Filozofia se naşte din uimire, dar se hrăneşte din prietenie

Publicat în Dilema Veche nr. 760 din 13-19 septembrie 2018
Filozofia se naşte din uimire, dar se hrăneşte din prietenie jpeg

În vremurile noastre care dau pe dinafară de atîtea reţete de succes şi fericire în cît mai puţini paşi, modul în care vechii filozofi greci s-au raportat la tema prieteniei este, la prima vedere, deconcertant. Platon, în dialogul de tinereţe Lysis, problematizează prietenia dintre oameni ca pe un caz particular al unui soi de principiu ontologic al atracţiei universale. Limba greacă permitea de minune acest lucru. Philia – termenul generic pentru ceea ce aduce atît oamenii, cît şi lucrurile laolaltă, dictînd compunerile şi întîlnirile favorabile – este un cuvînt care se poate, el însuşi, compune perfect cu atîtea altele. Aşa cum remarca odinioară Constantin Noica, orizontul semantic al prieteniei pendulează, pentru elini, între „tautologicul“ philophilos (iubitorul de prietenie) – dacă nu cumva atare autoreferenţialitate a iubirii e însăşi condiţia primordială pentru a ajunge la iubirea aproapelui – şi sfîşiatul pe dinăuntru philechtros (cel care iubeşte cearta şi duşmănia). Să nu uităm, apoi, că, înaintea lui Platon, filozoful-„mag“ Empedocles gîndise întreg procesul devenirii cosmice pe baza cuplului de forţe philia (philotês)/neikos: iubire şi ură literalmente fizice. În fond, întrebarea de ordin „dramaturgic“ ce subîntinde toate dialogurile lui Platon şi aureolează figura lui Socrate e aceea privitoare la taina care aduce tinerii şi maturii laolaltă, în grupuri mai mari sau mai mici, tînjind după înţelepciune, în loc de a urmări plăceri efemere. E chiar definiţia etimologică a filozofiei – probabil, singura acceptată de către toţi gînditorii: „iubirea de înţelepciune“, care nu se poate concretiza altfel decît în comunitatea prietenilor sau, dacă vreţi, ca prietenie întru înţelepţire. Filozofia ca timp al libertăţii (scholê, în greacă) devine şcoală a adevărului, fructificînd în cel mai fericit mod timpul liber al prieteniei dintre oameni care nu au ucis, în ei, uimirea de copil dornic să înţeleagă ce anume ţine lumea laolaltă, ce face posibilă viaţa, cunoaşterea şi bunătatea pe care ne-o arătăm, uneori, unii altora.

Pe baza acestor coordonate socratice, tînărul Platon sugera o dialectică a prieteniei pe care aş îndrăzni s-o traduc într-un limbaj accesibil şi lesne aplicabil vieţii noastre de zi cu zi. Pe de-o parte, nu putem concepe prietenia ca pe o relaţie între oameni cu totul la fel, pentru că aceştia nu ar mai avea, în fond, ce să îşi comunice unii altora: iată cum diferenţierea de celălalt devine condiţie pentru prietenie. Pe de altă parte, chiar dacă înţelepciunea populară spune că „extremele se atrag“ (ceea ce se aplică, adesea, în cazul atracţiei erotice), prietenia nu se poate institui nici între opuşi, pentru că aceştia nu au cum să comunice veritabil unii cu alţii: nu se înţeleg, deci nu se pot întîlni cu adevărat în această viaţă. Rămîne cazul intermediar, al prieteniei care se stabileşte între oameni obişnuiţi, „nici-buni-nici-răi“, dar orientaţi către bine. Altfel spus, dincolo de afinităţi reale, e important să privim împreună în aceeaşi direcţie şi, mai mult decît atît, e cazul să fie direcţia bună. Dorinţa de a fi mai buni, năzuinţa spre perfecţionare, sintetizează adevărul prieteniei ca emulaţie reciprocă: relaţie în care partenerii se ajută, prin sfat şi exemplu personal, să devină mai buni, pe zi ce trece, în diverse privinţe. Atracţia fizică e trecătoare, dar „cel ce-ţi îndrăgeşte sufletul nu se îndepărtează de acesta atîta timp cît îl vede aspirînd spre mai bine“, punctează Platon într-un alt dialog de tinereţe, Alcibiade, un text care va fi considerat, în Şcoala neoplatoniciană, drept calea de acces în filozofie.

