Zilele și supraviețuirile culturii

18 februarie 2021
Zilele și supraviețuirile culturii jpeg

De zece ani, pe 15 ianuarie se sărbătorește Ziua Culturii Naționale, stabilită prin lege (nr. 238/2010), la inițiativa Academiei Române. Antropologii ne învață că, pentru a fi cu adevărat o sărbătoare, e nevoie ca oamenii s-o „internalizeze”, s-o simtă ca fiind a lor, iar pentru asta e nevoie de timp. Deocamdată, în fiecare an au loc tot felul de evenimente dedicate acestei zile; în primul rînd se mobilizează instituțiile culturale publice (biblioteci, muzee, teatre etc.), dar au loc și evenimente organizate de sectorul cultural independent, finanțate de AFCN. Presa scrie despre ele, televiziunile (în ale căror grile nu prea e loc pentru cultură în restul anului) transmit și ele cîte ceva.

Nu putem spune că nu există o anume efervescență în jurul acestei Zile. Unii spun că o asemenea Zi „impusă prin ucaz” nu poate duce decît la un festivism oficial-instituțional; alții consideră că, totuși, e bine ca, măcar o dată pe an, să i se ofere publicului motive de reflecție asupra culturii. Vom vedea ce se va mai întîmpla, în timp. Mi se pare însă că dezbaterile în jurul acestei Zile sînt utile pentru că oferă bune indicii despre percepția publică a ideii de cultură națională. Și despre ce ar trebui să fie cultura în viața noastră de-a lungul celorlalte zile, nesărbătorești.

„Ce înseamnă, azi, cultura română?” este o întrebare complicată, deși pentru mulți răspunsul pare implicit. Într-o carte pe care am publicat-o acum vreo doi ani (Cultura română pe înțelesul patrioților, Humanitas, 2018), încercam să pun în discuție această temă și schițam o ipoteză: „Intuiția, educația, fondul aperceptiv comun le dau oamenilor din același in-group sentimentul că înțeleg despre ce e vorba, fără să aibă nevoie de definiții, distincții teoretice ori precizări suplimentare. Căci răspunsul la eventuala întrebare «Ce este cultura română?» ar fi, poate, pentru cei mai mulți dintre noi, acela pe care l-a dat cîndva Roland Barthes la întrebarea «Ce este literatura?»: «La littérature c’est ce qu’on enseigne». E firesc ca majoritatea românilor să trăiască cu senzația că știu precis la ce se referă / ce conține această sintagmă din moment ce în școală li s-au predat anumite repere și cunoștințe care alcătuiesc un soi de «fond comun» al culturii române”.

Bunăoară, pe 15 ianuarie, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a publicat pe Facebook un text (preluat apoi de presă) în care scrie, printre altele: „Cultura românească este (sau era, pînă nu demult) națională, deoarece este produsul sevei spirituale a acestui popor român, coagulat la un moment dat într-o formă de unitate superioară numită națiune. […] Cultura în ansamblul ei – aidoma muncii, rațiunii, educației, sentimentelor generoase – ne dă calitatea de oameni. Cultura națională, la rîndul ei, ne încununează calitatea de români”. Cu siguranță, foarte mulți dintre concetățenii noștri sînt de acord cu aceste generalități, marcat pe loc cu deja tradiționalul like. Alții consideră că pentru a defini cultura de azi nu mai sînt suficiente reperele date de Herder ori de Matthew Arnold, nici retorica însuflețită a altor vremuri.

De altfel, termenul cultură are o sumedenie de definiții, iar mie tocmai asta mi se pare pasionant: că e un termen în mișcare, deschis, mereu supus „revizuirii și adăugirii”. Cultura are numai de cîștigat din astfel de dispute intelectuale, dacă ele sînt argumentate. Problema este însă în ce măsură există astfel de dezbateri oneste. Mi se pare că, mai degrabă, avem de-a face cu un curent dominant care vede în cultură fie o sumă de trăsături „definitive” ale identității noastre, fie un ornament, o floare la butonieră cu care să ne mîndrim la ocazii ori care să ne șlefuiască „imaginea țării în străinătate”.

