Leacuri filozofice pentru criza vîrstei de mijloc

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Leacuri filozofice pentru criza vîrstei de mijloc jpeg

Există, oare, în viaţa fiecăruia dintre noi un moment precis în care premisa Toţi oamenii sînt muritori se converteşte în realizarea plenară a faptului că Lumea va continua fără mine? „Aveţi toate spaimele muritorilor şi toate dorinţele nemuritorilor“, ne avertiza Seneca. Spaime şi dorinţe: unii spun că secretul longevităţii e să nu faci niciodată pace cu moartea, păstrîndu-ţi intactă pofta de viaţă. Alţii afirmă, din contra, că miezul înţelepciunii practice e „pregătirea pentru moarte“: nu e vorba să te antrenezi pentru un eveniment punctual ce nu are, în fond, cum să nu te ia prin surprindere, ci de o exersare continuă în arta de a trăi ca şi cum fiecare zi ar fi cea din urmă. Uşor de zis, mai greu de făcut. Plus că nimeni nu ar vrea să aplice un atare îndemn în litera lui. Dacă ar fi aşa, unii nu s-ar mai dezlipi vreo secundă de propriii copii sau ar scrie fără încetare scrisori de adio, în timp ce alţii ar sta de dimineaţă pînă seara pe malul lacului, bucurîndu-se de natură. Cert e că nimeni nu ar mai începe nimic: la ce bun?

Există, însă, o întreagă tradiţie filozofică (de la Socrate la Heidegger) pentru care conştiinţa mereu vie a propriei mortalităţi e pur şi simplu necesară pentru a conferi sens unei existenţe umane. Cu alte cuvinte, nu poţi ajunge să te simţi împlinit ca om fără a-ţi proiecta viaţa în perspectiva sfîrşitului. La urma urmei, nu e tocmai gîndul că voi muri cel care mă defineşte, viitorul care mă împinge de la spate să progresez şi să creez, în loc să-mi duc viaţa ca un Sisif al societăţii de consum, aşteptînd clipa în care voi fi aruncat în marele gol, de pe banda de alergat?

Ceea ce a ajuns să fie numit şi identificat drept „criza vîrstei de mijloc“ – nu mai devreme de a doua jumătate a secolului al XX-lea – este, în fond, tocmai o criză de sens. Relativa ei tinereţe, ca noţiune de psihologie, nu o face mai puţin reală, în zilele noastre. Nici faptul de a fi denunţată drept criză de lux, pe care şi-o permit doar cei la adăpost de foamete şi război, nu îi diminuează gravitatea: te face, eventual, să te simţi şi mai rău, să te simţi ruşinat, dacă treci prin ea.

Să zicem că te consideri realmente norocos pentru că ai o carieră frumoasă şi o familie iubitoare. Nu suferi încă de vreo boală gravă. Chiar şi într-un asemenea scenariu, tiparele în care ţi s-a aşezat propria viaţă, oricît de favorabile ar părea, rămîn drumuri bătătorite, generînd gesturi repetitive, rutină şi oboseală cronică. Entuziasmul pentru ceea ce îţi mai poate rezerva viitorul coboară la cote alarmant de joase. Simţi declinul lent, dar ireversibil, al puterilor tale fizice, al memoriei şi creativităţii. Marea deschisă de posibilităţi, în care îţi scăldai imaginaţia, în tinereţe, a devenit un canal îngust sau un drum cu un singur sens. Ştii unde duce: bătrîneţe, decrepitudine, moarte.

