Mircea VASILESCU

Rețelele sociale și mass-media sînt pline de formule care au devenit adevărate refrene, bune pentru comentat aproape orice situație de viață: de la „e în ADN-ul românului să...“ (fure, mintă, înșele etc.) la „nu ne mai facem bine”.

Originea acestei sărbători este ziua de 4 noiembrie 2021, cînd liderii celor mai importante două partide au stabilit să guverneze împreună, urmînd ca premierul să fie numit prin rotație. O idee simplă, trebuie să recunoaștem.

Comunitățile construite pe rețelele sociale ajung să scoată la iveală bătăile cu pumnul în masă ale unor persoane care s-au trezit invitate pe autostrada informațională.

Mica tiranie a „prostelii pe Facebook” s-ar putea să-i plictisească la un moment dat pe tot mai mulți.

Cultura română e prizoniera unui regim „de supraviețuire” din care poate ieși doar prin reforme legislative și instituționale.

Cetățenii care așteaptă schimbarea s-au transformat în chibiți.

Sîntem, de ani buni, în Uniunea Europeană și în NATO. Dilema de la începutul anilor 1990, pare-se, s-a rezolvat.

Noi, băieții, ne făcuserăm săbii de lemn cu care ne luptam cu mărăcinii ca și cum ar fi fost „aliens“, monștri, species (habar n a-veam eu de chestiile astea, le-am descoperit mai tîrziu în filmele americane), era un nene care locuia într-o căs

Cu alte cuvinte, pentru un public foarte numeros, vremea jurnalismului „clasic“, care despărțea informația de opinie, pare să fi apus definitiv.

Cu alte cuvinte, pentru un public foarte numeros, vremea jurnalismului „clasic“, care despărțea informația de opinie, pare să fi apus definitiv.

Aș spune, așadar, că „sexo-marxiști“ și „pupători de moaște“ sînt mai degrabă niște figuri ale discursului decît niște denumiri pentru grupuri ori categorii sociale identificabile ca atare. Numai că – se știe – discursul creează realitate. Expr

În franceză, pentru fake news a apărut termenul infox: „informații toxice“. Ce putem face? Putem fixa reguli, putem face sesizare la tribunal: în Franța, judecătorul poate interveni în 48 de ore pentru a obliga la eliminarea informațiilor false, dar e de

Opinia unui intelectual contează la fel de mult ca opinia unei vedete. Şi în show-urile de mare audienţă adesea sînt puse aceste opinii una lîngă alta şi de multe ori se întîmplă ca opinia vedetei să aibă impact mai mare decît a intelectualului care se presupune că şt

Validați ca deplini europeni –, pizma, oftica și invidia fac încă jocurile. Dau cîteva exemple, pornite din același îndemn că „trebuie să fim uniți“, la care adaug oarecari elemente de modernitate, precum ideea asociativității pe criterii raționale, dincolo de sentimentele și de resentimentele (pizmă, invidie etc.) personale. Și mă refer – demonstrativ – la ceea ce ar trebui să reprezinte „elitele“ noastre de azi și de mîine.

Mă gîndesc adesea că am avut un mare noroc cu un asemenea profesor și om extraordinar. Și mă mai gîndesc că sînt mulți alții asemenea mie. Căci, cum bine spunea cineva, Paul Cornea a fost, într-un fel sau altul, „profesorul tuturor“.

În „marea dezordine culturală“ în care trăim, iureșul festivalurilor aduce culoare și diversitate. Încă sînt prea puține, după gustul meu (în special cele strict literare), mai e loc destul pentru creativitate, pentru inventarea unor concepte noi. Căci festivalurile aduc artele la îndemîna oamenilor, (re)construiesc comunitățile umane

Ibrăileanu ar risca azi să fie răstignit la Antena 3 și catalogat drept „sorosist“, sub privirile aprobatoare ale unui număr de sute de mii spre un milion de cetățeni de al căror spirit critic am toate motivele să mă îndoiesc. Și o sumedenie de „români verzi“ ar distribui citatul cu pricina pe Facebook, ca „probă“ a „trădării de țară“ și a faptului că, desigur, Ibrăileanu e „ghidat de la Bruxelles“.

