 
Copil – …(arată singurul cartonaş de pe masă)
T. – Bravooooo, ai arătat fericit!
T. – Cum e băiatul?
C. – …Fffferist.
T. – Nu! Cum e băiatul? Fe-ri…
C. – Feeeee… feri... ferigă 
T. – Nu! Arată fericit! 
C. – …(arată singurul cartonaş de pe masă) 
T. – Bine! Fericit! Cum e băiatul? 
C. – Cum e băiatul? 

Discriminarea între emoţii vine cîteva zeci de ore de repetiţie mai tîrziu. Şi vine doar în cazurile fericite.
Terapeut: Cum eşti tu?
Copil: Bucuros!
T. – Bravo. Eşti bucuros! De ce eşti bucuros? 
C. – Pentru că am colţurile gurii în sus… 

Şi tot aşa. Nu de mult, fetiţa mea a scris pentru un blog de psihologie o poveste terapeutică, cu titlul „Liza şi ura faţă de sine“. După cîteva zile, Dudu (azi-mîine 7 ani, autist, pianist) şi-a exprimat, la rîndul lui, dorinţa de a scrie o poveste, dorinţă întîmpinată cu entuziasm. Titlul? „Liza şi ura merg la mol“… 

Mă emoţionează, deci, inocenţa lumii lor şi adevărurile involuntare, trăite pur şi simplu, cu care ei, micii extratereştri, se balansează spre lumea noastră: unele sentimente nu trebuie înţelese. N-ar trebui nici trăite. Ca să închei, mă emoţionează „Marşul funebru“ al lui Chopin, şi mai presus de toate tandreţea. Oricînd, acest  poem: 

„ieu nu pot să vorbesc / ieu nu ştiu să scriu / m-au făcut fără / fără faţă mi-au zis / ca să stai mereu cu / spatele cu spatele / la lume aşa au zis cu spatele la lume / vei sta / da au zis că pot cu inima / cu inima vorbesc ieu acum / inima / este singura / ia e singura pe care o am / de mic am inima / am desenat-o cu carioca / carioca mea neagră / i-am făcut braţe aşa mari / deschise la inima mea / i-am făcut o gură mare / fru / frumoasă / aşa putea ia zice orice dar pînă a ştiut ia să vorbească / a trecut vreme / şi am auzit odată că a spus / că a spus încet / pe dinăuntru a zis încet „i-ni-mă“ / şi ieu de bucurie / i-am desenat o lacrimă / cu carioca mea neagră / şi i-am făcut şi ochi şi sprîncene / aşa cum n-am ieu / şi am pus-o să bată pentru mine / şi-a zis că oboseşte «o-bo-sesc» a fost primul iei cuvînt / da a zis asta deschizînd gura şi ieu am fost fericit / şi i-am mai desenat o lacrimă / şi cu astea două lacrimi / a învăţat inima mea să plîngă / ieu m-am repezit aşa m-am repezit cu carioca mea neagră / la buzele ei / să le fac / să le fac să rîdă / dar n-am ştiut / şi-am tot încercat / am tot apăsat pînă / pînă am făcut-o neagră de tot / pe toată inima mea am făcut-o / neagră de tot!“ (Teodor Dună)  

Ana Dragu este poetă şi jurnalistă. Cel mai recent volum publicat: Păpuşa de ceară (Editura Charmides, 2008). A înfiinţat şi coordonează Centrul pentru copii autişti din Bistriţa.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.