Update. Sensul timpului pentru omul contemporan

Publicat în Dilema Veche nr. 768 din 8-15 noiembrie 2018
Update  Sensul timpului pentru omul contemporan jpeg

Pentru tot mai mulţi dintre noi, o zi obişnuită de lucru începe cu cîteva „actualizări“ şi vocea Zeului-Reţea, murmurînd vorbe similare celor prin care Tancredi îşi dezarma unchiul conservator, în Ghepardul lui Lampedusa: „Dacă vrei ca lucrurile să rămînă la fel, atunci lucrurile trebuie mai întîi să se schimbe“. Altfel spus (şi actualizat): dacă vrei să te poţi folosi în continuare de acest laptop sau smartphone care ţi-a devenit, iată, indispensabil – n-ai fi zis acum cîţiva ani, nu? –, e cazul să actualizezi... Acceptă situaţia şi apasă tasta, hai, mai repede, actualizează acum, update now.

Cum să gîndim tranziţia de la prima fază a timpurilor noi (Neuzeit) la vremurile recente (neueste Zeit)? Privind în cheie dramatică procesul modernităţii, putem spune că a implicat răsturnarea treptată a omului din poziţia privilegiată de centru al Creaţiei, înlocuind această reprezentare cu cea a unui străin aruncat de întîmplare în mijlocul unei naturi prin nimic divine. „Natură, cu colţi şi gheare-nsîngerate“, suspina lordul Tennyson, la jumătatea secolului al XIX-lea. Lumea se deschide, doar că, odată cu această deschidere, intervine miza copleşitoare a inventării unui sens al vieţii. Vorbind la modul general, modernitatea poate fi înţeleasă ca tradiţie a noului: Renaşterea, Reforma, tiparul, capitalismul, industrializarea şi, în vremurile cele mai noi, cotitura digitală, cu „updatările“ ei continue şi învechirea aproape instantanee a tot ce e nou.

Ce mai înseamnă însă noul, în ziua de azi? Era update-urilor pare a confirma judecata lui Boris Groys: „Viitorul nu mai este prevestirea noului, ci reprezintă mai degrabă modificarea fără sfîrşit a ceea ce a avut loc deja“. Încă mai important: ce consecinţe are pentru vieţile noastre ritmul ameţitor şi dătător de nevroze al tuturor acestor update-uri şi upgrade-uri periodice, ca şi faptul că nimic nu se mai repară şi totul se înlocuieşte, coroborat cu presiunea de a fi mereu „la zi“ (up-to-date) cu informaţiile?

Mai întîi, e cazul să luăm act de o dislocare la nivelul ontologiei fundamentale. O cheie de lectură a istoriei culturii occidentale, sugerată de Giorgio Agamben, atestă drept decisivă schimbarea treptată a modului de a înţelege natura actului şi a actualizării (energeia), în raport cu ontologia aristotelică. Aş spune că update-urile sînt actualizări fără potenţial, dacă prin „potenţial“ mai vrem să trimitem la conceptul aristotelician de dynamis (pereche a „actului“), concept înţeles de filozoful grec drept putinţă de a se actualiza sau, în egală măsură, de a nu se actualiza. „Potenţa“ din metafizica lui Aristotel se vede resorbită în „efectivitate pură“, cîtă vreme, pentru tehnoştiinţa modernă, tot ceea ce se poate face trebuie să se facă, mai devreme sau mai tîrziu, după cum avertiza Günther Anders. În noua ontologie, fiinţa nu mai implică „permanenţa unei forme şi a unei substanţe“, ci „fiinţa e ceea ce face, este propria ei operativitate“ (Agamben). Tot ceea ce este se vede redus la operaţii de actualizare.

„Mă actualizez, deci exist“

Dar asemenea consideraţii pot părea excesiv de abstracte. Încercînd să le concretizăm în cazul-cheie al fiinţei umane, descoperim că însăşi raportarea la timp a omului contemporan e diferită faţă de vremurile mai vechi. „Mă actualizez, deci exist.“ În cele ce urmează, aş dori să vorbesc despre şase aspecte relevante pentru această modificare de raport.

1) Un element sugestiv e prezentul continuu al industriei divertismentului. Maşinăria escapistă de produs simulacre se vede continuu alimentată în era serialelor online, fabricate după reţetă, pe profilul fiecărui tip de consumator. Fie că îţi plac vampirii sau conspiraţiile, ai mereu episoade noi, seriale noi şi totuşi... aceleaşi: ne găsim comod instalaţi nu doar pe canapelele noastre IKEA, ci şi în „epoca tautologiei“.

2) În zilele noastre, cea mai mare industrie a lumii e industria turismului. Dacă Hollywood era, odinioară, „uzina de vise“, putem spune că turismul e industria de produs amintiri. Doar că turismul actual nu vizează, în realitate, reconectarea la trecut şi istorie: e, în mare parte, despre poveşti care vînd, locuri cosmetizate şi „rebranduite“ (precum Castelul Bran). E, mai cu seamă, despre „marke­tarea“ unor amintiri sensibil diferite faţă de experienţa avută. Memoria nu doar că ne joacă feste: ea, practic, selectează, modifică şi recreează experienţa trecută. Şi astfel, cozile interminabile, aglomeraţia în faţa obiectivelor-vedetă, enervarea şi epuizarea noastră, toate acestea pălesc în amintire, memoria funcţionînd economic, adică în conformitate cu ceea ce marele psiholog Daniel Kahneman a numit „regula apogeu-final“. Pe scurt, reţinînd doar modul în care s-a terminat vacanţa şi momentul ei de maximă intensitate. Putem, astfel, să ne păcălim liniştiţi pe noi înşine că am făcut lucruri bune cu banii noştri şi să ne fălim cu poze „filtrate“ pe Facebook sau Instagram.

