Despre meseriile cărţii, la standul UE

Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Despre meseriile cărţii, la standul UE jpeg

La Gaudeamus, invitatul special a fost, în acest an, nu o țară, ci Uniunea Europeană. Am avut plăcerea să organizez și să moderez, la standul UE, o dezbatere despre meseriile cărții. Premisa a fost simplă: e ușor să ne lamentăm că „stăm prost“; dar pe drumul cărții de la autor spre cititor există niște oameni concreți, cu probleme concrete, despre care nu prea se vorbește: editorul, traducătorul, agentul literar, librarul, omul de la PR și alții. Așa că i-am invitat la discuție pe Simona Kessler (fost redactor la Editura Meridiane, în prezent agent literar la Simona Kessler International Copyright Agency), Oana Boca-Stănescu (fost director de comunicare la Polirom, acum manager cultural, Headsome Communication), Radu Paraschivescu (scriitor, traducător, editor la Humanitas), Mihai Mitrică (director executiv, Asociația Editorilor din România).

Profesioniștii care „pun cartea în mîi­nile cititorului“ sînt mai degrabă ne­cu­nos­cuți. Agentul literar, de pildă, este o meserie despre care nu se știe mare lucru în România...

Simona Kessler: Meseria de agent literar este de sorginte anglo-saxonă și vine de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. În Europa continentală, agenții nu sînt foarte răspîndiți și sînt de dată mai recentă. La noi, autorii de obicei tratează direct cu editurile. Eu mă ocup de vînzarea de drepturi de traducere, reprezentînd edituri și agenții străine. La noi, autorul se confruntă direct cu editura și dorința lui fierbinte este de a fi publicat, ceea ce este un dezavantaj în negocierea cu editura, care are practic pîinea și cuțitul în mînă. Autorul ar avea nevoie de un aliat, dar acest aliat nu prea se arată, din păcate. E și greu, pentru că nici editurile nu încurajează autorii români: sînt destul de puține edituri care se concentrează asupra lansării autorilor tineri. Nu foarte multe încearcă să descopere talente și să le promoveze. 

Oana Boca-Stănescu: E mai complicat să îți asumi lansarea unui nou autor, pentru că e un efort mai mare: și ca nivel de muncă, și ca bani. Legea pieței obligă editurile ca, la sfîrșit de an, încasările să fie un pic mai mari decît cheltuielile. Și atunci fiecare editură, dacă nu vrea să tipărească doar cărți de succes, trebuie să introducă în plan și cîteva titluri care îi construiesc identitatea. Trebuie să îmbine comercialul cu încercarea de a-și face un anumit profil, ca să nu fie doar o mașină de trimis cărți cu ISBN către librării.

Simona Kessler: La Editura Meridiane, înainte de 1989, aveam seria „Delfin“ în care publicam Sven Hassel, James Clavell și alți autori vandabili, dar aveam și seriile de istoria artei, care nu și scoteau banii atunci și nu i-ar scoate nici acum. Dar chiar și atunci, în sumbrele vremuri comuniste, se știa de acest principiu al compensării: titlurile comerciale te ajută să le susții pe celelalte. La cărțile care veneau cu comandă de la Comitetul Central, tirajul era „fără număr“. Cărțile de artă aveau între 5 și 10.000 de exemplare, iar cele din colecția „Delfin“ ajungeau la peste 200.000. 

Datele ne arată că, în România, piața de carte e dominată de traduceri. Din moment ce se traduce mult, meseria de traducător ar trebui să fie bine plasată, nu?