Celelalte percepții asupra culturii – un domeniu viu și dinamic, care poate contribui la coeziunea socială, la (re)construcția comunităților umane, la creșterea calității vieții cetățenilor, care pune în dialog identitățile ș.a.m.d – sînt în continuare neînțelese sau nebăgate în seamă de foarte mulți concetățeni de-ai noștri. Pentru că despre ele – vorba lui Barthes – nu ne învață la școală. Așa că mulți nu înțeleg că alte forme de expresie culturală în afara celei consacrate oficial sînt legitime și necesare și nu, nu „aduc atingere” identității naționale. Și nici identitatea națională nu mai poate fi definită ca în secolul al XIX-lea. Și că tot farmecul constă tocmai în pluralismul reprezentărilor și percepțiilor asupra culturii.

Revizuire și completare legislativă

Dincolo de disputele de idei, oricît de interesante ar fi, problemele acute ale culturii de azi sînt de ordin practic. Pandemia a scos în evidență precaritățile sistemului nostru cultural: pur și simplu a arătat mai clar niște probleme care se știu de mult. După părerea mea, pentru a face cultura să funcționeze, e nevoie de o revizuire și o completare a legislației în domeniu. Legea sponsorizării, de pildă, e veche din 1994 (chit că a mai fost cîrpită ulterior). Solicitările de sprijin pe care sectorul cultural independent le-a adresat, în timpul pandemiei, Ministerului Culturii s-au lovit adesea de refrenul „n-avem bază legală” sau de hățișuri birocratice imposibil de depășit.

Ne plîngem de ani întregi că „nu se mai citește”, dar n-am avut nici un program național pentru stimularea lecturii, iar o inițiativă legislativă de acum cîțiva ani a deputatului Ovidiu Raețchi, care prevedea anumite stimulente pentru industria cărții, s-a rătăcit prin sertarele Parlamentului. Despre „statul artistului” tot aud de prin 1998, dar pînă acum nu s-a reușit o legiferare comprehensivă a profesiilor artistice. Și exemplele ar putea continua. Cine să facă o asemenea reformă legislativă „la pachet”, în mod integrat? Aleșii țării, desigur. Dar Parlamentul e plin de oameni care nu înțeleg astfel de lucruri; pentru ei, cultura e „ornament” și „cheltuială de la buget”, iar țara „are alte priorități”.

Povestea cu „alte priorități” o auzim de multă vreme și mi se pare doar o formă de a ascunde incapacitatea de a gîndi pe termen lung. Și aici ajung la altă problemă care mi se pare importantă: cum formăm publicul pentru cultură? Barometrele culturale realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală au adunat, de-a lungul timpului, tot felul de date utile. Știm „cum stăm”. Dar mîine? Cîte politici publice s-au făcut pentru a crește accesul la cultură? Cîți politicieni au avut insomnii gîndindu-se că poporul care i-a ales are nevoie de instituții culturale (muzee, biblioteci etc.) funcționale și eficiente în comunități? Cîte programe pentru a stimula lectura printre copii și tineri au avut loc într-o societate în care curentul dominant (de la cetățeni pînă la elitele intelectuale și politice) pare a fi acela că tineretul conectat la Internet a luat-o pe drumul pierzaniei? Ca să nu mai vorbim despre procesul de educație. Oare școala creează un număr suficient de mare de oameni care să citească, să meargă la teatru, la muzeu, la concert și la expoziție, să aibă un nivel de cultură generală cît mai ridicat? Eu cred că nu.

Felul în care se predă literatura în școală, sub presiunea evaluării naționale și a bacalaureatului (pentru care se învață în sistem industrial, cu comentarii gata făcute și memorate), strică pofta pentru lectura de plăcere ori din pură curiozitate intelectuală. Orele de muzică și desen sînt mereu pîndite de eliminarea totală (cînd se mai pune în dezbatere vreo „reformă curriculară”) și apăsate de mentalitatea multor părinți care văd educația strict utilitar („io p-al meu nu vreau să-l fac pictor, că oricum n-are talent, vă rog să nu-i stricați media generală, da?”).