3) Esteticianul Yves Michaud vorbea cu destul cinism, dar în cunoştinţă de cauză, despre fenomenul de „vaporizare“ a artelor vizuale contemporane: s-a încheiat cu şlefuirea minuţioasă a operelor, vrem experienţe intense şi cam atît, pretindem ceva mereu nou şi, de fapt, repetăm clişee şi reciclăm procedee, producînd producţii mai curînd non-muzealizabile, deşi apar mereu noi muzee de artă „recentă“. Aici, se cuvine spus că există şi excepţii salutare printre practicile artistice din zilele noastre. De pildă, lucrul cu arhivele, veritabilă asceză strunind nerăbdarea exprimării dezinhibate de sine a celui care se pretinde artist, capătă, deopotrivă, semnificaţia unei practici de rezistenţă la nivelarea sau normalizarea biopolitică operată în era capitalismului global.

4) Cel mai problematic efect al consumerismului, din punct de vedere moral, este epuizarea frenetică a resurselor. Însă, din punct de vedere etic, adică în legătură directă cu (de)formarea caracterului uman, problema consumerismului e că induce o veritabilă „fobie de angajament“ personal, aşa cum au avertizat autori ca Stuart Jeffries sau Zygmunt Bauman. În societatea de hiperconsum, ne raportăm la şansele de a fi fericiţi pe modelul „relaţiei dintre cumpărător şi mărfurile achiziţionate“: o relaţie e momentan dezirabilă, însă doar pînă la apariţia unei oferte mai bune, a următorului „model“ etc. Relaţiile noastre par tot mai mult făcute după modelul instalaţiilor artistice perisabile: după show, mai rămînem doar cu cîteva poze. Ceea ce determină răspîndirea unor forme de parteneriat urmînd „scheme de angajament light“. Dacă nu „gazoase“, cum spunea Michaud, vremurile mai noi sînt, oricum, „lichide“ (Bauman).

5) Locul comun ce pune semnul egalităţii între rădăcini şi identitate sună învechit sau chiar retrograd în urechile unei modernităţi „dezvrăjite“. Nu e însă mai puţin adevărat că doar contactul neîntrerupt cu tradiţia arhivată de gîndire şi practică e cel care asigură perceperea diferenţei tale disruptive în raport cu fluxul istoriei colective. Cînd nu mai vezi că se poate şi altfel, intervine normalizarea biopolitică, nivelarea alternativelor de existenţă şi spectrul „minunatei lumi noi“ descrise de Huxley. Ceea ce revine la a spune că nu poţi conferi sens şi valoare vieţii individuale altfel decît prin actul continuu de reevaluare critică, dar avizată, aşadar făcută în cunoştinţă de cauză, a tradiţiilor şi valorilor culturale sedimentate. Cine mai are azi vreme de aşa ceva? Iar dacă tot ce contează e valorificarea unui „capital uman“, e greu spre imposibil să faci din „cultura generală“ şi formaţia umanistă investiţii aducătoare de profit.

6) Există, în aceste condiţii, ceva mai ridicol pentru omul contemporan cel obsedat de nou, de actualitate, de ultima versiune, decît antica definiţie a filozofiei ca „pregătire pentru moarte“? Nimic autentic aici, nici un rit de trecere: bătrîneţea e ceva indecent, iar moartea e doar „schimbarea garniturilor de funcţio­nari“ (Theodor W. Adorno). Între timp, alergi după plăceri de o clipă, pe o bandă care nu se opreşte vreodată. Ştii că mai devreme sau mai tîrziu te va arunca de pe ea. Tot ce ţi-a rămas de sperat e să fie cît mai tîrziu. 

Cristian Iftode este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București. Cele mai recente cărţi publicate: Aristotel. Problema analogiei şi filosofia donaţiei (Editura Universităţii București, 2015) şi Critică, marginalitate, cinism (volum editat împreună cu Cristina Voinea, Editura Universităţii din București, 2016).

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

Vulcanul Mauna Loa din Hawaii erupe  Foto Profimedia 0740905446 jpg
Fenomenul periculos generat de erupția vulcanului din Hawaii: „Se poate înfige în piele și în ochi“
„Nu vă faceți griji pentru lavă. Dar aveți grijă la părul unei zeițe”. Acesta a fost mesajul oficialilor guvernamentali americani la câteva minute după ce cel mai mare vulcan activ din lume, Mauna Loa, a erupt pentru prima dată în aproape patru decenii.
Monica Anghel FOTO Instagram
Imagini superbe cu Monica Anghel. Cum arată vedeta la 51 de ani
Monica Anghel își surprinde fanii cu poze și ținute nonconformiste. La vârsta de 51 de ani, artista arată superb, iar silueta ei se aseamănă cu a unei adolescente.
Parasutistii comemorati la Jilava FOTO Fundatia Gavrila Ogoranu crop jpg
Cine sunt luptătorii anticomuniști parașutați de SUA în România. Unii au trădat și au trăit cu identități false
Între anii 1951-1953, mai multe avioane militare americane au survolat România ocupată de sovietici, parașutând oameni pregătiți să întărească rezistența anticomunistă.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.