Al doilea Dragnea
articol preluat de pe mirceavasilescu.blog
Astăzi (8 iunie 2018) urma să se pronunțe Curtea Supremă în „procesul angajărilor fictive” în care este inculpat Liviu Dragnea. Mi se pare că mulți așteptau sentința, ca să priceapă, vorba lui Lenin, „ce-i de făcut?” mai departe. S-a amînatără pentru 21 iunie.
Ca să nu deranjeze mitingul de mîine al PSD? Ca să se vadă ce face Iohannis între timp – o revocă pe Codruța, n-o revocă? – și să fie clar pentru Națiune dacă îl îmbrățișăm cu totul (și cu toții) pe Liviu Dragnea sau ne mai jucăm nițel prin curticică de-a statul de drept? Nu știu. Și nu-mi place (și nu mă pricep) să speculez – sînt destui care o fac. Chiar prea mulți.
Dar mă gîndesc că poate acordăm – totuși – prea multă atenție individului numit Liviu Dragnea. Nu că n-ar trebui – trebuie, căci e omul care simulează conducerea țării într-o țară tot mai necondusă – dar mă întreb dacă nu cumva adevărata problemă e, poate, alta. Încerc să mă explic.
Împlinesc în curînd 58 de ani. Jumătate mi i-am petrecut în comunism, jumătate „în tranziție”. Sînt, cred, bine plasat pentru a-mi exprima niște păreri oarecum echilibrate despre ce ne mai așteaptă. Cred că, pe termen mediu, nu ne așteaptă nimic bun. Dacă Liviu Dragnea poate numi și schimba șefii guvernului cînd are el chef (ajungînd să numească prim-ministru – și să i se accepte, de către un președinte care n-a avut timp să-și citească „fișa postului” – o agramată perfect incapabilă, care va rămîne în Wikipedia ca „prima femeie prim-ministru în România”, spre jena femeilor deștepte și capabile de care România nu duce lipsă), atunci sîntem într-un mare impas. Impasul devine și mai mare pentru că (cu consilieri sau nu, cu aplaudaci sau nu) Liviu Dragnea și PSD au luat-o metodic, cu răbdare, și au pornit un proces (foarte eficient, pînă acum) de modificare a instituțiilor democratice în favoarea „lor”. De la Curtea de Conturi și Curtea Constituțională pînă la directorii de școli sătești, totul trebuie să fie „al lor”. A mai rămas Mugur Isărescu la BNR (care a scos țara din multe încurcături, dar îi expiră mandatul anul viitor și PSD își va pune acolo un om de încredere), au mai rămas procurorii și, în special, Laura Codruța Kovesi. O să se rezolve cumva și asta. Cu propagandă masivă, cu „premierea” (prin salarii, pensii și alte beneficii) celor care stau cuminți și fac „ciocu mic”, cu alte metode.
Între timp, în Parlament trec rapid nu numai legile care pun Justiția pe butuci, dar și legi menite să distrugă sau să limiteze tot ce e autonom, tot ce se bazează pe gîndire liberă și inițiativă privată, tot ce nu depinde de Stat (deci de partid): de la proiectul de lege conform căruia ONG-urile trebuie să raporteze lunar de unde au primit 2 euro prin sms pînă la proiectul de lege conform căruia, între prima instanță și apel, procurorii trebuie ori să aducă probe noi, ori să se ducă liniștiți la pescuit (din care eu înțeleg așa, ca nepriceputu’ în trebi juridice: procurorii să facă bine să nu mai gîndească cu mintea lor și să știe de la început că s-ar putea să muncească degeaba, așa că mai bine se lasă).
