E coadă mică la moaştele sexo-marxismului

Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
E coadă mică la moaştele sexo marxismului jpeg

E pe zi ce trece mai greu să fii „de centru“ în România. E adevărat că prilejurile noastre de indignare civică şi revoltă au, în fond, mai puţin de-a face cu o orientare politică fermă şi mai mult cu incompetenţa şi hoţia celor în funcţii. La fel de adevărat este, însă, şi că trăim într-o societate tot mai polarizată şi neotribalistă, în care „fie eşti cu noi, fie eşti împotriva noastră“. Înainte de a deschide gura, ţi se cere să-ţi declini identitatea, iar dacă nu o faci, eşti băgat rapid în tabăra „celorlalţi“ sau suspectat de a fi „sub acoperire“. Spune repede: eşti „tefeleu“ sau eşti pesedist, eşti „pupător de moaşte“ sau „sexo-marxist“?… Cum adică „de centru“? De fapt, ştim noi bine, eşti un oportunist sau un laş sau un făţarnic care nu doreşte altceva decît să rămînă mereu aproape de centrul puterii, gata oricînd să se dea cu stînga sau dreapta, după cum bate vîntul. Doar că puterea nu are un centru şi nu merge numai de sus în jos, ci e peste tot, aşa cum obişnuia să avertizeze Foucault: în fiecare om e impulsul de a spune celorlalţi cum să-şi trăiască viaţa, de a le guverna conduita. Tot ce aşteaptă e un prilej favorabil pentru a-şi exercita voinţa, „curbînd“ vrerea celorlalţi în sensul dorit. Rezistenţa, atunci, începe cu rezistenţa la răul din mine.

Prin orientare de centru am în vedere o atitudine liberală în cel mai general sens, adică o asumare efectivă a pluralismului valoric, decurgînd din faptul că rezonezi, tu însuţi, cu considerente morale şi politice pe care le înţelegi a fi la limită incompatibile, că vezi aspecte benefice, salutare, şi în conservatorism, şi în progresism, şi în social-democraţie (înţelese ca doctrine), rămînînd, totodată, critic cu orice orientare politică ce se pretinde a fi cea mai bună sau singura meritînd a fi îmbrăţişată. Să recunoaştem, în zilele noastre, orientarea de centru seamănă tot mai mult cu situaţia kafkiană a unui interpret sau traducător trezindu-se în mijlocul unui cîmp de luptă, între două armate care aleargă una spre cealaltă cu săbiile scoase şi urlînd furibund. Din această ingrată poziţie ar merita realizată şi arheologia acestor două stereotipuri, vînturate frecvent în discursul de ură propagat pe social media: „pupător de moaşte“ şi „sexo-marxist“. Spaţiul nu-mi îngăduie, însă, decît schiţarea unui cadru general de analiză.

Mintea moralistă (în original, The Righteous Mind, adică poziţia celui absolut convins că are dreptatea de partea lui), bestseller-ul psihologului moral Jonathan Haidt (volum apărut, în traducerea Simonei Drelciuc, la Editura Humanitas, în 2016), are ca punct de plecare o întrebare de care oricine dintre noi s a izbit: cum se face că oameni buni, oameni decenţi, cumsecade, se văd adesea dezbinaţi pe motive de politică şi religie? Putem accepta că în viaţa socială conflictele sînt inevitabile şi că e imposibil ca toată lumea să aibă dreptate. Din faptul, apoi, că oricine are dreptul la o opinie nu decurge că toate opiniile cîntăresc la fel: opiniile unora şi altora sînt mai mult sau mai puţin plauzibile, în funcţie de tăria argumentelor pe care se sprijină. În acelaşi timp, însă, poate că tocmai graba de a-i exclude pe ceilalţi din sfera dreptăţii, de a le respinge argumentele ca nefondate şi de a-i eticheta ca „încuiaţi“ sau ca „iresponsabili“ doar pentru că nu le înţelegi punctul de plecare, credinţele de bază care le definesc poziţia, reprezintă sursa multor conflicte sociale care ar putea fi evitate sau măcar menţinute în graniţe non-violente şi civilizate.

E de aşteptat, astfel, ca progresiştii şi conservatorii să fie în dezacord flagrant în privinţa multor politici publice. Însă motivul pentru care aceştia nu ajung, de regulă, nici măcar să poarte un dialog real, ci doar să se împroaşte cu invective şi să perpetueze clişee „post-adevăr“, are de-a face cu o anumită orbire şi superioritate morală de care nimeni dintre noi nu este ferit în chip automat, doar pentru că se socoteşte pe sine „liberal“. Aici se atestă acel „instinct“ (fascistoid) al puterii de care scriam mai sus, reversul instinctului libertăţii, adică al refuzului visceral de a face cum îţi spun alţii doar pentru că aşa „trebuie“ să faci. Pentru explicaţia acestei dificultăţi şi rarităţi a dialogului genuin, a zidurilor de care se izbeşte ceea ce Habermas a definit cu decenii în urmă drept „acţiune comunicativă“, conlucrează, în zilele noastre, psihologia cogniţiei şi dezvoltării, filozofia, antropologia şi chiar biologia evoluţionistă. Auzim tot mai frecvent vorbindu-se despre bias-uri cognitive, despre mecanismele mentale prin care faptele sînt ajustate sau tratate în camerele noastre „de ecou“ pentru a întări credinţele de bază ale subiectului, în loc de a fi prilej pentru revizuirea acestora. Nu putem decît spera ca aceste cercetări ştiinţifice să contribuie, treptat, la deschiderea minţii şi la progresul nostru moral: însă orice optimism de factură iluministă cu privire la conjuncţia dintre cunoaştere şi libertate socială se cuvine serios temperat, după lecţiile tragice pe care ni le-a oferit secolul XX.

