Nimic despre vaccinare
Urmăresc de ceva timp așa-zisa dezbatere despre vaccinuri. Și mi se pare că, dincolo de problema în sine (fals hamletiană, căci „a vaccina sau a nu vaccina” e o fundătură logică), se străvede o chestiune și mai serioasă. Care spune ceva mai profund despre societatea noastră.
Cînd eram copil, nimeni nu punea în discuție utilitatea vaccinării. Se făcea și gata. Cînd am devenit tată, în anii ’90, era tot așa: n-am auzit să fi contestat cineva vaccinarea. Poate doar cîțiva membri ai vreunor secte bigote, care refuzau orice medicament și orice tratament, convinși că Dumnezeu le rezolvă pe toate (au apărut, atunci, vreo 2-3 știri de-astea).
Acum, s-a schimbat situațiunea. Am încercat să înțeleg ce se întîmplă. Și-am înțeles așa: un număr mic de persoane – dar foarte vocale și cu acces la mijloacele de comunicare – au pornit o campanie împotriva vaccinării. Li s-a răspuns cu argumente științifice. Campania „anti” a continuat. Și s-a ajuns la o falsă dezbatere, care n-are cum să fie echilibrată și substanțială.
De o parte sînt cîțiva tătici și cîteva mămici care vor tot ce e mai bun pentru copiii lor (ceea ce e foarte bine și foarte frumos) și, fără să aibă vreo pricepere, au citit tot felul de materiale pe internet ajungînd la concluzia că vaccinurile nu-s bune pentru că ici a apărut o complicație, dincolo un efect secundar, prin urmare e mai bine să nu. Logica e aceea din povestea cu drobul de sare. Capacitatea de a se informa „pe net” e șchioapă: netu-i mare cît lumea, iar prostiile îți ies în față la tot pasul (mai des și mai mult decît în lumea reală). Trebuie să înveți să te informezi, să știi să desparți grîul de neghină, să faci diferența între un articol serios și unul propagandistic, între știre adevărată și PR negru. Ceea ce vocalii antivaccin nu știu să facă: iau ce le pică sub ochi. Sau ceea ce coincide cu fricile, presupozițiile ori „ideile” pe care deja le aveau, voiau doar o confirmare. Adică un amestec de superstiții, mici poticniri mistice și pseudo-știință.
De partea cealaltă sînt medici, oameni de știință, jurnaliști specializați (de exemplu, Vlad Mixich). Pe scurt, oameni care se pricep, care se ocupă de-o viață de astfel de teme. Cum să faci o dezbatere cînd într-o parte ai profesioniști, iar în partea cealaltă ai niște inși care au văzut niște documentare proaste pe youtube și „s-au lămurit”? Cum să faci o dezbatere cînd unii vin cu argumente, date, cifre, iar ceilalți vin cu păreri și impresii și invocă „democrația” și „libertatea de a alege”? Nu e o dezbatere. E o zumzăială fără nici o substanță și o pierdere de vreme.
Și aici apare, cred, adevărata problemă: știința nu prea are căutare la noi. Autoritatea oamenilor de știință nu pare să fie mai respectată decît părerile unei prezentatoare TV sau ale unor inși cu o pregătire neclară care pun pe Facebook link-uri la „filme documentare de pe YouTube” fără să știe exact cine le-a făcut și de ce. În România nu prea au rezistat, de-a lungul tranziției, revistele dedicate științei (precum Nature, Science et Vie și altele), cu mici excepții. În orice caz, n-au avut mai multă popularitate decît tot felul de publicații și site-uri misticoide, care se ocupă de „spiritualitate”, într-un straniu amestec de Arsenie Boca și mode venite din Orient via Occident. Cotidienele noastre (pe vremea cînd aveau tiraje mari) n-au catadicsit să facă măcar o pagină de știință, așa cum au marile ziare americane, franceze, germane sau britanice. În general, la români, datele concrete (statistici, studii cantitative și calitative, cazuri) și argumentele raționale „nu țin”: li se răspunde cu păreri simpluțe luate cu lingura „de pe net”.
Cît despre democrație și libertatea de a alege, ele nu pot fi invocate aici. În materie de știință funcționează alte reguli. Nu poți stabili prin referendum dacă pămîntul se învîrte în jurul soarelui sau vițăvercea. Nu poți „alege”, în numele libertății și al drepturilor cetățenești, dacă legile termodinamicii sînt valabile sau nu. Nici nu poți stabili că Pitagora a manipulat lumea, de mii de ani încoace, cu teorema lui, după ce ai văzut un filmuleț pe youtube și n-ai înțeles nimic din el, dar ți s-a părut că…
Așa încît toată „dezbaterea” asta despre vaccinare nu e cîtuși de puțin dezbatere. Nu se confruntă argumente, nu există interlocutori plasați pe aceeași bază de cunoaștere. Se „confruntă” argumentele științifice cu sportul național (stimulat masiv de mediul online, în special de Facebook): părerismul. Și uite-așa pierdem timpul și ne aflăm în treabă, invocînd bățoși democrația și libertatea de a alege…
Dilema veche a publicat pe 8 decembrie 2016 dosarul „Cu o vaccinare toți sîntem datori”.
Articol preluat de pe mirceavasilescu.blog