Pe de altă parte, în „țesutul social” apar tot mai multe semne că o bună parte a concetățenilor noștri chiar vor asta, chiar le place, chiar se simt bine (căci să fii liber e greu, dacă nu ești învățat de mic, iar generația matură de azi – începînd cu Liviu, Viorica, Gabi Firea & ceilalți – e formată în anii național-comunismului ceaușist, y compris „Cîntarea României”). La Pitești, o fetiță a fost pusă să cadă în cap în fața autorităților și profesoara, niscaiva inspectorime locală și alții au crezut că e frumos și nobil să defilezi în fața doamnei Viorica Dăncilă (care s-a și deranjat personal s-o ridice de jos pe biata copilă), care-i problema? Nu mai știu unde s-au adunat mii de călușari (copii ținuți ore întregi în picioare și puși să „show off” pentru mîndria locală & oficială), iar părinții și profesorii nu sînt în stare să spună mai mult decît „dar copiilor le place…”. S-a făcut un Fond Suveran de Investiții care nu înseamnă altceva decît voința irepresibilă a Statului (= Partidului) de a controla tot, chiar și atunci cînd n-are neapărat nevoie (căci, cum spunea un economist, oricum companiile de stat sînt controlate și Partidul face cu ele ce vrea). Cu multinaționalele și cu băncile străine deocamdată e doar un război verbal, deși în mințile încuiate și în suflețelele meschine ale „lor” și ale acoliților lor înflorește tot mai des gîndul „băi, cîți bani învîrt ăștia, cum dreacu’ să facem ca să punem mîna pe ei?”. Mai există prin sertarele Parlamentului tot felul de inițiative legislative, care vor ieși treptat la iveală, orientate într-un singur sens: tot ce funcționează cît de cît liber și autonom trebuie adus sub control, trebuie intimidat, trebuie pus să facă tot felul de mărunțișuri (raportări, declarații, formulare, orice) pînă cînd oamenilor ălora liberi și autonomi li se va urî și vor renunța. Un exemplu (deja „implementat”): obligația firmelor private de a avea condici de prezență. Nu folosesc la nimic, dar „asta-i legea”, dacă vor să facă profit tre’ să știe că nu-s de capul lor, îi putem încurca oricînd. Și-o să fie sugrumat și pilonul II de pensii, n-am nici o îndoială (asta cu „nu-l desființăm” e balet prost, și Ceaușescu cu Securitatea lui, înainte de a scumpi brînza sau biletele de autobuz lansau un zvon că „nu se scumpește nimic” și lumea credea).
Ce vreau să spun? Că cei 29 de ani ai mei trăiți în comunism se trezesc din amorțeala în care i-au trimis ceilalți 29, trăiți cu speranță, și-mi spun că, sub ochii noștri, se croiește un sistem cu care ne vom bate capul și viețile (sau ne vom cuminți) mulți ani de aici înainte. Nu despre Liviu Dragnea este vorba, nu trebuie să stăm cu ochii pe Justiție ca să vedem dacă Dragnea va fi condamnat sau nu, de parcă ne-am uita la un blockbuster american cu speranța că binele va învinge și Bruce Willis ne va zîmbi de pe genericul final. Nu. Se croiește un sistem care va genera un al doilea Dragnea. Căci dacă instituțiile statului – de la Curtea Constituțională pînă la școlile sătești – vor renunța la autonomie, la libertate, la un comportament decent și democratic, de teama „șefului”, atunci cu un „șef” se vor alege. Dacă tot mai mulți cetățeni care trăiesc în libertate de 29 de ani își vor suci mințile pentru a-și găsi scuze că, în loc să se comporte ca oameni liberi, au înghițit pe nemestecate tot ce le vine „de sus” (pentru că au rate la casă, se tem să nu-și piardă slujba, au obosit, „nu-i interesează politica” etc.), atunci trebuie să-și asume opțiunea și să trăiască, peste 15-20 de ani, momentul cînd copiii lor îi vor întreba „dar voi, mamă și tată, de ce nu v-ați gîndit la libertatea mea, de ce mi-ați lăsat o viață mai proastă decît a voastră?”.
Țanțoșul ăsta de provincie, care crede că o țară se conduce pe bază de gașcă și aranjamente și că planeta e un fel de Teleorman mai mare (și, desigur, că Videle ar putea deveni un nou New York, dar „nu ne lasă Soros”), s-ar putea să piardă, pînă la urmă. Dar, de sub zîmbetul lui șmecher – și cu contribuția lui Iordache, Nicolicea, Olguța, Gabi Firea, Viorica, a directorașilor și lingăilor de tot felul și a atîtor nulități adîncite fără să știe în înțeleapta vorbă strămoșească, pe care am auzit-o în Maramureș, „dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit” – răsare un întreg sistem care nu poate merge în altă direcție decît spre inventarea unui al doilea Dragnea. Dacă sistemul va fi creat (mai e un pic, e aproape gata), își va genera singur „entitatea” care să-l conducă, precum în filmele cu aliens și cu alte creaturi. (Și nu, în viață nu vine – ca în film – o Sigourney Weaver să lupte pînă la capăt și să salveze tot…).
De-abia de-atunci încolo va fi cu adevărat rău. Acum încă mai avem timp să scăpăm.
articol preluat de pe mirceavasilescu.blog
