Despre ce vorbim, de fapt?

Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
Despre ce vorbim, de fapt? jpeg

S-au spus multe prostii pe tema manualelor în ultima vreme. Vocile celor care chiar au ceva de spus – pentru că se pricep – s-au amestecat în „cacofonia generală“ (expresia e a lui Andrew Keen, în cartea The Cult of the Amateur: How Today’s Internet is Killing Our Culture, 2007): de la ministru pînă la părinți, fiecare s-a simțit îndreptățit să spună cîte ceva. Ceea ce nu e rău în sine, numai că o asemenea vociferare multiplă risipește orice urmă de dezbatere substanțială. În aceste condiții, poate că n-ar fi rău să ne întoarcem la cîteva lucruri de bun-simț, pierdute pe drum. Și să repunem la punct cîteva chestiuni simple, despre care se vorbește fără cap și coadă.

● „De ce ne mai trebuie manuale, că finlandezii au renunțat?“ Pentru că nu sîntem în situația Finlandei, care are un sistem educațional performant și bine finanțat. Manualul e un instrument de lucru necesar elevilor, în care aceștia găsesc un conținut „de bază“ al materiei respective, exerciții, probleme, teste pentru verificarea cunoștințelor. Și este vorba despre toți elevii, de toate condițiile sociale. Pentru cei din familiile mai bogate și de la școli mai pricopsite, e mai ușor: pe lîngă manual, au acces și la alte resurse educaționale. Pentru copiii săraci, manualul rămîne singura resursă educațională. Iar pentru cei mai mulți – să nu ne mai îmbătăm cu apă rece – manualele școlare vor rămîne singurele cărți pe care au pus mîna în viață, căci peste 50% din ei (estimez eu) nu mai citesc nici o carte după ce termină școala. Așa încît, în loc să ne învîrtim în jurul manualului ca indienii pe lîngă stîlpul totemic, mai bine ne-ar preocupa cum să asigurăm, pe termen lung, accesul cît mai multor elevi la cît mai multe resurse de învățare și cunoaștere. Dacă guvernanților le-ar sta capul la niște politici publice pe termen lung, demne de societatea cunoașterii în care trăim, n-ar mai lansa idei stupide despre „manualul unic“. Dar mă tem că guvernanții noștri nici nu pot, nici nu vor să elaboreze astfel de politici publice.

● „Baronii manualelor, în zona aceasta a auxiliarelor, au anual undeva peste 100 de milioane de euro.“ Așa a zis ministrul Educației. Bine-ar fi să avem o piață atît de bogată numai pentru manuale și auxiliare. Dar la 100 de milioane nu ajunge nici piața de carte din România în întregime. Adevărata problemă este, cred, că manualele sînt ieftine. Ministerul plătește vreo 2 euro, în medie, pentru un manual. La acest preț, nu se pot produce manuale de bună calitate, așa că editurile oferă ce li se cere: se chinuie să tragă de costuri în jos, ca să se încadreze în cerințele ministerului. N-ar trebui ca ministerul să fie preocupat în primul rînd de calitatea manualelor? Și să aloce mai mulți bani pentru ele? În alte țări europene, prețul mediu al unui manual e de 10-12 euro. Noi sîntem mai săraci? Așa este. Dar dacă nu investim în educație, așa vom rămîne, săraci: nu doar la buzunar, ci și la minte.