Și-atunci, de unde să capete copiii educație estetică, de unde să capete pasiunea pentru cultură, cum să înțeleagă că școala nu e doar un tunel la capătul căruia te așteaptă „piața muncii”? Și cine le poate explica adevărul simplu că, în viața lor de adulți, cultura (în diversele ei forme de expresie) îi poate însoți la tot pasul și le poate aduce satisfacții intelectuale și emoționale pe care nu le găsesc altundeva?

Sînt sceptic, așadar. Cultura română (națională, regională, locală, oficială, vie, alternativă, cu subculturi cu tot și indiferent cum am defini-o) e prizoniera unui regim „de supraviețuire” din care poate ieși doar prin reforme legislative și instituționale, printr-o viziune de ansamblu care să genereze politici publice. Pentru asta, e nevoie de decizie politică, iar puterea de decizie se află la oameni crescuți în „spiritul” discursului generos și nobil despre „adevăratele valori”, dar pentru care cultura e doar un mijloc de a (re)produce discurs generos, înălțător etc., etc. și care nu reușesc să facă legătura între un asemenea discurs și soluțiile practice pe care le presupune funcționarea unui sistem cultural sănătos.

Altminteri, mi se pare că, de ani buni, asistăm la o efervescență a creativității culturale în România: în toate domeniile, avem artiști foarte buni, există idei și proiecte, iar apartenența la UE și libertatea de circulație ne-au pus pe hartă și au permis un dialog cultural fructuos cu lumea. Dar ar fi timpul ca artiștii și creativitatea să capete un ajutor consistent și stabil, printr-o legislație favorabilă și prin instituții eficiente. Timp de 365 de zile pe an. Cer prea mult?

Text apărut în suplimentul „Cultura acum” (distribuit gratuit în luna ianuarie 2020, împreună cu revistele Dilema veche, 22 și Suplimentul de cultură), ca parte din proiectul „Starea culturii române în 2021” inițiat de Asociația Culturală AltIași (coordonatori de proiect: George Pleșu și Marius Chivu), finanțat de Ministerul Culturii și co-finanțat de Goethe-Institut prin Centrul Cultural German din Iași și Institutul Francez din România. Prin acest proiect, Asociația Culturală AltIași urmărește prezentarea unor perspective inter- și multiculturale asupra stării culturii naționale în anul 2021, printr-o serie de contribuții – text, imagine și video – aparținînd unor personalități reprezentative pentru spațiul cultural românesc și pentru minoritățile conlocuitoare, contribuții disponibile pe platforma www.culturacum.ro.

Mircea Vasilescu este eseist, traducător și profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Ultima carte publicată: Cultura română pe înțelesul patrioților, Humanitas, 2018.

Foto: wikimedia commons

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Oamenii lui Putin, amenințări cu ce de-al Treilea Război Mondial dacă Ucraina folosește arme occidentale pentru a lovi Rusia
Un aliat al președintelui rus Vladimir Putin a lansat un avertisment grav asupra posibilității unui al Treilea Război Mondial, în cazul în care Ucraina va folosi armele furnizate de Occident pentru a lovi teritoriul rus.
image
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Consumul de alcool a fost mereu o reală problemă a societății, susțin cadrele medicale. Dependența de alcool, un fenomen care se răspândește constant, afectează tot mai multe vieți.
image
„Rețea” de nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, plătiți regește din banii publici
Presa din Prahova a dezvăluit că peste un milion de lei din bugetul ploieștenilor a fost utilizat de Primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru plata salariilor, primelor, sporurilor și indemnizațiilor acordate rudelor și prietenilor primarului Andrei Volosevici în anul fiscal 2022.

HIstoria.ro

image
Un asalt dincolo de orice imaginație, în „Historia” de mai
„Un asalt îndrăzneţ, dincolo de orice imaginaţie“. Așa a numit Churchill operațiunea de salvare a lui Benito Mussolini din hotelul Campo Imperatore, în ziua de 12 septembrie 1943. Dosarul de luna aceasta este dedicat unui raid ca în filme, prezentat pas cu pas. Revista vă așteaptă și cu alte surpri
image
Spitalul de la Palatul Regal: Regina Maria, „mamă a răniţilor”
Regina Maria începuse, încă din anii neutralităţii, un plan de susţinere al războiului din punct de vedere sanitar şi medical, bazându-se pe experienţa – ce-i drept, mai redusă – din timpul războiului balcanic.
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.