Din două una, dați-mi voie...

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Din două una, dați mi voie    jpeg

Dacă-mi amintesc bine, în 1996, cînd alegerile au fost cîștigate de Convenția Democratică și de Emil Constantinescu (pe atunci, parlamentarele și prezidențialele aveau loc în aceeași zi), Virgil Măgureanu, directorul SRI, a declarat că a votat „schimbarea”. Tocmai el, om „de sistem”, care avea talentul de a vorbi multe fără să spună nimic clar? Pînă și el? La sfîrșitul mandatului, Emil Constantinescu a spus că „l-a învins sistemul”, au revenit la putere Ion Iliescu și PSD, iar unii au comentat atunci, dialectic, că a avut loc „schimbarea schimbării”. Alții au spus că uite, domnule, ce frumoasă și pașnică alternanță la putere avem noi, ca-n democrațiile avansate, ca-n Occident, gata, sîntem pe drumul cel bun.

Pe atunci, bucuroși că descoperă votul liber și democratic, cetățenii români veneau în număr mare la alegeri. „Schimbarea” însemna în primul rînd desprinderea de regimul comunist. Ion Iliescu și ai săi clamau tot timpul că ruperea de comunism a avut deja loc, dar opoziția (sau „opoziția democratică”, așa cum se spunea pe atunci) reproșa ritmul prea lent al reformelor și, mai ales, mimarea democrației, fentarea adevăratei schimbări, perpetuarea la putere a neocomuniștilor, cu năravurile lor cu tot. „Vrem o democrație adevărată, ca-n Occident!”, se spunea.

Între timp am intrat în Uniunea Europeană și în NATO. Au dispărut și au apărut partide, am avut mai multe rînduri de alegeri și diferite moduri de alternanță la putere, tot felul de coaliții și combinații politice. Se mai vorbește încă despre neocomuniști și năravurile lor, dar și despre „PSD și PNL – aceeași mizerie”. Asta și pentru că există mulți politicieni care au trecut pe la mai multe partide, au fost miniștri în guverne de culori diferite (și cred că s-ar putea face niște bune studii de psihanaliză pe motivațiile respectivilor: mai totdeauna își explică schimbarea de direcție invocînd „conștiința”, faptul că „valorile în care cred nu mai sînt reprezentate de partid”, „sînt un on liber” etc.). Ei sînt numiți traseiști. Și mă întreb dacă nu cumva un studiu filologic, stilistic, retoric și ețetera n-ar putea stabili o filiație între traseismul de astăzi și geniala găselniță a lui Caragiale, „liber-schimbismul” în accepția lui Cațavencu: „Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist... că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite)”. Și nu numai. De la „Europa e cu ochii pe noi”, trecînd prin „vrem o democrație ca-n Occident”, s-a ajuns la formula colocvială, preluată din popor (plus că și rimează) și transformată în ideal de bună guvernare de un partid nou-nouț, care nu mai vrea traseiști și penali în funcții publice: „Vrem o țară ca afară!”. Între timp, cîteva milioane de concetățeni de-ai noștri sînt deja „afară”, au intrat în Europa pe cont propriu, cu valiza, sărăcia de-acasă și nostalgiile după ei. Și numai niște dialecticieni subtili ar putea, cred, să lămurească ce mai înseamnă „afară” din moment ce noi sîntem, încă din 2007, „înăuntru”, adică în Europa. Care ne-a tot împins de la spate să facem reforme, să punem în practică „schimbarea” (sub numele nu tocmai prietenos de „acquis comunitar”), dar e în continuare „cu ochii pe noi” (ca și pe Polonia, Ungaria sau pe oricine mai e cuprins de vreo fandacsie nedemocratică).

În vîltoarea acestor schimbări – vrute și nevrute, pentru care poporul ieșit din comunism era pregătit sau nu – un rol important l-a avut întrebarea Cetățeanului turmentat: „Eu pentru cine votez?”. Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi avea motive să se simtă „turmentat”, la începutul anilor ’90, dacă nu și multă vreme după aceea; nu de la „dă-i cu bere... dă-i cu vin...”, precum personajul lui Caragiale, ci de la lipsa de libertate și de cultură civică pe care ni le-a lăsat în cuget și-n simțiri regimul totalitar, oricît nu ne-ar plăcea să recunoaștem asta. În plus, am trecut repede, foarte repede, mult prea repede pentru a putea înțelege ce înseamnă asta, de la o televiziune, un radio și cîteva ziare controlate de Partid și folosite în scopuri de propagandă (cum era înainte de 1989) la o explozie a libertății de exprimare, care a consfințit „tăria opiniunilor” ca mod de viață socială și politică. Așa încît, la un moment dat, unii (să fi avut ei niscaiva traume ori neîmpliniri ori măcar probleme de relaționare cu semenii? nu știm, lăsăm situațiunea tot în sarcina psihanalizei...) au decretat, neturmentați de nimeni și de nimic, tratînd cu micțiune o situațiune eminamente dilematică: „Mă piș pe el de vot”.  Alții, obosiți poate de-atîta lucru cu telecomanda, și-au zis că „noi oricum nu contăm, sîntem prea mici, jocurile sînt făcute în altă parte” și – oameni cumsecade, altminteri, care micționează unde se cuvine – n-au votat nici ei.

