Dandy, o hieroglifă vie – interviu cu Adriana BABEŢI

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
Dandy, o hieroglifă vie – interviu cu Adriana BABEŢI jpeg

Ce importanță a avut dandysmul în definirea unui nou model de prezență masculină în societate?

Întîi am să răspund scurt, ca un elev silitor scos la tablă, că dandysmul a avut o importanţă mare, ba chiar foarte mare în apariţia unui nou stil masculin. Apoi o să mă iau în serios, ca un dandylog de serviciu ce sînt, şi am să nuanţez răspunsul. Pentru asta am să mă „autoplagiez“ puţin, fiindcă mai tot ce aveam de spus referitor la aceşti bărbaţi eleganţi a apărut acum vreo 13 ani în Dandysmul. O istorie (Editura Polirom, 2003). În cartea cu pricina m-am străduit să prezint cît de cît sistematic şi în amănunţime un fenomen extrem de divers, de dispers şi de antisistem, ca zic aşa. Sper să nu devin prea pedantă cu atîtea precizări. Deci, numit ca atare (între primii, de Byron, în 1818), dandysmul este, istoric vorbind – şi asta trebuie precizat din start – un fenomen european occidental, iniţial exclusiv masculin, apărut în Anglia la finele veacului al XVIII lea şi rafinat mai apoi de Franţa. Experţii în dandystică spun cu argumente imbatabile că au existat predecesori de neuitat şi pe sol francez, şi pe sol englez (de la acei Muguets de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea la Macaroni, la the Fashionables şi the Bucks, cu tot cu les Muscadins, les Beaux, les Incroyables, de la sfîrşitul veacului al XVIII-lea).

Dar nimic nu se poate compara cu intrarea în scenă (la celebrul bal de la Windsor din 1794) a primului dandy oficial din lume, George Brummell. Cînd a apărut în cadrul uşii din marea sală, cînd a făcut primii paşi, întreaga asistenţă, în frunte cu viitorul rege George al IV-lea, a amuţit. O curte întreagă a putut vedea ceva cu totul şi cu totul nou: un bărbat nici măcar frumos, îmbrăcat însă cu o eleganţă aparte, de o simplitate discretă, de neimitat, în contrast masiv cu împopoţonarea aurită a nobilimii, cu fastul ei excesiv. Dar Brummell le-a tăiat respiraţia şi i-a sedus definitiv nu doar cu veşmintele şi accesoriile (mănuşi, cravată, baston, lornion), ci şi cu o atitudine de ansamblu: gesturi căutat distante, impasibilitate a figurii, indiferenţă ostentativ-provocatoare faţă de cei din jur şi o egolatrie fără margini. Un stil de mare clasă, deşi Brummell (ca, de altfel, mulţi alţi dandy) nu a avut origini aristocrate. Dar el şi-a creat în schimb, plin de orgoliu, propria castă.

Cît contau, pentru un dandy, aparența fizică, îngrijirea, hainele?

Contau enorm, dar nu erau totul. Cum s-a văzut deja, atunci, la Windsor, Brummell a făcut breşă printre puzderia de fireturi, printre strasuri, brocarturi, catifele, cu un costum plin de rafinament şi distincţie (vestă bleu, încheiată cu nasturi pînă aproape de brîu şi terminată la spate în două cozi, pantalon crem, puţin colant, ghete negre, cravată albă în zeci de pliuri, mănuşi de piele fină). Deci fenomenul a pornit, la prima vedere, de la vestimentaţie, drept pentru care foarte rapid tot mai numeroşii dandy au început să fie numiţi cînd „animale de stofă“, cînd „spilcuiţi“, cu o nuanţă de dispreţ afişat. Pînă şi „filfizon“ din română sugera acelaşi lucru. Dar dandylogii susţin, pe bună dreptate, că această suprafaţă, veşmîntul, are – în cazul bărbaţilor despre care vorbim – şi profunzime, că ea semnifică intens. Prin urmare, dorinţa dandylor de unicitate, de ieşire din uniform şi din orice uniformă, precum şi imensul narcisism le transformă eleganţa în principiu de viaţă. Ei provoacă, sfidează în primul rînd prin vestimentaţie, dar o fac nu ostentativ (semn de primitivism), ci cu multă fineţe, printr-o tactică a „piezişului“. Au subtilitate şi inteligenţă atunci cînd ies în lume ca o hieroglifă vie.

Marii modilogi, autorii tratatelor despre modă, de la Carlyle la Roland Barthes şi trecînd prin (ei, bine, da!) Balzac, cel din Tratat de viaţă elegantă, susţin că tot ce ţine de modă nu e o chestiune superficială, ci, dimpotrivă, una din cele mai elaborate şi încărcate de sens activităţi. Felul în care un dandy autentic se pregăteşte pentru o ieşire în lume spune multe. E ca şi cum s-ar pregăti cu un arsenal întreg, cu strategii şi tactici, pentru o cucerire. Grija pentru cel mai mic detaliu, exersarea în faţa oglinzii a mersului, a postùrilor corpului, a privirii şi vocii, ba chiar a unor replici e, în sine, un spectacol. De altfel, întreaga lor viaţă e concepută ca operă de artă.

„Să trăiești și să dormi în fața oglinzii“, spunea Baudelaire, iar Albert Camus comenta această afirmație spunînd că un dandy este mereu în opoziție. Totuși, în lumea de azi (obsedată de apariție, de „imaginea de sine“), nu poate fi și o variantă de conformism?