Fără a intra în detaliile concepţiei ulterioare a lui Platon despre iubire (erôs), cu tot ce o apropie, dar şi o separă de dimensiunea eminamente personală a iubirii (agapê) în creştinism, să spunem că această stimulare mutuală a dezvoltării individuale se suprapune, la Aristotel, peste tipul suprem de prietenie. E vorba de prietenia care apropie oameni „ale căror afinităţi izvorăsc din virtute“, adică oameni ce refuză complacerea, căutînd, în schimb, excelenţa. În acest context, Aristotel sublinia deosebirea crucială – uitată, adesea, de filozofii morali moderni – dintre egoismul celor care îşi doresc, mereu, cea mai mare felie din tort şi „iubirea de sine“ (philautia) a celor care depun eforturi susţinute pentru a-şi modela propriul caracter: în prietenia veritabilă, „fiecare îşi iubeşte în celălalt propriul bine, oferindu-i acelaşi lucru în schimb“. Această formă superioară de interes propriu va coincide, în etica elenistică şi romană a „îngrijirii de sine“ (epimeleia heautou, cu o sintagmă preluată tot de la Platon), cu motivaţia morală ultimă a indivizilor. „Nimeni nu poate fi fericit dacă este atent numai la sine, dacă întoarce totul în propriul său folos: se cuvine să trăiești pentru altul, dacă vrei să trăiești pentru tine“, îi scrie Seneca lui Lucilius. Nici vorbă, aşadar, de opoziţia simplă egoism/altruism, asumată ca de la sine înţeleasă de către acei gînditori moderni care au propus, cu titlu de morală „autonomă“, versiuni seculare ale moralei creştine – adică rupte de credinţa în viaţa de apoi şi, astfel, de motivaţia transcendentă a mîntuirii personale.

Cîte nu ar fi, însă, de spus cu privire la prietenie ca o condiţie indispensabilă pentru relaţia maestru-discipol, în stoicism? În şcolile de filozofie antice, un rol central deţinea spunerea „verde-n faţă“ a adevărului, ceea ce grecii numeau parrêsia: expunerea la discursul de adevăr al maestrului şi, deopotrivă, mărturisirea sinceră a propriilor carenţe şi greşeli, într-o atmosferă de încredere prietenească. Totul, pentru a susţine efortul de încorporare, de „întrupare“ a adevărului prin practici zilnice, printre care la loc de cinste se aflau dialogul şi corespondenţa cu prietenii „filozofici“. Cîte nu ar fi, apoi, de zis despre valoarea centrală a prieteniei în etica plăcerii la Epicur, filozoful care oferea şi o versiune premodernă a „contractului social“, concepîndu-l nu ca pe o ajustare raţională a egoismelor, ci ca pe o extindere graduală a cercurilor prieteniei?

Voi face, în schimb, un arc peste timp, relevant pentru a înţelege condiţia actuală a filozofului. Romantismul cultural a generat o reprezentare a filozofului ca genial gînditor „singuratic“: astfel au fost percepuţi, în ciuda numeroşilor discipoli, şi cei mai influenţi gînditori din secolul XX, Heidegger şi Wittgen-stein. Ultimele decenii atestă, însă, depăşirea acestei reprezentări şi reconectarea cu înţelesul antic al filozofiei ca activitate colaborativă, exersare a minţii împreună cu ceilalţi, într-un dialog neîntrerupt, şi muncă de cercetare în echipă. În timp ce unii văd, aici, amurgul Filozofiei cu majusculă, alţii salută această repoziţionare socială a filozofului, din poziţia de Rege solitar al gîndirii, în aceea de partener conversaţional, interpret şi mediator între sfere de discurs diferite, între publicul larg şi specialişti din diverse zone, între persoane cu formări şi background-uri diferite, dînd glas unor „intuiţii“ morale divergente. În acest context, mi se pare că filozofia recuperează, pe filiera psihologiei dezvoltării, un concept-cheie: acela de „prieteni critici“. Prietenii critici sînt adevăraţii prieteni, aceia vitali pentru dezvoltarea personală şi, totodată, pentru stabilizarea treptată a ideilor noastre de bază, a angajamentelor noastre: nu ferindu-le de lumină, ci, din contra, punîndu-le în permanenţă la încercare şi ascultînd, cu atenţie, toate contraargumentele oferite.

Prietenii critici, parresiaşti, ai liderilor noştri politici – adică opusul yesman-ilor şi linguşitorilor – reprezintă şi o cerinţă indispensabilă a democraţiei, fără de care alunecarea în dictatură devine inevitabilă. Cine nu are curajul de a-i suporta şi înţelepciunea de a-i căuta nu are, el însuşi, ce să caute în politică. 

Cristian Iftode este conferenţiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București.

Foto: Mircea Struţeanu

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

rachete patriot
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Medvedev amenință NATO că va deveni o țintă dacă livrează sistemul Patriot Ucrainei
Este a 280-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Volodimir Zelenski vorbește din nou despre crearea unui tribunal special pentru judecarea faptelor săvârșite de ruși încă de la anexarea Crimeei din 2014.
Muncitor jpg
Mondialul prin ochii unui muncitor din Sri Lanka: Discuție emoționantă în umbra zgârie-norilor REPORTAJ
Un Mondial de 230 de miliarde de dolari, cât a costat organizarea, a devenit posibil datorită unor „oameni invizibili“.
Iancu Nedelcu
Șef de păcănele din Brăila, șantajat de interlopi. Ce interdicție au primit după executarea pedepselor
Doi interlopi din Brăila au fost condamnați pentru că au distrus mai multe aparate de jocuri ca să îl forțeze pe cel care le administra să le cedeze folosința acestora.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.