Din două una, dați-mi voie...

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Din două una, dați mi voie    jpeg

Dacă-mi amintesc bine, în 1996, cînd alegerile au fost cîștigate de Convenția Democratică și de Emil Constantinescu (pe atunci, parlamentarele și prezidențialele aveau loc în aceeași zi), Virgil Măgureanu, directorul SRI, a declarat că a votat „schimbarea”. Tocmai el, om „de sistem”, care avea talentul de a vorbi multe fără să spună nimic clar? Pînă și el? La sfîrșitul mandatului, Emil Constantinescu a spus că „l-a învins sistemul”, au revenit la putere Ion Iliescu și PSD, iar unii au comentat atunci, dialectic, că a avut loc „schimbarea schimbării”. Alții au spus că uite, domnule, ce frumoasă și pașnică alternanță la putere avem noi, ca-n democrațiile avansate, ca-n Occident, gata, sîntem pe drumul cel bun.

Pe atunci, bucuroși că descoperă votul liber și democratic, cetățenii români veneau în număr mare la alegeri. „Schimbarea” însemna în primul rînd desprinderea de regimul comunist. Ion Iliescu și ai săi clamau tot timpul că ruperea de comunism a avut deja loc, dar opoziția (sau „opoziția democratică”, așa cum se spunea pe atunci) reproșa ritmul prea lent al reformelor și, mai ales, mimarea democrației, fentarea adevăratei schimbări, perpetuarea la putere a neocomuniștilor, cu năravurile lor cu tot. „Vrem o democrație adevărată, ca-n Occident!”, se spunea.

Între timp am intrat în Uniunea Europeană și în NATO. Au dispărut și au apărut partide, am avut mai multe rînduri de alegeri și diferite moduri de alternanță la putere, tot felul de coaliții și combinații politice. Se mai vorbește încă despre neocomuniști și năravurile lor, dar și despre „PSD și PNL – aceeași mizerie”. Asta și pentru că există mulți politicieni care au trecut pe la mai multe partide, au fost miniștri în guverne de culori diferite (și cred că s-ar putea face niște bune studii de psihanaliză pe motivațiile respectivilor: mai totdeauna își explică schimbarea de direcție invocînd „conștiința”, faptul că „valorile în care cred nu mai sînt reprezentate de partid”, „sînt un on liber” etc.). Ei sînt numiți traseiști. Și mă întreb dacă nu cumva un studiu filologic, stilistic, retoric și ețetera n-ar putea stabili o filiație între traseismul de astăzi și geniala găselniță a lui Caragiale, „liber-schimbismul” în accepția lui Cațavencu: „Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist... că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite)”. Și nu numai. De la „Europa e cu ochii pe noi”, trecînd prin „vrem o democrație ca-n Occident”, s-a ajuns la formula colocvială, preluată din popor (plus că și rimează) și transformată în ideal de bună guvernare de un partid nou-nouț, care nu mai vrea traseiști și penali în funcții publice: „Vrem o țară ca afară!”. Între timp, cîteva milioane de concetățeni de-ai noștri sînt deja „afară”, au intrat în Europa pe cont propriu, cu valiza, sărăcia de-acasă și nostalgiile după ei. Și numai niște dialecticieni subtili ar putea, cred, să lămurească ce mai înseamnă „afară” din moment ce noi sîntem, încă din 2007, „înăuntru”, adică în Europa. Care ne-a tot împins de la spate să facem reforme, să punem în practică „schimbarea” (sub numele nu tocmai prietenos de „acquis comunitar”), dar e în continuare „cu ochii pe noi” (ca și pe Polonia, Ungaria sau pe oricine mai e cuprins de vreo fandacsie nedemocratică).