Răspunsul nu e simplu. La prima vedere, pare că una-i ce zice Baudelaire, şi alta, ideea lui Camus. Dar la o scrutare mai atentă, cei doi se întîlnesc. Pe de-o parte, e vorba despre etica narcisică a dandyului, care presupune, între altele, o mega-estetizare a trăitului prin acel „în faţa oglinzii“. Un dandy îşi joacă viaţa cu toată artificialitatea, în plin simulacru şi din simplul motiv că nu o poate trăi. Iar cauzele de adîncime ale acestui blocaj sînt multe şi diverse. Pentru că nu au putut fi Napoleoni, s-au chinuit să devină Brummelli, iată unul din locurile comune ale dispreţului cu care i-au strivit pe dandy mulţi dintre adversari.

Numai că această formă de egolatrie a fost interpretată şi altfel. A trăi în gratuitatea sublimă a jocului specular e şi un mod aparte de a contesta orice formă de înseriere socială, pervertită de forţa banului, de mediocritate şi de ambiţia reuşitei cu orice preţ. Aici e de căutat splendoarea eroică a rezistenţei dandy-ului. A protestului său. Iar cel care întrupează acest ideal cu patos şi deopotrivă cinism, făptură paradoxală în toate, e însuşi Baudelaire, un „dandy al boemei“, poziţie cu totul ciudată, deoarece între dandysm şi boemă singura legătură posibilă e dorinţa de a sfida. Lui i se potriveşte poate cel mai bine definiţia lui Camus din L’Homme révolté.

Ce se întîmplă însă în lumea de azi cu aceşti dandy? Personal, cred că „adevăratul“ dandysm, cel din secolul al XIX-lea, ba chiar şi cel din prima jumătate a veacului XX s-a stins. Mă refer la fenomenul în sine, cu o doctrină, cu un program care dezvoltă nu doar o multiplă etică (narcisică, a diferenţei, a singularităţii şi a singurătăţii, a negativităţii şi a gratuităţii), ci şi, după cum urmează: o estetică, o strategie a seducţiei şi o utopie. Deci, nemaiexistînd un dandysm propriu-zis, nu există nici problema conformismului în ce îl priveşte. Trebuie ştiut că nimic pe lumea asta nu detesta mai mult un dandy autentic decît snobul, adică un ins care încerca să-l imite. Dandy-ul e unicatul absolut.

Dar, da, e adevărat, ipostazele în care bărbaţii de azi propun modele aparent înrudite cu dandysmul prin exacerbata preocupare pentru imaginea de sine (de la metrosexuali la über-metrosexuali) au o doză de conformism, tocmai pentru că se lasă uşor imitate şi invită la copy/paste-uri. Ceea ce marea cultură dandy nu ar admite nici moartă. Să fim serioşi: nimeni n-ar avea atîta tupeu să-l compare pe David Beckham cu lordul Seymour, cel care a lansat boxul în saloanele Parisului.

Se poate trage o linie continuă între un dandy de odinioară și un hipster de azi?

Greu de spus. Depinde cine vrea să tragă linia asta. Pentru un dandylog pur şi dur (cum eu nu sînt) nu există nici o linie de continuitate. Între acei dandy de secol XIX, ba chiar din secolul XX, şi hipsterii de azi se cască o prăpastie. Îi deosebeşte nu doar decalajul istoric de peste 150 de ani, cu toate contextele aferente, nu doar vîrsta (dandy sînt şi tineri, şi maturi, şi vîrstnici, pe cînd hipsterii au cam între 20 şi 30 de ani), nu doar orientarea sexuală dominantă (dandysmul e de obicei homoerotic, cîtă vreme pentru hipsteri acest aspect nu e relevant), ci mai ales anvergura culturală, construcţia stilistică, susţinută doctrinar, în cazul dandylor. Şi, să nu uităm, crea-tivitatea excepţională a unor dandy nu are pereche în lumea de azi. Unde-s Byron, Baudelaire, Wilde, Proust? Miza hipsterilor e, totuşi, mult mai mică şi mai uşor de atins: anti-mainstream-ul.

Îi aseamănă totuşi cîte ceva: întîi, faptul că ambele tendinţe sînt fenomene culturale/subculturale urbane; apoi, dorinţa de a subversiona trend-urile sociale în primul rînd prin ţinută. Şi dandyul, şi hipsterul contestă banalul, conformismul, previzibilul, numai că o fac în moduri total diferite: primul, cu un cult al artificialului, cel de-al doilea – mult mai firesc, mai dezinhibat. Ar mai ţine de posibila lor înrudire şi orgolioasa strădanie de a fi unicat, de a-şi personaliza intens apariţiile. Însă ideologiile pe care ei jură îi despart definitiv. În timp ce dandysmul a cam fost de dreapta, hipstereala e în mod afişat de stînga. Nu ne putem imagina nici prin absurd cum ar ieşi Mateiu Caragiale în Piaţa Universităţii ca să protesteze pentru Roşia Montană. Dar ştii cine ne-ar fi putut vorbi cel mai bine despre toată povestea şi ar fi putut să ne-o explice pas cu pas? Alex. Leo Şerban. Ce bine ar fi fost să poţi face interviul ăsta cu el.

a consemnat Mircea VASILESCU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.