Radu Paraschivescu: Traducătorul ar trebui să se simtă foarte bine, pentru că e pețit pentru serviciile sale, e plătit, obține și o mică notorietate. În realitate, lucrurile nu stau așa. Poate obține notorietatea doar dacă traduce prost (căci se va găsi cineva care să observe asta). Despre plată nu mai e cazul să vorbim, căci e jenantă. Despre bune servicii se poate discuta oricît, căci există, din 1990 încoace, pericolul de a avea un traducător prezumtiv în fiecare cetățean al României: știind fiecare 3-5-7 cuvinte într-o limbă străină, bănuiește despre sine că știe acea limbă străină. O pot confirma toți oamenii care lucrează în edituri și care primesc traduceri idioate. Există însă și traducători superbi, care fac o treabă foarte bună, sînt împătimiți și, într un fel care ține mai degrabă de fachirism, suspendă drepturile financiare și traduc din dragoste pentru autor, din dragoste pentru editură, din fidelitate, din alte motive. Se traduce frenetic în România pentru că după căderea comunismului a apărut nevoia de a recupera: aducerea în versiuni românești a tot ceea ce fusese interzis, picant, interesant. Poate țineți minte că, la începutul anilor ’90, în pasaj la Universitate se vindea Pisica în cizme, un roman porno de un umor involuntar de nebătut și neavînd nici urmă de frison erotic. Atunci s-au tradus și cărți care continuau scrieri celebre (Pe aripile vîntului, de exemplu). Unele apăreau haiducește, fără drepturi de autor. Au fost boli de tinerețe post-decembristă. Era ceva burlesc și în același timp penal, într-un spațiu care fusese sigilat, pus sub clopot în comunism. 

Care sînt principalele cifre ale pieței editoriale din România?

Mihai Mitrică: Tirajul mediu în România a ajuns sub 1000 de exemplare pe titlu. Din acestea, editorul trebuie să-și recupereze investiția în drepturi de autor, în traduceri, în serviciile de comunicare, distribuția. Așa cum rezultă dintr un raport recent al Federației Editorilor din Europa, România este mica pată neagră: avem cea mai mică piață de carte raportată la numărul de locuitori, estimată la 60 de milioane de euro, adică sub o țară de 2 milioane de locuitori (Slovenia, cu o piață de 75 de milioane). De aici trebuie să pornească răspunsurile la toate întrebările: de ce sînt plătiți prost traducătorii, de ce autorii români nu primesc mai mulți bani? La cele 60 de milioane trebuie adăugat un supliment – cărțile educaționale și edițiile de chioșc – și ajungem la aproape 100 de milioane de euro. După declarațiile lui Liviu Pop din luna august și după tot ce a făcut Ministerul Educației în ultimele două luni – transformînd Editura Didactică și Pedagogică în liderul de piață al domeniului educațional în 2018 – sînt convins că cele 30-35 de milioane pentru cărțile educaționale nu vor mai fi atinse în următorii ani; prin urmare, am căzut și mai jos decît eram la începutul anului. Singura soluție este intervenția statului. Urăsc faptul că am ajuns în această situație, pentru că statul este cel mai prost partener pe care ți l-ai putea dori într-o asemenea conjunctură, dar dat fiind că a stricat tot ce putea să strice pînă acum, mă gîndesc că ar putea să înceapă să repare.

Oana Boca-Stănescu: Intervenția statului ar fi trebuit să aibă loc înainte de a se ajunge aici. Noi am început o luptă haotică, cu foarte multe titluri, ne-am luptat înainte de a fi format viitorii cititori. Traducem la zi, sîntem hărnicuți, dar ne luptăm pe un număr mic de cititori, fără să susținem formarea și educarea lor. 

Totuși, nu s-au petrecut și lucruri bune? Avem festivaluri de literatură, sîntem pe hartă, nume mari ale literaturii mondiale au venit în România să-și lanseze cărțile...

Radu Paraschivescu: Asta o observă orice om de bună-credință. S-au schimbat multe. Cărțile arată altfel astăzi. Cînd am fost prima dată la Frankfurt, în 1996, cărțile românești arătau jalnic, nu-ți venea să te uiți la ele și să faci comparația cu altele. Au venit în România mulți autori mari, e adevărat. E un bine cu care ne-am obișnuit foarte repede. Revin însă la traduceri. Înainte se cerea certificat de traducător; acum nu se mai cere, nu mai există nici o barieră birocratică, ceea ce e bine. Pe de altă parte, nu mai există nici un filtru care să te ferească de impostori. Iar impostura e un fenomen galopant în România în toate domeniile. Unda mea de pesimism este legată de asta și de discrepanța între euforia noastră de tîrg și faptul că avem atîția analfabeți funcțional. Sînt atîția oameni care citesc și nu știu ce citesc. Este o țară în care se scrie enorm și se citește puțin.

