Dezordine informațională sau haos emoțional?

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
În Europa reizbucneşte războiul ideologic jpeg

În septembrie 2017 a apărut, sub egida Consiliului Europei, un raport intitulat Information Disorder: Toward an interdisciplinary framework for research and policy making. Autorii sînt ­Claire Wardle, cercetătoare la Harvard Kennedy School și directoarea organizației First Draft, care se ocupă de problemele mass-media în era digitală, și Hossein Derakhshan, unul dintre primii bloggeri iranieni, care a făcut șase ani de închisoare pentru activitatea sa pe web, apoi a emigrat în Canada. Ca orice raport serios, are de toate – de la precizări teoretice și conceptuale pînă la recomandări pentru companiile de tehnologie, guverne, societate civilă, organizații media. Din 2017 încoace, unele dintre recomandări au început să fie puse în practică. Dar și „situațiunea“ s-a complicat: s-ar părea că trăim într-un război comunicațional generalizat și haotic, asemănător bătăilor cu frișcă din comediile mute de-acum o sută de ani: plăcintele plesnesc pe toată lumea, din toate direcțiile, iar dacă te nimerești pe-acolo, simți nevoia să dai și tu.

„Minte-mă, dar minte-mă frumos“

Cei doi autori evită să folosească, în raport, termenul fake news, pentru că 1) îl consideră inadecvat pentru a descrie „complexitatea fenomenului de poluare informațională“ și 2) a fost preluat de unii politicieni, care îl utilizează pentru a eticheta organizațiile media care nu le convin (exemplul cel mai la îndemînă fiind Donald Trump, care spune despre CNN, New York Times și altele că produc „fake news“). E adevărat, între timp fake news a intrat în uzul comun, dar Claire Wardle și Hossein Derakhshan preferă „information disorder“ și o distincție fină între „mis-information“ (informație falsă, dar care nu provoacă daune), „dis-information“ (informație falsă răspîndită intenționat cu scopul de a provoca daune) și „mal-information“ (informație adevărată, a cărei manipulare poate provoca daune). Complicat, nu?

Complicația provine din faptul că oamenii – utilizatorii, cetățenii, consumatorii, cum vrem să le spunem – sînt, cu voie sau fără de voie, co-beligeranți. Și asta pentru că sistemul media de azi se bazează pe un „conținut emoțional“: rețelele sociale (și, pe urmele lor, celelalte canale de comunicare) mizează pe emoțiile oamenilor, pe dorința lor de a regăsi (și a împărtăși, a „da mai departe“) în mediul online credințele și convingerile și sentimentele lor. „Cînd cele mai multe rețele sociale sînt concepute pentru a «performa» în public prin likes, comentarii și shares, e ușor de înțeles de ce conținutul emoțional călătorește atît de repede și atît de departe, chiar dacă între timp asistăm la o explozie de organizații care se ocupă de fact-checking“, mai scriu autorii studiului.

Cu alte cuvinte, pentru un public foarte numeros, vremea jurnalismului „clasic“, care despărțea informația de opinie, pare să fi apus definitiv: e o cerere foarte mare de „informații ambalate în opinii și convingeri“, iar accesul generalizat la mediul digital a dat un nou impuls vechiului adagiu „Minte-mă, dar minte-mă frumos“. Oamenii se caută și se grupează online în comunități și triburi; în cele mai multe cazuri – pe Facebook, de pildă –, cei mai mulți tind să-i excludă din listă pe cei care au opinii sau convingeri diferite (prin „block“ sau „unfriend“). Și, încet-încet, își etalează armele și dansurile ritualice în fața „celorlalte triburi“, ba chiar mai scot limba unii la alții. Nu apasă totdeauna pe trăgaci, se „mulțumesc“ să stea în tranșee; doar că tranșeele au, acum, forme și trasee ciudate, în zigzag ori cu tot felul de meandre, pentru că peste tot și în toate direcțiile sînt „ceilalți“. Iar mediul online – în special rețelele sociale – încurajează răspîndirea și amplificarea rapidă a emoțiilor, pozitive și negative. Pe care unii care știu unde să se poziționeze pe acest traseu le folosesc în favoarea/defavoarea altora: pentru Brexit, pentru a influența alegerile etc.