Se croiește un sistem care va genera un al doilea Dragnea. Țanțoșul ăsta de provincie, care crede că o țară se conduce pe bază de gașcă și aranjamente și că planeta e un fel de Teleorman mai mare (și, desigur, că Videle ar putea deveni un nou New York, dar „nu ne lasă Soros”), s-ar putea să piardă, pînă la urmă.

Am citit înfierări ale autorului pentru că, în copilărie, omora insecte, am citit tot felul de lucruri scrise de oameni care – credeau ei – s-au prins, au înțeles definitiv omul și opera, și-au explicat totul.

Does The Internet Make You Dumber? Does The Internet Make You Smarter?

Acum 25 de ani, revista a apărut într-o societate cam otrăvită și cam isterică. N-aș zice că acum – în ciuda tuturor progreselor – lecția dialogului democratic și civilizat (pentru care s-a străduit Dilema) a fost învățată.

Aflu că emisiunea Cooltura de pe TVR1 va fi semidesființată. Adică i se va reduce durata la jumătate. Mă întreb ce motiv rațional ar putea justifica o asemenea decizie și încerc să le iau pe rînd. De ce, nene Anghelache?

De-a lungul și de-a latul Europei, intelectualii și oamenii de cultură sînt mult mai conectați, iar valorile pe care se întemeiază cultura europeană sînt mai ușor de difuzat și explicat. Cu „pagubele colaterale“ aferente: televiziunea și mediul online predispun la „pilule“, la simplificarea tonului și a limbajului, la accesibilizare.

Toate programele culturale la nivel european sînt grupate în „Europa Creativă“, cu un buget de peste un miliard de euro. Există și o secțiune dedicată traducerilor, dar și altor activități legate de editarea de cărți.

O librărie cum e Cărturești Carusel, pe care eu o consider cea mai frumoasă din sud-estul Europei, nu va putea fi înlocuită de un magazin online ever.

„De ce ne mai trebuie manuale, că finlandezii au renunțat?“ Ministerul plătește vreo 2 euro, în medie, pentru un manual.  În alte țări europene, prețul mediu al unui manual e de 10-12 euro. Noi sîntem mai săraci?

Perfect sănătos mi se pare un film foarte bine lucrat, cu finețe și intensitate psihologică, un pseudo-thriller care pune pe gînduri.

Reintroducerea manualului unic înseamnă să-i reduci pe profesori la statutul de roboței stupizi care reproduc toți același conținut. Și mai înseamnă uniformizarea educației. Și ușile larg deschise către abuz și autoritarism: manualele unice vor fi aprobate de minister, vor fi redactate de anumiți autori (preferați de minister), vor exprima niște conținuturi „conforme“ cu viziunea oficială, guvernamentală, ministerială. Se va crea, din nou, o cultură unică, o educație unică, o „viziune“ unică, of

Cum facem dacă ei stau pe chat în ore? „Pe vremea noastră, jucam spînzurătoarea în ore; acum, ei stau pe chat” – mai zice directorul. „Trebuie să-i învățăm să folosească materiale audio și video, să respecte copyright-ul și viața personală, să-i educăm pe părinți ca să înțeleagă ce fac copiii lor cu smartphone-ul”.

Inclusiv Brătescu-Voinești (un mediocru!), cu Puiul său. Nu toate textele sînt pe înțelesul copiilor de 11-14 ani.

O entitate nevinovată – în cazul de față, Dilema veche ­– trebuie să dea explicații că e nevinovată.

Cît am lucrat la Dilema, am avut deseori senzația că sînt într-un soi de examen permanent.

Chestiunea s-a redus la un singur nume: Mircea Cărtărescu, despre care s-a spus că ar fi beneficiat de „miliarde” de la Institutul Cultural Român, pe vremea cînd era condus de Horia-Roman Patapievici. Că ar fi avut un statut privilegiat la traducerea în alte limbi.

Cînd eram copil, nimeni nu punea în discuție utilitatea vaccinării. Se făcea și gata. Cînd am devenit tată, în anii ’90, era tot așa: n-am auzit să fi contestat cineva vaccinarea. Poate doar cîțiva membri ai vreunor secte bigote, care refuzau orice medicament și orice tratament, convinși că Dumnezeu le rezolvă pe toate (au apărut, atunci, vreo 2-3 știri de-astea).