Oana Boca-Stă­nescu: Ne a­jută mult și mediul virtual. Multe bestseller-uri s-au născut ca fenomene virtuale, în sis­tem self-publishing. În rețeaua CLB, cartea cea mai vîndută anul trecut a fost Fluturi, a Irinei Binder, care apăruse deja în mediul virtual. 

Mediul virtual ajută și vînzarea, căci există tot mai multe librării online. Dar cum stăm cu librăriile „fizice“, care au dispărut din multe orașe?

Mihai Mitrică: Avem 200 de librării în toată țara, dintre care cam o treime sînt în București. Toate aceste puncte de vînzare funcționează din ce în ce mai mult ca showroom: lumea intră, se uită ce a mai apărut, după care intră pe smartphone și își comandă de pe un site cartea la un preț cu discount. Ceea ce nu prea e corect și nu e în avantajul editorului. De aici apar alte probleme și alte frustrări în piață, care se traduc tot în bani. Trebuie să fim conștienți că o carte care ajunge în librărie își poartă cu ea investiția editorului, dar și investiția librarului. Foarte multe dintre librăriile noastre au o importantă componentă de papetărie (ceea ce nu e foarte rău), altele au o componentă de cafenea și bar-terasă (ceea ce iarăși nu e foarte rău), dar partea de librărie începe să se subțieze. E adevărat, și Ikea face o parte a cifrei de afaceri din restaurant, dar Ikea nu are un mobil cultural în spate. Dacă vrem să avem autori tineri promovați mai des, publicați mai des, în primul rînd ar trebui să avem scrieri mai valoroase. 

Oana Boca-Stănescu: Trebuie să acceptăm că există scrieri valoroase, dar adresate unui număr finit de cititori, sînt „produse de nișă“. 

Simona Kessler: Și să acceptăm că există literatură comercială și literatură – știu că nu vă place cuvîntul – pentru elite. Așa va fi întotdeauna.

Mihai Mitrică: Dar tirajele noastre sînt toate numai „pentru elite“, nu prea mai există tiraje mari.

Tirajul mediu este de 1000 de exemplare. Dar ce înseamnă bestseller în România? De la cît în sus? Care sînt vîrfurile?

Simona Kessler: Pot să dau un exemplu. Cartea Sapiens de Yuval Noah Hariri, apărută în iunie la Polirom, a vîndut 11.000 de exemplare. Și nu este o carte comercială, ca Fata din tren de Paula Hawkins (care a vîndut 21.000 de exemplare). Iar Roald Dahl, un clasic pentru copii, a depășit 200.000 de exemplare. Cînd a apărut Filip Florian la Har­court, a vîndut 1500 de exemplare. Întotdeauna, ceea ce consideră criticii literatură bună nu are tiraje mari. Nu trebuie să plîngem din cauza asta. Iar o librărie cum e Cărturești Carusel, pe care eu o consider cea mai frumoasă din sud-estul Europei, nu va putea fi înlocuită de un magazin online ever.

Foto: adevarul.ro

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Burleanu
Salariul uriaș al lui Burleanu de la FRF sfidează orice bun-simț: „E cel mai bine plătit om din fotbalul românesc”
Fostul internațional Florin Prunea a vorbit despre salariul lui Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Pavel Pchelnikov webp
Încă o moarte suspectă în Rusia. Director din Căile Ferate Ruse, găsit împușcat pe balcon
Un alt director rus de top a fost găsit mort într-un caz suspect de „sinucidere". Pavel Pchelnikov, în vârstă de 52 de ani, director al al unei companii subsidiare a Căilor Ferate Ruse, a fost găsit mort cu o rană de glonț pe balconul locuinței sale din Moscova.
colectie matematica jpg
Matematica, de la număr la inteligența artificială
Adevărul și Editura Litera lansează „Mari idei ale matematicii”. Colecția reunește reușitele acestei discipline și pe protagoniștii ei.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.