Etichetări și emoții, nu date și fapte

Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
Etichetări și emoții, nu date și fapte jpeg

Despre „două Românii“ se vorbește de multă vreme, în diverse feluri: una, pare-se, ar fi modernizată, pro-europeană, conectată la lume, iar cealaltă tradiționalistă, nu-tocmai-iubitoare de Occident, izolată între valorile „țărișoarei“. Acești termeni enumerați (prea) succint au variante și variațiuni. Un caz particular interesant îl reprezintă, cred, „disputa“ – pe site-uri, pe blog-uri și mai ales pe rețelele sociale – între „sexo-marxiști“ și „pupători de moaște“. Apărute în siajul unor teme care au agitat agenda publică în ultimii ani și care au fost conectate între ele (drepturile homosexualilor, familia tradițională, pelerinajele la moaștele unor sfinți etc.), sînt în esență două etichetări; sau „name calling“, conform definiției date de Institute for Propaganda Analysis din Washington în 1938. O tehnică de propagandă, cu alte cuvinte. Chiar avem două grupuri sociale (sau orientări, sau curente de opinie) care dezbat, cu argumente, teme de interes public? 

În The Harvard Gazette din 21 iunie, Steven Pinker (Johnstone Family Professor of Psychology și un influent intelectual public) este întrebat ce crede că merge rău în lume și ar trebui schimbat. Răspunsul său începe așa: „Prea mulți lideri și influencers, inclusiv politicieni, jurnaliști, intelectuali și universitari, cedează în fața prejudecăților cognitive și evaluează lumea prin anecdote și imagini, mai degrabă decît prin date și fapte“. Căci, spune Pinker, „a conștientiza infirmitatea simplei intuiții umane“, care nu se verifică în fapte și date, „ar trebui să facă parte din înțelepciunea fiecărei persoane educate“. Putem încerca exercițiul de a confrunta cu faptele și datele situațiunea de față? Cine sînt, cîți sînt „sexo-marxiștii“ și, respectiv, „pupătorii de moaște“? De unde vin și încotro se duc? Evident, nu i-a recenzat nimeni, nici un studiu cît de cît așezat n-a încercat să-i definească măcar aproximativ. Dar în spațiul public întîlnim deja destui oameni care „știu precis“ ce sînt. Despre „sexo-marxiști“, unii spun că ar fi exponenții unei noi ideologii progresiste care vor să schimbe lumea prin anihilarea diferențelor dintre sexe, anulînd astfel orice tradiție morală și culturală. Alții, mai conspiraționiști de felul lor, îi consideră sataniști, trimiși ai Diavolului, finanțați de Soros (sau de capitalismul occidental decăzut), dedați orgiilor și coruperii minorilor, care vor să implanteze cipuri în copii pentru a le induce comportamente anormale și a-i controla de la distanță etc. Despre „pupătorii de moaște“, unii spun că sînt habotnici, cu o gîndire de Ev Mediu, ținuți într-un soi de prizonierat mental de Biserică. Alții, mai radicali de felul lor, îi etichetează drept „pupători de cadavre“ și îi acuză că pun piedici modernizării societății care, fără de ei, s-ar fi integrat de mult „în lumea civilizată“, iar faptul că n-am ajuns încă „în Occident“ e cauzat de mîna lungă a rușilor, aflată în spatele Bisericii Ortodoxe Române.

Am cules toate aceste caracterizări de pe Google și Facebook (și poate găsi oricine multe altele). Pe ce se bazează? În nici un caz pe fapte și date, ci pe interpretări ideologice ale unor comportamente, atitudini și fenomene sociale despre care pînă de curînd nu se știa mai nimic, iar de cîțiva ani au devenit foarte prezente în mass-media. Homosexualitatea era condamnată penal pînă acum vreo 15-16 ani, iar acum există Gay Pride; pînă în 1989, în sistemul comunist, mulți oameni își ascundeau (sau măcar nu făceau caz în public de) credința în Dumnezeu, iar acum există pelerinaje și ceremonii religioase abundent mediatizate. Aceste schimbări rapide în peisajul public au generat un iureș de opinii și atitudini (alimentate interesat de unii politicieni sau de unele grupuri de influență, dar stimulate masiv de impactul televiziunii și al Internetului) care au construit două discursuri „în oglindă“: o etichetare dintr-o parte generează o etichetare-pereche din partea cealaltă; un stereotip lansat de colo provoacă un stereotip de semn contrar dincolo. În realitate, lucrurile stau mai nuanțat și mai complex, dar, odată pornite cele două discursuri, nu prea mai pot fi oprite. Degeaba încerci să spui – de exemplu – că există gay credincioși sau adepți ai familiei tradiționale atei; degeaba încerci, de altfel, orice argument rațional: nu prea mai e loc pentru rațiune între două discursuri construite pe emoții. Se ajunge astfel – în mase – la două țesături conspiraționiste care se alimentează una pe cealaltă, făcînd imposibilă o dezbatere normală. Faptele și datele – are dreptate Steven Pinker – rămîn undeva în urmă. Sau pe margine. Căci, în „epoca post-adevăr“, oamenii sînt mai dispuși să se întemeieze pe emoții și pe convingeri decît pe realitatea factuală.

