Cultura şi intelectualii în maşina de tocat idei

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Cultura şi intelectualii în maşina de tocat idei jpeg

Cultura europeană – întemeiată pe cîteva valori fundamentale, definită și redefinită tot timpul – n-ar exista fără purtătorii săi, intelectualii. În era Internetului și a rețelelor sociale, problema-cheie mi se pare cum sînt transmise valorile culturii europene, în ce măsură tehnologiile comunicării ajută sau nu la difuzarea ideilor. Și cum se plasează intelectualii în „spațiul public european“, real sau digital.

De la o vreme, se folosește formula intelectuali publici, care concentrează amestecul tipic modernității europene între cultura „propriu-zisă“, spiritul civic și implicarea în dezbaterile din societate. Formula vine din SUA. Despre „intelectuali publici“ a vorbit prima dată pe larg și analitic Russell Jacoby, în 1987, într-o carte devenită clasică: The Last Intellectuals: American Culture in the Age of Academe (New York, Basic Books). El deplîngea atunci faptul că intelectualii tineri păreau să se fi retras în spațiul academic, scriind cărți savante în domeniul lor strict de specializare. Or, în viziunea sa, definiția intelectualului „trebuie să includă un angajament pentru lumea publică (nu doar pentru un domeniu profesional sau privat), dar și un limbaj public, vernacular“. După 20 de ani, într-un articol în care își reevalua cartea, Russell Jacoby observă schimbarea de paradigmă, odată cu era blogurilor: „Internetul îi oferă fiecăruia o strană electronică. Intelectualul de modă veche care scrie o carte sau un eseu poate fi la fel de demodat ca o șaretă trasă de cal“ (Russell Jacoby, „Big Brains, Small Impact“, în The Chronicle of Higher Education, 11 ianuarie 2008).

În Europa, printre cei dintîi care au analizat declinul intelectualilor în epoca noastră este Wolf Lepenies, profesor de sociologie la Universitatea Liberă din Berlin, fost rector al Institutului de Studii Avansate Wissenschaftskolleg zu Berlin. Cartea sa Ascensiunea şi declinul intelectualilor în Europa (Cluj, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003; ediția originală, 1992) este inspirată de rolul pe care l au avut intelectualii în schimbările petrecute în Europa Centrală şi de Est şi, în general, în proiectul Europei Unite. În viziunea lui Lepenies, intelectualul a apărut odată cu „Afacerea Dreyfuss“ şi, în zilele noastre, e pe cale de a-şi da obştescul sfîrşit. Intelectualii de tip Václav Havel, care construiesc ideea unei lumi mai bune şi apelează la marile principii morale, nu mai au nici un viitor, căci „trăim în postistorie, distincţia dintre bine şi rău se topeşte treptat“.

Totuși, Russel Jacoby pusese punctul pe i: intelectualii revin în spațiul public, predicînd nu doar la televizor și în ziare, dar și din „stranele electronice“, sub forma oarecum solipsistă a blogurilor. Se pronunță despre societate, economie, politică, moravuri, despre orice. Numai că scepticismele s-au nuanțat. Stefan Collini, profesor la Cambridge University, ajungea, în cartea sa Absent Minds. Intellectuals in Britain (Oxford University Press, 2006) la concluzia că intelectualii parcurg drumul de la autoritate la celebritate: lumea e alta, iar dacă vor să mai spună ceva lumii, intelectualii trebuie să accepte vecinătatea, la televizor, cu bîrfe despre vedete, concursuri cu premii şi reality-show-uri. Vrînd-nevrînd, intelectualii au intrat în mașina de tocat idei, cu tot ce decurge de aici: accesul la un public mai larg e însoțit de acceptarea unor vecinătăți și contexte privite ca defavorabile; impactul ideilor și opiniilor merge mînă în mînă cu necesitatea simplificării/accesibilizării limbajului; notorietatea intelectualilor publici conduce la o adevărată exploatare a lor de către sistemul media. Și devin „parte a sistemului“. Cu Facebook și Google pe cap, intelectualii au parte de zile grele: ideile lor trebuie decupate, fragmentate și-napoi la lume date sub formă de „postări“, pe bază de like și share.

În aceste condiții comunicaționale și într-o atmosferă mai degrabă anti-intelectuală, mai au purtătorii ideilor și ai culturii impact și influență? Mai ales în Europa, așezată pe lungi tradiții ale statelor și culturilor naționale, cu specificități greu de „tradus“? Se poate crea un spațiu public european?