Ei bine, în acest orizont de idei, -Haidt avansează o ipoteză provocatoare: problema liberalilor (în sensul american al cuvîntului) e că matricea lor morală (cu pretenţii de universalitate) e precum o limbă cu doar două feluri de papile gustative. Cu alte cuvinte, liberalii progresişti îşi sprijină viziunea morală şi discursul pe doar două fundamente morale: principiul non-vătămării sau sensibilitatea la cruzime (în legătură directă cu resortul psihologic al empatiei) şi corectitudinea înţeleasă ca egalitate de bază a tuturor. Ei nu sînt, însă, activaţi şi, prin urmare, nici nu reuşesc să activeze satisfăcător în publicul larg sau în electorat alte „gusturi“ sau fundamente definitorii pentru o matrice morală mai complexă, cum este cea conservatoare. E vorba, aici, de o înţelegere mai curînd proporţională („după merit“), decît egalitaristă a dreptăţii, precum şi despre alte valori de bază, pe lîngă grijă şi corectitudine, precum loialitatea, recunoaşterea autorităţii, caracterul sacru sau libertatea ca pavăză în faţa tiraniei şi oprimării (conservatorii americani sanctifică termenul „libertate“, dar nu şi pe cel de „egalitate“).

Plecînd de aici, ne-am putea imagina un experiment moral a cărui miză să fie aceea de a aduce laolaltă progresişti şi conservatori, făcîndu-i să vorbească despre suferinţele şi fricile lor. Înainte, însă, progresiştilor care vorbesc cu dispreţ despre „pupătorii de moaşte“ li s-ar face un curs prescurtat de etică evoluţionistă despre importanţa trăsăturilor neofobe (raportarea precaută la tot ceea ce e nou) în perpetuarea speciei noastre, despre modul în care religia a făcut posibilă formarea unor mari comunităţi morale, dar şi despre tot ceea ce deosebeşte cultul sfinţilor din creştinismul tradiţional de magie sau desparte pe sfîntul creştin de „sfîntul moral“ din filozofia morală modernă – o caricatură de imparţialitate absolută cu care nimeni nu ar vrea să întreţină relaţii personale. În acelaşi timp, conservatorilor care văd draci „sexo-marxişti“ peste tot li s-ar preda o lecţie despre dimensiunea spirituală a presupusului „freudo-marxism“ de anii ’60 (care nu era doar cu Fromm şi Marcuse, ci şi cu Eliade sau Watts), pentru a i interoga, apoi, nu în legătură cu căderea în derizoriu a însăşi noţiunii de gen (gender), prin înscrierea a 71 de opţiuni de gen pentru contul de Face-book, ci cu privire la oportunitatea cîntăririi atente a unor argumente postmarxiste – precum acelea care pretind a sesiza o incompatibilitate structurală şi radicală între conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) şi capitalismul global, digital şi financiar. Din acest punct de vedere, poate că nu ar strica un pic de coadă şi la „moaştele“ sexo-marxismului: desigur că nu la Mausoleul lui Lenin mă gîndesc, ci la textele clasice ale stîngii şi la revizitarea lor critică. 

Cristian Iftode este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București. Cele mai recente cărţi publicate: Aristotel. Problema analogiei şi filozofia donaţiei (Editura Universităţii din București, 2015) şi Critică, marginalitate, cinism (volum editat împreună cu Cristina Voinea, Editura Universităţii din București, 2016).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Piotr Tolstoi FOTO EPA EFE jpg
Înalt oficial rus, despre folosirea armelor nucleare: Nu va fi nevoie. Armata rusă va cuceri Kievul
Vicepreşedintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, susține că Rusia nu va recurge la arme nucleare în Ucraina, întrucât poate cuceri Kievul cu ajutorul oamenilor mobilizați recent.
factura gaz jpg
Factură de 9.000 de lei după o „eroare de citire” a contorului. E.ON își cere scuze
O femeie din Reșița, Caraș-Severin, a primit o factură de gaz de 9.000 de lei pentru un consum nereal. E.ON a recunoscut greșeala, dând vina pe „o eroare de citire” a contorului.
vladimir putin shutterstock jpg
Șeful CIA: Vladimir Putin poate deveni „periculos şi nesăbuit” dacă se va simţi încolţit
Vladimir Putin poate deveni „destul periculos şi nesăbuit” dacă se va simţi încolţit în urma evoluţiei nefavorabile a războiului din Ucraina, a declarat directorul CIA, Bill Burns, într-un interviu acordat postului CBS.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.