Aș spune, așadar, că „sexo-marxiști“ și „pupători de moaște“ sînt mai degrabă niște figuri ale discursului decît niște denumiri pentru grupuri ori categorii sociale identificabile ca atare. Numai că – se știe – discursul creează realitate. Expresia cea mai clară a acestei realități construite prin discurs a fost organizarea unui referendum despre căsătorie în toamna lui 2018. Atmosfera s-a încins foarte tare atunci, s a militat în fel și chip, dar faptele și datele arată că majoritatea cetățenilor români nu a considerat că merită să meargă la vot.

Dar proliferarea acestor discursuri a mai produs ceva: opinii și atitudini ale unor oameni; unii, desigur, le aveau dinainte, dar alții și le-au format (ori au reflectat la ele) abia confruntîndu-se cu ce aflau de la televizor sau de pe Internet. Există o mai veche teorie a dependenței de mass-media care spune, printre altele, că, în vremuri caracterizate de schimbări sociale și accentuare a conflictualității, dependența publicului de media crește. Cred că se aplică și la noi. Dar epoca noastră e mai complicată decît cea de dinaintea Internetului: „În lumea de azi, există puține amenințări la adresa democrației mai mari decît proliferarea știrilor false și a propagandei“, scrie într-un raport al Consiliului Europei (Information Disorder) din 2017. Convingerile și emoțiile oamenilor pot fi/sînt utilizate și manipulate pentru a induce false teme, pentru a crea adversități între grupuri sociale, pentru a genera pseudo-dispute și mult zgomot public care acoperă probleme mai importante. Nu, nu cad în plasa conspirațiilor ieftine („sexo-marxiștii finanțați de Soros“ vs. „pupătorii de moaște manipulați de Kremlin“), ci doar constat că polarizarea discursurilor a împiedicat o dezbatere serioasă despre cîteva teme importante. De pildă, cred că într-o societate unde violența în familie e încă foarte mare, iar abandonul școlar la fel, ar fi fost necesar, de pildă, să ne întrebăm dacă nu cumva însăși „familia tradițională“ e în dificultate. Într-o societate în care există încă un număr foarte mare de avorturi și un număr foarte mare de mame-adolescente, poate ar fi fost util să ne întrebăm dacă nu cumva aceste fapte și date (iar revin la Pinker, știu) sînt cauzate de o educație sexuală precară. (Dar, pare-mi-se, ideea de a face educație sexuală în școli a fost respinsă de o parte a opiniei publice, care a văzut în asta tot o „conspirație“ a homosexualilor…). Într-o societate ca a noastră, în care valorile tradiționale încă puternic prezente se combină cu o (post)modernizare în salturi și pe apucate, ideea unui program de educație parentală a fost rapid respinsă pentru că unele grupuri și instituții au văzut în el „sexo-marxism“. După cum, cu ani în urmă, tema „predarea religiei în școli“ a atras din partea unor organizații civice nimic mai mult decît un „nu“ categoric (generînd în partea cealaltă un „da“ imperativ, ambele tabere mizînd pe o retorică emoțională); poate ar fi fost mai utilă o discuție despre cum să se predea: acum se predă, cei care nu vor – eventual – fac o cerere și scapă, dar nivelul e, din cîte mi-am dat seama, destul de slab, de catehizare superficială. Or, după părerea mea, studiul religiei i-ar putea ajuta pe copii să înțeleagă mai bine istoria și cultura umanității din ultimii două mii de ani.

Căci să se închine și să spună rugăciuni nu trebuie să învețe la școală, ci acasă și la biserică.

Altminteri, mai mult decît în lumea lui Steven Pinker, în cultura noastră sînt apreciate metaforele, e prețuită exprimarea plastică, iar etichetările (după 50 de ani de comunism și 30 de democrație imperfectă) prind ușor. O să mai vorbim, presimt – Dumnezeu știe cît, vorba ateului –, despre „două Românii“, „sexo-marxiști“ și „pupători de moaște“. Pe bază de emoții și convingeri, nu pe bază de date și fapte. 

Mircea Vasilescu este profesor la Facultatea de Litere. Cea mai recentă carte publicată este Cultura română pe înțelesul patrioților, Editura Humanitas, 2018.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.