Miliarde de păreri pe zi

Plasat în miezul acestui război, jurnalismul „așa-cum-îl-știam“ se transformă. Au dispărut multe ziare și reviste pe hîrtie și-au rămas doar online și se tot caută, de ani buni încoace, un alt „model de business“ care să asigure finanțarea presei. Între timp, ceva-ceva s-a găsit: cititorii plătesc, benevol, pentru conținut – cum se întîmplă, de exemplu, la The Guardian ori, în România, la Recorder. Dar, dincolo de asta, meseria de jurnalist se transformă, vrînd-nevrînd. Jurnalistul – care știe cum se construiește o știre, știe să pună în context, să facă diverse conexiuni între fapte/evenimente, să analizeze și să sintetizeze și multe altele – devine un „producător de conținut“ printre alții: de la companii și firme de PR care umplu mediul digital cu texte și imagini făcute, vorba caragialiană, „cu enteres“ și pînă la cetățenii care „pun pe net“ un filmuleț cu un accident auto (preluat apoi de televiziuni și site-uri și „viralizat“), toată lumea „produce conținut“. Pe lîngă asta, mai produce și opinii: zilnic, apar „pe net“ miliarde de păreri despre orice ale unor cetățeni. E dreptul lor, desigur. Aveau păreri și înainte de „web 2.0“, dar nu prea aveau acces la locurile în care să și le exprime. De fapt, Walter Benjamin scria, în 1936, că ștergerea diferenței dintre autor și public e un proces mai vechi: „Totul a început cu coloana «scrisori către redacţie», pusă la dispoziţia cititorilor de către cotidiene, încît nu mai există aproape nici un european care, indiferent de meseria pe care o are, să nu găsească, în principiu, o ocazie de a povesti undeva experienţa lui profesională, de a-şi expune doleanţele, de a-şi publica un reportaj sau altceva asemănător. Aşadar, diferenţa dintre autor şi public este pe cale de a-şi pierde caracterul fundamental. […] În orice moment cititorul este gata să se transforme în scriitor. […] Competenţa literară nu se mai întemeiază pe o educaţie specializată, ci pe o mulţime de tehnici, şi devine astfel bun comun“ (Walter Benjamin, Iluminări, traducere de Catrinel Pleşu, notă biografică de Friedrich Podszus, Editura Univers, colecţia „Studii“, Bucureşti, 2000, p. 132-133). Are dreptate. Diferența – fundamentală – între „poșta redacției“ și lumea de azi constă în cantitatea enormă a „scrierilor“ produse de cititori și în rapiditatea cu care se răspîndesc. Dar mai e ceva: în cazul de față cantitatea nu „creează o nouă calitate“, cum credea Marx. Ci mai degrabă indistincție și confuzie. În aparenta democrație și în efectiva orizontalitate a mediului digital, opinia unui intelectual sau a unui expert sau a unui jurnalist experimentat cade pe același plan cu părerea unei vedete sau a unui ins oarecare. Criteriul de diferențiere? Strict cantitativ: reach-ul, audiența, viralizarea. Umberto Eco avertiza încă de la jumătatea anilor ’90, cînd Internetul abia ajunsese „la genunchiul broaștei“, că o problemă serioasă în mediul online va fi (între timp, este) „decimarea“: separarea lucrurilor bune de cele proaste; căci, zicea Eco, orice impostor își poate pune online cogitațiunile precare și le poate declara „filozofie“, plasîndu-le pe același plan cu scrierile filozofilor adevărați. Și tot el spunea, după 20 de ani, în 2015, că Internetul și rețelele sociale au adus o „invazie a imbecililor“, care altădată vorbeau doar la cîrciuma din sat.

În aceste condiții, în care ceea ce altădată se numea „public“ produce zilnic miliarde de păreri, poze și filmulețe despre orice (sintetizate în cuvîntul „content“, des folosit și în limba romgleză), meseria de jurnalist pare înghesuită din toate părțile. Dar să nu fim atît de sceptici. Jurnaliștii de meserie încă există și își fac treaba, iar cînd apar investigații complexe de tipul „Panama Papers“, cetățenii posesori de smartphone și cont pe Instagram și Facebook chiar reîncep să-i admire nițeluș, pentru că datorită lor înțeleg unde li se scurg banii. Doar că astfel de anchete sînt grele și rare. În viața de toate zilele, jurnaliștii sînt nevoiți să se adapteze acestui „haos emoțional“, să umble după click-uri și like-uri, să facă „știri“ din ce-a mai postat cutare vedetă sau cutare politician pe Facebook ș.a.m.d. Să țină cont, adică, de „cererea de pe piață“, care e bazată pe emoții și convingeri. Dar o bună parte din traficul diverselor publicații online depinde de Facebook și Google. Așa că, deocamdată, jurnaliștii care vor să-și păstreze standardele și calitatea trebuie să se strecoare printre toate acestea. Sau să plece din marile trusturi (e o tendință tot mai accentuată în ultimii ani, inclusiv la noi) și să-și găsească o nișă de public dispusă să plătească pentru ce citește.

Deocamdată, trăim, după părerea mea, niște ani complicați și suciți, cu schimbări prea multe și prea rapide față de capacitatea noastră de „digestie“. „Information Disorder“ sau mai popularul fake news sînt doar denumiri de suprafață ale unor fenomene profunde, care afectează viețile indivizilor și ale societății. Și generează – prin intensitatea și viteza lor – emoții puternice și haotice la nivel colectiv, „revărsate“ pe Facebook și pe alte rețele. O bună vreme, tot așa va fi. Poate mai tîrziu, după „era Facebook“ (care stă pe o bulă de miliarde, deja prea mare pentru ce/cît face), să fie altfel. Nu știu dacă va fi mai bine sau mai rău. Om muri și-om vedea.

Mircea Vasilescu este profesor la Facultatea de Litere. Cea mai recentă carte publicată este Cultura română pe înțelesul patrioților, Editura Humanitas, 2018.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ministrul german al Apărării Lambrecht a vizitat Odesa FOTO Profimedia
Ministrul german al Apărării a vizitat Odesa și a promis livrarea unui sistem de apărare aeriană. Ce va primi Moldova
Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a efectuat o vizită neanunțată în orașul portuar ucrainean Odesa, întâlnindu-se cu omologul său Oleksi Reznikov și, la un moment dat, fiind obligat să intre într-un adăpost antiaerian după declanșarea alarmei de raid aerian.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Zelenski a anunțat că orașul Lîman a fost „complet eliberat”
Volodimir Zelenski a declarat duminică oraşul strategic Lîman din estul ţării „complet eliberat" de sub controlul forţelor ruse, la o zi după ce Moscova a anunţat că trupele sale au decis să se retragă din bastionul lor din nordul regiunii Doneţk.
soldati rusi
Soldații ruși, acuzați că au furat un WC dintr-un oficiu poștal din Harkov
Forțele invadatoare ruse au furat un vas de toaletă dintr-un oficiu Nova Poșta, situat într-o localitate din regiunea Harkov.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.