Înainte de a vorbi despre cîteva argumente terapeutice, aş vrea să vedem partea bună a crizei. Deloc întîmplător, ajungem să vorbim despre aşa ceva într-o eră a tehnologiei şi publicităţii în care bătrîneţea este fie cosmetizată, fie trimisă de-a dreptul la azil. Bătrîneţea, par să urle subliminal atîtea reclame, e ceva indecent, la fel cum moartea naturală e, de fapt, tot un accident, şi încă unul inacceptabil! E explicabil, atunci, să te cuprindă panica pentru că, în chip inevitabil, îmbătrîneşti. În acelaşi timp, însă, cel care a trecut prin criza vîrstei de mijloc a înţeles un lucru fundamental despre condiţia umană: chiar şi cele mai ispititoare scenarii de succes, la fel ca şi cele mai răscolitoare plăceri, nu pot fi prelungite la nesfîrşit; se uzează, se demonetizează, iar aceasta mai rapid decît ne-am fi aşteptat în tinereţe. Fiecare lucru bun are momentul lui. Ei bine, un asemenea om trecut prin viaţă devine precaut în legătură cu formele pe care le capătă dorinţa de nemurire în zilele noastre. Nu va deveni obsedat de întrebarea dacă identitatea cuiva poate fi încărcată pe un cip de memorie, suport pentru un eu digital potenţial nemuritor. Nici nu va găsi prea atrăgătoare perspectiva transumanistă descrisă de neurobiologul Jean-Didier Vincent: „Nu vom mai muri decît pe modelul serviciului de ceai al bunicii: ceştile sfîrşesc mereu prin a se fisura şi a se sparge, dar numai din neatenţie“.

dp205221 jpg jpeg

Kieran Setyia, profesor de filozofie la prestigioasa MIT, a avut ideea să scrie un ghid filozofic al vîrstei de mijloc în chip de tratament al propriei sale crize: cartea sa Midlife, din 2017, a fost deja tradusă în romînă de Cristina Voinea, fiind prevăzută să apară la Editura Seneca. Printre altele, Setyia reformulează, aici, o serie de argumente mai vechi sau mai noi menite a combate dorinţa de nemurire. Unul invocă plictiseala inevitabilă şi fără speranţă pe care ar genera-o continuarea acestei existenţe terestre la infinit. Altul evidenţiază caracterul alienant al vieţii veşnice: nu ar mai putea fi vorba despre viaţa mea, cel de acum, cîtă vreme o viaţă fără sfîrşit ar fi una în care nu mai au rost tocmai activităţile care îmi dau sens în această lume. Un vechi argument ne face să privim dorinţa de nemurire ca expresie a unei lăcomii indecente, a unui hybris de evitat.

Desigur că această criză a vîrstei de mijloc nu se reduce la modul în care ne raportăm la perspectiva propriei morţi, angajînd, după cum spuneam mai devreme, şi o stare negativă determinată de micşorarea cîmpului de posibilităţi. Pentru a trata un asemenea sentiment de tristeţe „ontologică“ există antidoturi filozofice cu eficacitate probată.

Mai întîi, un sfat punctual: în loc să o vezi ca pe-o fundătură, vîrsta de mijloc poate fi momentul propice pentru a da curs unor pasiuni de tinereţe lăsate în stand-by (cum ar fi pasiunea pentru filozofie). Cititul, meditaţia sau experienţele artistice reprezintă mijloace verificate de combatere a amărăciunii cauzate de apariţia „semnelor“ bătrîneţii şi, totodată, un mod de a-ţi deschide mintea, de a-ţi lărgi orizonturile şi de a extinde, în ciuda vîrstei, cîmpul de „experimente“ cu sine. O lecţie filozofică importantă vizează, apoi, conştientizarea faptului că alegerile marcante într-o viaţă de om pun în joc valori incomensurabile. Să studiez mai multe ore pe zi sau să petrec mai mult timp cu iubita? Orice aş alege, voi simţi, pe undeva, un regret. Dar nu aş putea fi ferit de asemenea regrete decît dacă aş fi o fiinţă oarbă la orice altceva în afara unui singur fel de valoare: sigur nu aş vrea să fi fost o asemenea vieţuitoare monomană şi „monocromă“, cum nici tu nu cred că ai vrea!

Multe ar mai fi de arătat, multe instrumente pe care terapia filozofică le poate fructifica; voi menţiona doar un singur lucru. Secretul vieţii bune şi la 40+ ţine, în bună măsură, de capacitatea noastră de a găsi bucurie şi sursă de echilibru nu atît în produsele finite şi imperfecte ale sforţărilor noastre, cît în actul ca atare de a le înfăptui: de pildă, în procesul de a scrie acest text, mai curînd decît în rezultatul său discutabil.

Cristian Iftode este conferenţiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.
Sealandafterfire2 jpg
Singura țară din Europa cu un singur locuitor. Are doar 550 metri pătrați
Sealand, cunoscută oficial ca Principatul Sealand, este considerată cea mai mică țară din lume, situată pe o platformă marină abandonată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 12 kilometri de coasta Suffolk din Marea Nordului.
Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.