„Fără barbari, acum ce-o să ne facem?”

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
„Fără barbari, acum ce o să ne facem?” jpeg

Cu toţii sîntem în aşteptare de săptămîni, într-o singurătate prea zgomotoasă, vorba lui Hrabal, pliindu-ne scrîşnit pe normele de distanţare socială şi aşteptînd să vedem ce va fi, (a)mestecînd scenarii dintre cele mai sumbre cu speranţe de reformare din interior a capitalismului global (cum altfel decît din interior, cîtă vreme aceasta e caracteristica sa finală, de a îngloba totul şi a nu mai avea un exterior). Aşteptarea e chiar modul nostru de a fi, în izolare sau în carantină. Ceea ce este, însă, mai puţin evident e că abia aşteptarea, timpul aşteptării sau timpul ca aşteptare, e ceea ce ne descoperă istoria şi ne înzestrează cu simţ istoric. Nu putem vorbi despre un sens al istoriei decît ieşind din timpul ciclic al lui homo religiosus arhaic. Doar că tot religia – sau o altă religiozitate – e cea care ne descoperă, în primă instanţă, acest sens. Iată de ce s-a tot spus, pe diferite voci, că am devenit fiinţe istorice abia în era creştină, atunci cînd întreaga lume şi viaţă se (re)organizează în aşteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, adică a Evenimentului final. În starea de aşteptare ne dedublăm; atenţia se bifurcă, sîntem încă aici, proiectîndu-ne deja dincolo, aşa cum îndeamnă Apostolul: „Vă spun, fraţilor, vremea s-a scurtat: (…) cei ce se folosesc de lumea aceasta, [să fie] ca şi cum nu (hôs mè) s-ar folosi de ea cu adevărat. Căci chipul acestei lumi trece” (I Cor. 7:29). Şi totuşi, pentru că aşteptarea se prelungea de o mie de ani şi mai bine, am descoperit (între timp) progresul, ca să ne dăm sens, devenind moderni – sau, cel puţin, hiperactivi şi tot mai individualişti.

În zilele acestea, ne confruntăm IRL (acronim desemnînd ceea ce încă rămîne, dar tot mai firav, în afara Reţelei de reţele digitale, conduita in real life) cu coşmarul contaminării, cu suspendarea în spaţiul-timp gri al carantinei, aşteptare pură: aşteaptă o vreme, de pildă, două săptămîni, să vedem dacă mai eşti încă unul dintre „noi, sănătoşii”… Într-o postare devenită „virală”, de la începutul crizei, o asistentă de la Spitalul de Boli Infecţioase din Alba Iulia avertiza: „Credeţi, oare, că este uşor doar să stai? Doar să aştepţi? Nu vreţi să ştiţi…” E drept, se stă enorm în faţa ecranelor şi se scrie enorm despre pandemie, iar sentimentul (nu doar starea) de urgenţă merge mînă-n mînă cu viralizarea unor postări. Printre festele pe care ni le joacă limbajul, iată şi o indicaţie despre tendinţa generală, după turnura digitală, de a concepe răspîndirea imediată la scară globală drept criteriu valoric fundamental: ce sinistru „succes” are COVID-19…

Nu e cazul să intrăm în panică, ni se tot repetă: chiar şi în cazurile grave, de regulă (dar ce fel de „regulă” e o normă statistică?), te vei putea întoarce printre „noi, sănătoşii”, după un mic anotimp în infern. Mult mai dramatică, mai crîncenă, poate fi aşteptarea după rezultatele unei biopsii. În timp ce aşteptarea ca iminenţă indefinit amînată a alegerii de sine, ca fugă de sine sau încremenire „în faţa porţii”, pînă în ultima clipă de viaţă, e de-a binelea tragică: „Pe aici nu putea obţine să intre nimeni altul, întrucît intrarea asta ţi-era hărăzită doar ţie. Acum mă duc s-o închid” (Kafka, În faţa legii, trad. M. Isbăşescu).

În condiţii de (auto)izolare la domiciliu, fără „sihăstrie”, adică izolare lipsită de disciplină de viaţă şi exerciţiu ascetic, e greu să nu intrăm într-o (doar aparent paradoxală) frenezie a consumului, cu încă mai multă furie escapistă şi lipsă de discernămînt decît înainte. Facem binging, consumăm tot ce avem la îndemînă: inclusiv filme de categoria B, printre care ştim că au fost întotdeauna, la loc de cinste, horror-urile cu vampiri sau cu zombies. Lucrul cu adevărat înfricoşător, la genul acesta de filme, mi se pare a fi uşurinţa cu care „ai noştri” devin „ei”, duşmanii, inumanii. O muşcătură şi gata: iubitul tău devine un monstru de care trebuie să fugi. Dar poate nu e hazardat să vedem aici tocmai nucleul biopoliticii, termen serios abuzat în aceste zile.

Nu sînt puţini gînditorii influenţi din ultimele decenii ce au susţinut că sistemele politice moderne s-au constituit pe baza unei logici eminamente imunitare („Trebuie să apărăm societatea”), ce a contrabalansat şi, în situaţii excepţionale, chiar a pus între paranteze preocuparea de bază pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor celor guvernaţi. Asumînd o asemenea ipoteză, horror-urile de care vorbeam mai sus pot fi văzute ca o metaforă a anxietăţii constitutive pentru orice sistem biopolitic modern. E vorba de conştiinţa fragilităţii şi, în ciuda tuturor strategiilor de protecţie, a vulnerabilităţii corpului nostru: nu doar şi nu atît a trupului fizic, cît a corpului social. „Noi” e continuu ameninţat şi e permeabil. Iată coşmarul imunităţii: laşi un străin să intre pentru o clipă, să te atingă, şi gata, eşti muşcat; laşi o idee „necurată”, „nesănătoasă”, să-ţi pătrundă în minte, şi gata, ai devenit deja unul dintre „ei”, duşmanii, străinii sau monştrii. Eşti, cu alte cuvinte, iremediabil „virusat”.

Nu va exista nicicînd un vaccin care să ne protejeze de ideile proaste. Dar nici vreo cale ferită de orice riscuri pentru a avea idei noi. În loc să punem lacăte peste tot şi să aruncăm cheia, e bine să ne protejăm, în anumite situaţii, chiar de propriile noastre excese protecţioniste.

Iată de ce nu e doar necesar să ne izolăm, să #StămAcasă în aceste zile de cumpănă. Respectînd normele de distanţare socială, rămîne, totuşi, salutar să nu ne închidem şi minţile. Încercînd să nu ne expunem la virusuri, merită să riscăm expunerea la idei incomode, neaşteptate. Cultivîndu-ne discernămîntul şi verificînd orice ştire senzaţională din cît mai multe surse, e cazul să încercăm a privi lucrurile şi din perspective care să ne scoată din bula noastră. Altfel, vom rămîne cu peretele nostru de oglinzi, care nu face decît să ne îngîne convingerile, fobiile şi aversiunile, în loc să schimbăm, cu adevărat, idei, adică să comunicăm, să fim din nou împreună, la capătul nopţii.

(Titlul este un vers din poemul lui Konstantinos Kavafis, „Aşteptîndu-i pe barbari“)

Cristian Iftode este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.