În vîltoarea acestor schimbări – vrute și nevrute, pentru care poporul ieșit din comunism era pregătit sau nu – un rol important l-a avut întrebarea Cetățeanului turmentat: „Eu pentru cine votez?”. Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi avea motive să se simtă „turmentat”, la începutul anilor ’90, dacă nu și multă vreme după aceea; nu de la „dă-i cu bere... dă-i cu vin...”, precum personajul lui Caragiale, ci de la lipsa de libertate și de cultură civică pe care ni le-a lăsat în cuget și-n simțiri regimul totalitar, oricît nu ne-ar plăcea să recunoaștem asta. În plus, am trecut repede, foarte repede, mult prea repede pentru a putea înțelege ce înseamnă asta, de la o televiziune, un radio și cîteva ziare controlate de Partid și folosite în scopuri de propagandă (cum era înainte de 1989) la o explozie a libertății de exprimare, care a consfințit „tăria opiniunilor” ca mod de viață socială și politică. Așa încît, la un moment dat, unii (să fi avut ei niscaiva traume ori neîmpliniri ori măcar probleme de relaționare cu semenii? nu știm, lăsăm situațiunea tot în sarcina psihanalizei...) au decretat, neturmentați de nimeni și de nimic, tratînd cu micțiune o situațiune eminamente dilematică: „Mă piș pe el de vot”.  Alții, obosiți poate de-atîta lucru cu telecomanda, și-au zis că „noi oricum nu contăm, sîntem prea mici, jocurile sînt făcute în altă parte” și – oameni cumsecade, altminteri, care micționează unde se cuvine – n-au votat nici ei.

Cum-necum, în moduri diferite (pe care sociologii și politologii le tot explică, dar cine să-i mai ia în serios?), cetățenii care așteaptă schimbarea (și cine n-a zis măcar o dată „așa nu se mai poate” ori „e prea de tot” ori „ajuns cuțit os”?) s-au transformat în chibiți. Comentează de pe margine despre „ăștia” care ne fac și ne dreg și vai de capul nostru. Eu așa înțeleg faptul că, la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, 68% din concetățenii noștri nu au votat. Sigur, e pandemie și unii se vor fi temut de coronavirus, e explicabil. Mai sînt și alte explicații ale absenței la vot (pe care, iarăși zic, ni le oferă sociologii și politologii). Dar nu mi se pare că peisajul public românesc (inclusiv editorialiștii, intelectualii, liderii de opinie și „influensării”) ar avea insomnii pe această temă: totuși, totuși, la trei decenii de la căderea comunismului și după atîtea schimbări în viața și în societatea românească, două treimi dintre concetățenii noștri au decis că „nu se mai bagă”, nu votează. Dacă mai adaug faptul că vreo 9% din votanți au optat pentru un partid – AUR – care își propune, în fapt, distrugerea sistemului democratic de partide, în numele unor „idealuri” recuperate retoric din naționalismul tulbure al anilor 1930, cifrele arată și mai prost: 68 + 9 = 77. Înseamnă că mai puțin de un sfert dintre cetățenii cu drept de vot mai au preocupări, gînduri și atitudini active față de soarta democrației din România. Nu-i așa că, dacă ne plasăm în această perspectivă, „schimbarea” pe care o tot dorim și care ni se tot promite a devenit un biet „schimbism”, un moft, un capriț, un pamplezir? Nu-i așa că, din moment ce încrederea cetățenilor români în partide și în Parlament e de sub 10% de ani întregi, putem pentru ca să intrăm la o idee și să ajungem repede la concluzia că „se duce dracului rapița” democrației? Iar dacă ai intrat la o idee, fandacsia-i gata. Și nimica mișcă.

Dacă, la alegerile din 2024, AUR va lua mai multe procente decît acum (eu așa cred că va fi), o să ne-ntrebăm, cu sinceră indignare și surpriză, „De ce, nene Anghelache?”, uitînd că, de ani întregi, încrederea oamenilor în democrație și în instrumentele ei tot scade. De ani întregi, fredonăm, cu degetele încrucișate la spate, refrenul schimbării, uitînd de unde (ni) se trage: „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!”.

Mircea Vasilescu este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Cea mai recentă carte a sa este Cultura română pe înțelesul patrioților, Editura Humanitas, 2018.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.