De fapt, el există. În ciuda tuturor scepticismelor. Începuturile lui pot fi puse în legătură cu fondarea revistei Lettre Internationale la Paris, în 1985, de către scriitorul și publicistul Antonin J. Liehm, urmată de ediții în alte limbi și în alte țări (Germania, Italia, Spania, Danemarca, România, Croația, Ungaria etc.). Ideea era ca între aceste ediții să existe un schimb de articole care să contureze o dezbatere de idei la nivel european. O idee asemănătoare a dus la înființarea Eurozine, o rețea a revistelor culturale europene, pornită în 1998 ca platformă online care publica articole din vreo 5 reviste. Azi a ajuns la peste 80 de reviste din toate țările UE, plus Islanda, Norvegia, Turcia, Ucraina, Serbia, Macedonia, Belarus, Rusia. În interiorul rețelei se preiau și se traduc articole, iar prin asta se creează un fel de tematică pan-europeană și se pun laolaltă perspective și viziuni diferite, din țări/culturi diferite, asupra unor subiecte de interes european (calitatea democrației, migrația, viitorul proiectului european, cenzura în era internetului, relația Est-Vest, solidaritatea europeană, naționalismul și multe altele). Aceste subiecte sînt la intersecția între cultura „propriu-zisă“ (în sens restrîns, adică tot ce ține de arte, literatură, patrimoniu cultural) și cultura în sens larg, incluzînd ideile politice, atitudinile sociale, mentalitățile, istoria ideilor și multe altele, care alcătuiesc definiția cuprinzătoare (dar laxă) a culturii în zilele noastre. O rapidă privire pe www.eurozine.com arată, după gustul meu, care au fost temele/preocupările unei bune părți a intelectualilor europeni în ultimele decenii și ilustrează foarte bine ceea ce putem înțelege prin „spațiu public european“.

Eurozine a deschis o cale (colaborarea în rețea, cu ajutorul mediului online) practicată azi pe scară largă: diversele tipuri de platforme online și social media oferă un cîmp al dezbaterii mai amplu ca oricînd. De-a lungul și de-a latul Europei, intelectualii și oamenii de cultură sînt mult mai conectați, iar valorile pe care se întemeiază cultura europeană sînt mai ușor de difuzat și explicat. Cu „pagubele colaterale“ aferente: televiziunea și mediul online predispun la „pilule“, la simplificarea tonului și a limbajului, la accesibilizare.

Adevărata problemă însă mi se pare alta: revenirea în forță a perspectivelor ideologice, adesea radicale. Multe dezbateri eșuează în etichetări reciproce și în respingerea preopinenților pentru că sînt „conservatori“ sau „progresiști“, „neoliberali“ sau „neomarxiști“, „federa-liști“ sau „naționaliști“ etc. Substanța ideilor se pierde, argumentația rațională cedează în fața „post-adevărului“ manifestat în abordări emoționale gata făcute din stereotipii, clișee, prejudecăți și excluziuni care tind să se radicalizeze. Lumea uită că Europa secolului XX a cunoscut două regimuri totalitare – nazismul și comunismul – întemeiate tocmai pe ideologii ale „superiorității“, care au făcut zeci de milioane de victime. Dialogul, dezbaterea și acceptarea pluralismului – valori fundamentale ale culturii europene moderne – decad în fața noului triumf al ideologiilor, susținute aprins de mulți intelectuali. Mediul online le răspîndește în masă și le stimulează, ronțăind pe margine încrederea și raționalitatea disputelor. Tind să-i dau credit lui Manuel Castells: „Intelectualii tradiționali, din ce în ce mai incapabili să înțeleagă lumea în care trăim, și astfel subminați în rolul lor public, sînt deosebit de critici față de apariția unui nou mediu tehnologic, fără să știe prea multe despre procesele pe care își elaborează discursurile“ (The Network Society. From Knowledge To Policy, editată de Manuel Castells și Gustavo Cardoso, Washington DC, Johns Hopkins Center for Transatlantic Relations, 2005). În felul său, avea dreptate și Wolf Lepenies: intelectualii de tip Václav Havel sînt greu de imaginat azi și în viitor. Mașina de tocat idei a lumii digitale, mare producătoare de zgomote de fond, îi obligă să-și adapteze mijloacele la un spațiu public tot mai fluid, tot mai instabil, în care marile repere culturale și morale se dizolvă în pasta cea de toate zilele a „producătorilor de conținut“.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.