De atunci datează povestea asta cu „Editura Humanitas pe care i-a făcut-o cadou Pleșu prietenului său Liiceanu”. De atunci, de-acum mai bine de 20 de ani. Și din această sursă ideologică: propaganda național-comunistă care a pus bețe-n roate instaurării democrației și normalității în România.

Multă lume a uitat că fiecare dintre noi, în calitate de cetățeni europeni, deținem o cîtime din premiu. Că nu ne-am mai împușcat între noi, ba chiar am mai restabilit/exportat pacea și buna înțelegere și prin alte părți ale lumii.

Magdalena Boiangiu avea, înainte de toate – iar asta este ce am învățat eu de la ea – un fel de a privi realitatea în care luciditatea se amesteca benefic cu o empatie rară.

Deocamdată nu e dictatură. E un fel de nimic drapat într-o democrație simulată, imitată șmecherește de niște inși care nu știu altceva, nu sînt în stare de altceva decît să se adune în gașcă, să se slujească unii pe alții, să profite de avantajele democrației, și-apoi să facă mulțumiți cu ochiul că ne-au dus de nas pe noi, fraierii.

Asta nu înseamnă că majoritatea face ce are chef, iar cetăţenii stau şi înghit. Şi democraţia înseamnă mai mult decît ieşitul la vot din patru-n patru ani, iar între alegeri – linişte mormîntală, ca să nu deranjăm guvernul care lucrează.

Intrarea României în război a fost urmată de cîteva catastrofe militare, așa că în cîteva luni Casa Regală și populația s-au retras într-o dezordine cumplită în Moldova, unde muntenii n au fost întîmpinați cu o bucurie deosebită, cum ne place să credem. Rămăseseră urmele unei antipatii după ceea ce numim astăzi „mica Unire“.

George Brummell. Cînd a apărut în cadrul uşii din marea sală, cînd a făcut primii paşi, întreaga asistenţă, în frunte cu viitorul rege George al IV-lea, a amuţit. O curte întreagă a putut vedea ceva cu totul şi cu totul nou: un bărbat nici măcar frumos, îmbrăcat însă cu o eleganţă aparte, de o simplitate discretă, de neimitat, în contrast masiv cu împopoţonarea aurită a nobilimii, cu fastul ei excesiv.

Abia instalat, guvernul a mărit salarii şi pensii, a tăiat taxe şi accize. Nu-i normal să-şi îndeplinească promisiunile electorale? Ba da. Dar s-ar putea să ne coste cât nu face. Şi nu numai la buzunar.

Prima dată am auzit expresia asta pe la sfîrşitul anilor ’80, în vremurile negre ale comunismului. Am reauzit-o de curînd, spusă cam pe acelaşi ton obidit, de nişte oameni tineri, care erau copii sau nu se născuseră încă în anii ’80. Şi am avut senzaţia că, timp de cîteva decenii, am trăit degeaba.

Văd că, după numirea noului guvern, se anunţă catastrofe în serie.

De-a lungul tranziţiei, a revenit destul de des în atenţie chestiunea „elitelor”. S-a spus că regimul comunist a distrus elitele şi, pentru a reconstrui ţara, e nevoie de formarea unor noi elite politice şi intelectuale. Au fost dispute pe tema „elitismului” şi „antielitismului”. Dar se întîmplă şi la case mai mari.

Pentru tata, această carte a fost visul lui. A fost foarte legat de personajul Dracula (sau de Vlad Țepeș). Aceasta însă, chiar dacă este o carte despre istoria României, a fost un proiect personal.

Confuzia oamenilor tineri din acest moment vine și din lipsa obișnuinței lecturii, a disciplinei intelectuale. Nu-i poți scoate din deruta lor arătîndu-le cu degetul în ce direcție trebuie să se ducă, ci doar indirect, prin exemplu personal.

Protoistoria Primul ziar care le-a oferit cititorilor şi o versiune electronică a conţinutului său a fost San José Mercury News, în 1992....

Nişte cetăţeni care citesc şi înţeleg ce-au citit nu acceptă cu una, cu două politica de doi bani şi promisiunile şi tromboanele politicienilor. Nu acceptă ca nr. 2 şi nr. 3 în stat să aibă probleme penale.

„La Cultură e simplu, îl punem pe Pleșu“. Nu mi-a trecut prin cap nici o clipă să nu accept.