Cum-necum, în moduri diferite (pe care sociologii și politologii le tot explică, dar cine să-i mai ia în serios?), cetățenii care așteaptă schimbarea (și cine n-a zis măcar o dată „așa nu se mai poate” ori „e prea de tot” ori „ajuns cuțit os”?) s-au transformat în chibiți. Comentează de pe margine despre „ăștia” care ne fac și ne dreg și vai de capul nostru. Eu așa înțeleg faptul că, la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, 68% din concetățenii noștri nu au votat. Sigur, e pandemie și unii se vor fi temut de coronavirus, e explicabil. Mai sînt și alte explicații ale absenței la vot (pe care, iarăși zic, ni le oferă sociologii și politologii). Dar nu mi se pare că peisajul public românesc (inclusiv editorialiștii, intelectualii, liderii de opinie și „influensării”) ar avea insomnii pe această temă: totuși, totuși, la trei decenii de la căderea comunismului și după atîtea schimbări în viața și în societatea românească, două treimi dintre concetățenii noștri au decis că „nu se mai bagă”, nu votează. Dacă mai adaug faptul că vreo 9% din votanți au optat pentru un partid – AUR – care își propune, în fapt, distrugerea sistemului democratic de partide, în numele unor „idealuri” recuperate retoric din naționalismul tulbure al anilor 1930, cifrele arată și mai prost: 68 + 9 = 77. Înseamnă că mai puțin de un sfert dintre cetățenii cu drept de vot mai au preocupări, gînduri și atitudini active față de soarta democrației din România. Nu-i așa că, dacă ne plasăm în această perspectivă, „schimbarea” pe care o tot dorim și care ni se tot promite a devenit un biet „schimbism”, un moft, un capriț, un pamplezir? Nu-i așa că, din moment ce încrederea cetățenilor români în partide și în Parlament e de sub 10% de ani întregi, putem pentru ca să intrăm la o idee și să ajungem repede la concluzia că „se duce dracului rapița” democrației? Iar dacă ai intrat la o idee, fandacsia-i gata. Și nimica mișcă.

Dacă, la alegerile din 2024, AUR va lua mai multe procente decît acum (eu așa cred că va fi), o să ne-ntrebăm, cu sinceră indignare și surpriză, „De ce, nene Anghelache?”, uitînd că, de ani întregi, încrederea oamenilor în democrație și în instrumentele ei tot scade. De ani întregi, fredonăm, cu degetele încrucișate la spate, refrenul schimbării, uitînd de unde (ni) se trage: „Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!”.

Mircea Vasilescu este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Cea mai recentă carte a sa este Cultura română pe înțelesul patrioților, Editura Humanitas, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Marous Bațu FB nicu Alifantis jpg
A murit folkistul Marius Baţu. „Unde vă repeziti asa, toti, că ne nauciti?””
Folkistul Marius Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, a murit. Vestea vine în aceeași zi în care s-a stins și artistul Gabriel Cotabiță.
marina voica jpg
Marina Voica, lecție de rafinament și eleganță, la 88 de ani! Ținuta cu care a impresionat
Marina Voica, una dintre cele mai iubite interprete, care a devenit celebră cu refrenul „Și, afară, plouă, plouă!”, oferă lecții de stil, grație și eleganță la cei 88 de ani ai săi. Imaginile postate de artistă pe rețelele de socializare au atins inimile fanilor săi. În ce ipostaze s-a fotografiat M
467980950 1029846658942946 1963227793890767177 n jpg
Ninsori și viscol în România. Drumuri acoperite cu zăpadă, copaci prăbușiți de rafalele de vânt și trenuri întâziate
Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale a fost blocată sau îngreunată sâmbătă, din cauza vântului puternic şi a ninsorilor. Vremea rea a afectat şi circulaţia trenurilor.
cub gabriel cotabita png
Femeile cu care s-a iubit Gabriel Cotabiță. Cu una dintre ele a trăit 20 de ani, dar s-au despărțit dintr-un motiv uluitor
Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. De-a lungul vieții, artistul a trăit momente de neuitat, atât plăcute, cât și neplăcute. De asemenea, cântărețul a fost căsătorit de două ori, fiind implicat în urmă cu mai mulți ani și î
cotabita
A murit Gabriel Cotabiță. Marele artist a suferit un AVC
Lumea muzicală din România este în doliu. Celebrul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață, după ce a suferit un puternic accident vascular cerebral. Avea 69 de ani.
banner cotabiță png
A murit Gabriel Cotabiță
Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, 23 noiembrie. Avea 69 de ani
campanie informare legislatie electorala MAI  foto ipj olt  (3) jpeg
Alegeri prezidențiale 2024. Ce amendă riști dacă staționezi în perimetrul unei secții de votare mai mult decât este necesar
Campania electorală pentru Alegerile Prezidențiale 2024 s-a încheiat sâmbătă dimineață, 23 noiembrie 2024. Încălcarea legislației electorale se pedepsește cu amendă sau chiar cu închisoarea, pentru faptele grave. Ce trebuie știut despre ziua votului.
pahar apa lamaie shutterstock
„Beau un pahar cu apă imediat ce mă trezesc”. Un nutriționist dezvăluie ce face în fiecare zi pentru a-și îmbunătăți sănătatea și a avea energie
Stabilirea unei rutine matinale este esențială pentru a începe ziua cu energie și într-un mod sănătos. Un medic nutriționist dezvăluie care sunt cele patru obiceiuri pe care le face zilnic.
indragostiti la masa jpg
Ce este Pho Tai Nam și de ce este atât de iubit. Indiciu: este o capodoperă culinară extrem de sănătoasă
Pho Tai Nam este una dintre cele mai iubite variante ale celebrei supe vietnameze pho, o mâncare simbol pentru Vietnam. Acest preparat se distinge printr-o combinație unică