Omul care scrie

8 mai 2018
Omul care scrie jpeg

articol preluat de pe mirceavasilescu.blog

Jurnalele de pînă acum ale lui Mircea Cărtărescu au fost sucite pe toate părțile nu numai de critici literari, dar și de editorialiști ai neamului, de jurnaliști și de tot felul de dătători cu părerea. Fiecare s-a simțit dator să spună ceva despre autor și despre felul cum se dezvăluie el în jurnale. Fiecare s-a străduit să-l eticheteze cumva, crezînd că „l-a prins”: îmi aduc aminte că am citit, la vremea respectivă, destule păreri despre „ego-ul uriaș” al lui Cărtărescu (în articolele unora care făceau ture diletante pe ogorul psihanalizei), am citit înfierări ale autorului pentru că, în copilărie, omora insecte, am citit tot felul de lucruri scrise de oameni care – credeau ei – s-au prins, au înțeles definitiv omul și opera, și-au explicat totul.

Eu n-am înțeles. Așa că i-am citit jurnalele de pînă acum cît am putut de ingenuu, străduindu-mă să descopăr cît de mult pot din mintea și sufletul lui Mircea Cărtărescu. Acum citesc Un om care scrie cu uimirea și discreția care – cred eu – sînt necesare atunci cînd un mare scriitor îți pune în față viața lui personală și intelectuală, însăilările zilnice ale neliniștilor, panicilor, bucuriilor și trăirilor de tot felul.

Cărtărescu însuși își exprimă, în acest nou jurnal, dezamăgirea față de felul cum e receptat în țară. Căci – să nu uităm – în afara cronicilor și articolelor (mai bune sau mai proaste, după voință și putință) despre cărțile lui, s-au scris multe enormități care n-au legătură nici cu opera lui, nici măcar cu realitatea: că e „băsist”, că statul a „băgat în el miliarde” pentru a-l promova în străinătate (ceea ce e un fals și-o manipulare grosolană), că „a coabitat cu securitatea” și alte uriașe prostii pe care o parte din public le înghite pe nemestecate și le crede. E greu de priceput de ce, dacă tot le-a plesnit norocul de a avea un asemenea mare scriitor, societatea și cultura noastră nu sînt capabile să-l accepte așa cum e și să se bucure, ci tind mai degrabă să-l hărțuiască, să-l denigreze, să-l respingă. Scriu acum o carte în care încerc să dau o explicație acestei stranii pofte de a face zob niște oameni excepționali, precum Cărtărescu și alți intelectuali care au avut parte de un astfel de tratament. Căci, între timp (iar acest nou jurnal cuprinde chiar această perioadă) a intrat definitiv în circuitul scriitorilor de referință ai lumii, e acolo, printre „cei care contează”. Chit că în mica noastră provincie sînt destui care n-au observat asta ori se fac că nu observă.

1256964 jpg jpeg

Așa că citesc, pur și simplu, Un om care scrie, bucuros peste măsură că mă pot strădui să înțeleg cu adevărat cum este omul ăsta care scrie. Și mi se pare extraordinar că pot face asta „în prezența lui”, citindu-i și celelalte cărți, urmărindu-i aparițiile publice și pierzînd șirul premiilor internaționale cu care, pe bună dreptate, a fost răsplătit.

Altminteri, desigur, aștept să văd „ecourile” la acest nou jurnal. Pariez că n-o să aflu nimic nou din ele (sînt prea sceptic?): aceleași încercări de „profilare” psihologică mai mult sau mai puțin diletantă plus, eventual, reluarea cu această ocazie a „vechilor dureri” despre „cît a băgat statul român” ș.cl.

Între timp citesc, vorba unui călugăr din secolul al XVII-lea, „tot binișor, frumos și rar”.

articol preluat de pe mirceavasilescu.blog

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

image png
Acoperiş desprins de vânt, căzut peste mai multe maşini în Sibiu. Traficul a fost închis
O parte din acoperişul unui bloc din municipiul Sibiu s-a desprins, vineri seară, din cauza vântului şi a căzut peste mai multe autoturisme parcate. Maşinile au fost avariate, iar circulaţia rutieră a fost închisă în zona afectată.
george ilinca simion1 jpeg
Imagini rare cu George și Ilinca Simion: „Am revenit în locul unde am trăit una dintre cele mai frumoase zile”
George Simion și Ilinca trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar în această perioadă se bucură de clipe emoționante, care îi aduc și mai aproape. Soția politicianului este însărcinată pentru a doua oară, iar până când copilul va veni pe lume, cei doi se bucură de momente de vis împreună.
Centrala de la Cernavoda foto Facebook Nuclearelectrica Oficial png
Alertă transmisă de la București către Comisia Europeană. Seceta severă și nivelul critic al Dunării pun în pericol funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă
Ministerul Energiei a emis, vineri, 7 august, o alertă timpurie către Comisia Europeană și autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene, pe fondul secetei hidrologice severe care a redus drastic debitul Dunării.
77474131 1004 webp
De ce își vinde Rusia aurul
Rusia a devenit unul dintre cei mai mari vânzători de aur din lume. Măsura reprezintă o încercare de a obține lichidități în contextul problemelor bugetare, însă nu indică neapărat o criză financiară iminentă.
 Radu Miruta FOTO Mediafax
Radu Miruță: Scufundarea barjelor, o soluție de avarie. „Am găsit la Ministerul Transporturilor un proiect blocat de ani de zile”
Ministrul Transporturilor, Radu Miruţă, afirmă că scufundarea barjelor pe Dunăre este o soluţie de avarie prin care autorităţile încearcă să menţină în funcţiune, pentru încă „câteva zile”, Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, în condiţiile nivelului scăzut al fluviului.
Recep Erdogan FOTO Profimedia (2) jpg
MECCA: Acordul comun de apărare care unește interesele actorilor musulmani majori: De cine le e frică?
Mecca Joint Defence Agreement se intitulează acest document care oficializează un pac de apărare între cele trei mari puteri economice și militare din Orientul apropiat.
Salto de Castro webp
Un sat întreg din Spania, cumpărat de un cuplu de americani cu doar 350.000 de euro. Așezarea are 44 de case, o școală, o biserică și un bar abandonat
Un sat abandonat din Spania, rămas pustiu de aproape patru decenii, prinde din nou viață. Un cuplu de americani a cumpărat întreaga localitate cu câteva sute de mii de euro și pregătește un amplu proiect de transformare într-o destinație de turism rural, păstrându-i arhitectura și istoria.
seceta Dunare foto Apele Romane jpeg
România are nevoie de o politică a APEI!
În această vară, România simte din nou cât de vulnerabilă devine o țară, orice țară, atunci când apa începe să lipsească.
connect r si misha aparitie rara alaturi de fiica lorrr jpg
Secretul relației dintre Misha și Connect-R după divorț. Ce au stabilit pentru fiica lor
Misha și Connect-R au pus capăt căsniciei în urmă cu mai mulți ani, însă au rămas uniți de dragul fiicei lor, Maya. Cei doi au reușit să păstreze o relație bazată pe respect și comunicare, iar artistul spune că educația copilului este cea mai mare prioritate pentru amândoi.