Offline și online: dileme vechi la oameni noi

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Offline și online: dileme vechi la oameni noi jpeg

Cînd a apărut Dilema, în 1993, în redacția noastră singura cucerire a tehnologiei care ne ajuta întru facerea revistei era o mașină de scris veche. Cînd am primit cadou, de la Fundația Soros (da, am fost „sorosiști“, dar numai o dată, demult), un Apple pe care să ne machetăm revista, am simțit brusc cum intră în încăpere aerul societății postindustriale. Și după aia am avut și-un PC conectat la Internet, pe vremea lui Windows 3.11. Dar viața noastră se desfășura, atunci, offline. Era vremea cînd directorul SRI, Virgil Măgureanu, spunea că Internetul pune în pericol siguranța națională, așa că e mai bine ca România să nu se conecteze.

Se discuta mult despre „intrarea noastră în Europa“, dar nu era deloc clar dacă – și cum – chiar se va întîmpla. Asta era, mi se pare, marea dilemă a societății românești: o să devenim un stat european, democratic și civilizat („ca-n Occident“, cum se tot repeta atunci), sau vom rămîne într-un soi de „zonă gri“ ori, și mai rău, în sfera de influență a Rusiei? Ori poate vom fi o „Elveție a Estului“ – căci s‑a avansat și această ipoteză – care să se țină pe picioarele ei, în afara marilor blocuri geopolitice. Gazetele vremii își trăiau viața pe hîrtie și publicul le cumpăra masiv, după gusturi și preferințe politice, pentru a se ține la curent cu „actualitatea“. Mulți ani am avut parte doar de televiziunea de stat (obedientă față de Putere). Presa străină ajungea greu în România și era citită de puțină lume, dar cîteva posturi de radio străine (Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle, RFI) aveau birouri la București și ne ofereau deschiderea spre lume de care aveam atîta nevoie după căderea comunismului. Opțiunea europeană a fost discutată într-o celebră reuniune, la Snagov (1995), cînd toate partidele politice au decis că trebuie s-o luăm spre Vest, spre Uniunea Europeană. Inclusiv Partidul România Mare, naționalist și xenofob, care edita atunci o revistă de mare succes (vîndută în sute de mii de exemplare), în care temele predilecte erau „ungurii vor să ne ia Ardealul“ și „Occidentul ne distruge identitatea națională“. Aceleași teme ridicate la pătrat (plus alte scenarii și conspirații împotriva bunului și blîndului popor român, bașca eternul subiect al „complotului mondial evreiesc“) erau prezente în revista Europa (da, chiar așa se numea), editată de un fost securist.

Sîntem, de ani buni, în Uniunea Europeană și în NATO. Dilema de la începutul anilor 1990, pare-se, s-a rezolvat. Dar sîntem și conectați, viața noastră se desfășoară în bună parte online. Cîteva milioane dintre noi au intrat în Europa de-a dreptul, plecînd din țară. Și vorbesc pe Skype ori pe WhatsApp cu bunicile rămase acasă. Tehnologia 5G o să ajungă cu semnalul pînă în WC-urile din curțile satelor noastre strămoșești (oare la asta s-o fi referit Virgil Măgureanu atunci?…). E limpede că intrarea noastră în Uniunea Europeană a adus în societatea românească un spor consistent de civilizație și modernizare, chiar dacă avem încă de recuperat decalaje istorice. Dar chiar sîntem o democrație adevărată și un stat de drept? Era cît pe-aci să ne trezim, acum doi-trei ani, cu statul de drept tuns frumos, regulamentar, după modelul unui grup de oameni de la putere. Căci, la zece ani după intrarea în UE, omul recent, omul fără însușiri, omul fără dileme („La limită, omul fără dileme e Big Brother, Şeful, Conducătorul. Cel căruia nu-i trece niciodată prin cap că poate greşi, că poate fi monstruos, că e nedorit şi vătămător. Cel care ştie întotdeauna ce face şi nu face decît ceea ce ştiinţa lui cubică, de beton, îi dictează să facă“ – Andrei Pleșu) și alte  asemenea prototipuri „și-au dat mîna peste țară“. „Dezbaterea“ s-a mutat pe Facebook, al cărui mod de funcționare mizează pe comentarii iuți și nervoase, nu pe argumente raționale. Iar mediul online și Facebook sînt vehicule bune pentru Sputnik ori pentru tot felul de site-uri românești care au în titulatură „news“ și răspîndesc – mult mai repede și mai eficient decît presa tipărită – cioburile sărite din revistele România Mare și Europa de odinioară.

Da, sîntem în UE (care însă nu pare să se simtă prea bine). Am intrat scuipînd în sîn și ținînd degetele încrucișate la spate. Dar, adesea, uitîndu-mă la slaba calitate umană și intelectuală a multor politicieni români de vîrf (și la incapacitatea lor de a proiecta politici serioase de modernizare), mă gîndesc că, deși în sinea lor mică reciclează aceleași clișee despre „identitatea noastră națională“, ei se uită, de nevoie, zîmbind spre Bruxelles (good evening, bonsoir, nice to meet you), iar apoi întorc spatele și zic (cu ochii-n telefonul inteligent, să vadă dacă-ntre timp i-a sunat cineva de la Partid), precum în povestea lui Marin Preda: „Pe mă-ta de zăltat“. Și-și văd de treabă. E o dilemă?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.