Cît despre auxiliare, e adevărat: se vînd pe piața liberă. Unele sînt bune, altele sînt proaste; unele sînt mai scumpe, altele mai ieftine. Cine ar trebui să separe grîul de neghină? În mod normal, piața liberă. Profesorii sînt cei care decid ce materiale didactice suplimentare le sînt de folos elevilor. Dacă unii dintre ei nu știu să aleagă în cunoștință de cauză, ar trebui ajutați (prin informare, documentare, prin cursuri de pregătire etc.). Și ar fi necesară mai multă încredere în discernămîntul lor. Dar dacă ministerul îi consideră pe profesori doar niște supuși, niște executanți ai „indicațiilor“ venite de sus, atunci numitul minister se-apucă să facă ordine: dă avize și aprobări pentru auxiliare și hotărăște care trebuie folosite și care nu. Poate? E în stare? Evident, nu: în bogăția și diversitatea de resurse de cunoaștere din zilele noastre, orice carte, antologie, culegere de probleme, film documentar, material multimedia este, de fapt, un auxiliar în procesul didactic. Dacă le impune profesorilor să folosească numai auxiliarele aprobate, ministerul exercită un act de cenzură. Sau poate fi bănuit că avantajează anumiți editori de auxiliare. De fapt, interesul tuturor – și în primul rînd al elevilor – este ca piața manualelor și a auxiliarelor să fie cît mai dezvoltată și mai competitivă, pentru a asigura o calitate cît mai bună. Așa e peste tot în Uniunea Europeană. Povestea cu „baronii manualelor“ și „mafia manualelor“ spusă de ministrul Liviu Pop este o simplă manevră (cam primitivă) de agitprop. Iar dacă unele edituri încalcă regulile sau comit vreo ilegalitate (căci ministrul mai vorbea despre „bani gri spre negri“), statul are suficiente instrumente pentru a-i sancționa. N-o face. În schimb, decretează că manualul este „un bun public de interes național“ și propune ca toate manualele să fie produse de o singură editură (de stat), ca în vremea comunismului. Și ministerul e sprijinit în această inițiativă de premier, cu miștouri de cîrciumă: „De ce se tot reeditează manualele astea, că Ștefan cel Mare n-a mai cîștigat și n-a mai pierdut nici o bătălie între timp“. În „logica“ dlui prim-ministru, toți istoricii care au scris despre Ștefan cel Mare au muncit degeaba: ar fi fost suficientă o listă scurtă cu bătăliile domnitorului și gata. Și președintele Camerei Deputaților are păreri: „Sincer, poate atunci cînd am fost noi în facultate poate eram mai proști, dar aveam un singur manual, nu pentru toate materiile, dar pentru o materie și se pare că au ieșit totuși ingineri, economiști, profesori, adică oameni care au învățat carte într-un mod temeinic“. Enumerarea asta de profesii posibile în ciuda (sau datorită?) manualului unic arată o mentalitate de prăvăliaș care visează, pentru copilul său, o profesie „intelectuală“.

● Despre ce vorbim, de fapt? Nu se mai știe. Se pierd energii enorme în discuții zgomotoase despre manualul unic (de parcă n-am fi în Uniunea Europeană, ci în România socialistă, soră cu Coreea de Nord), despre greșelile de exprimare ale ministrului, despre „interesele financiare ale editurilor“, despre părerile de semidocți ale premierului și ale altor demnitari. Ne încurcăm în finețuri despre „procedurile de licitație“, în loc să constatăm incapacitatea administrativă a ministerului, demonstrată ani la rînd, căci n-a fost toamnă fără „scandalul manualelor“. (Acum cinci ani, pornise iureșul manualelor digitale; s-a ales ceva?) Instituțiile care ar putea avea (ar mai putea avea?) un cuvînt greu de spus – de exemplu, Academia sau Universitățile de prestigiu – tac. Combatem ideologic, dinspre stînga și dinspre dreapta, ce-a făcut și ce n-a făcut cutare ministru, în loc să ne amintim că a existat un Pact pentru educație acceptat de toate partidele, de care s-a ales praful. Hamletizăm ridicol pe teme false („a avea sau a nu avea manual unic“), în loc să ne preocupe calitatea educației (inclusiv a manualelor). În aceste condiții, elevii de azi au toate șansele ca, peste douăzeci de ani, să constate că sînt „încă o generație de sacrificiu“. Din cauza noastră.

Foto: Adevărul

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.