Tema săptămînii

Chefalonia e insula unde se mănîncă toată ziua chefal şi se fac toată noaptea chefuri, cu meniuri concepute de un chef chefliu.

Ieșirile în oraș cu prietenii și petrecerile mai mult sau mai puțin spontane ne lipsesc cel mai mult.

E foarte posibil ca această pandemie să se termine printr-un nou compromis. Printr-o altfel de înțelegere a identităților personale și comunitare.

Ca în orice distopie care se respectă, o galerie de personaje apocaliptice au pus stăpînire pe comunicare.

Pînă nu demult, expresia „politica este artă compromisului” era acceptată drept axiomă de către majoritatea politicienilor, chiar dacă nu era îmbrățișată cu același entuziasm în toate culturile și în toate limbile.

La început, viața în străinătate e confuză și e o nostalgie, iar cine ești – o narațiune la trecut. Teama de compromis ține de un instinct de supraviețuire identitară.

Compromisul cu diverse regimuri politice făcut de intelectuali proeminenţi în secolul XX a fost explicat şi justificat în principal prin sacrificarea pentru un bine public sau prin necesitatea de a combate un pericol iminent, mai grav decît ameninţarea reprezentată de entitatea în serviciul căreia s-au pus cei în cauză.

Compromisul înseamnă acceptarea celui diferit de noi ca fiind diferit și nu confuzia acceptării abuzului ca fiind compromisul ce trebuie făcut într-o relație.

Lumea s-a schimbat mult în ultimii 2.500 de ani. Trădarea nu mai e o boală și nici chiar de disprețuit nu mai este.

Dragă Dante, Beatrice nu e aici. Nu te va mai conduce niciodată spre Paradis.

Cînd traduceți o carte, cît e fidelitate și cît e trădare?

O să vă surprindă, poate, dar nu sînt mulți cei care trădează pentru bani.

Dosarul de față abordează problema ratării pe diferite paliere.

Ce se poate spune, deci, despre ratarea omului politic român? Că nu poți pierde din vedere ținta dacă nu ai una.

În mod paradoxal, ne sînt mai simpatici oamenii care greșesc. Ne plac mai mult.

Am ratat, oare, nerămînînd în Occident, în tinerețe? Sînt convinsă că aș fi putut reface, cu succes, un parcurs academic, acolo, chiar pornind de la zero.

A vorbi despre „ratări“ în Istorie e riscant, pentru că se presupune că alte alternative posibile ar fi fost mai bune – ceea ce nu avem de unde să știm.

Ratările lui îşi au şi ele campionii lor.

Cel mai important aspect nu este legat de ceea ce s-a întîmplat ca să eșuăm, ci de tot ce a urmat după aceea.

Trăim, de ceva timp, cel puțin noi, europenii, într-o lume în care rațiunea primează. În care, cel puțin pînă de curînd, încercam să explicăm rațional totul, să argumentăm logic.

Pe cît de solid e instinctul meu în probleme care țin de profesie, pe atît de păgubos e în cele sentimentale. E prăpăstios, configurează pînă la cele mai mici detalii scenarii care se dovedesc a fi complet eronate, detestă incertitudinea.

Este clar că nu toată lumea e intuitivă, din cîte îmi dau seama. În acest caz, ce cred că ne salvează este să rămînem împreună.

V-aș propune să ne uităm la discuția filosofică despre intuiție ca la o încercare de îmblînzire și domesticire. Filosoful încearcă să ra­țio­nalizeze, să explice și să transforme în ceva familiar aparenta dezordine din cotețul lui Platon.

Anumite dezastre naturale, precum cutremurele sau uraganele, ne aduc mai aproape unul de altul, altele, precum pandemiile, de cele mai multe ori ne îndepărtează unul de celălalt.

Intuiția este un scurtcircuit în ceea ce se știe deja: o reorganizare spontană, dar pregătită în prealabil, deopotrivă cumulativ și structurant.

Aer, vînt, suflare, respirație, duh, spirit și echivalentele lor din alte limbi (pneuma, psyche, ruah etc.) se întîlnesc – în textele sacre ca și în viața de zi cu zi – într-un orizont comun de semnificație: aerul are un ce spiritual, iar „cele spirituale“ au o componentă aeriană.

În scurt timp, fulgere înflăcărate și zgomotoase și-au făcut apariția, întregind astfel spectacolul cosmic al celor patru elemente (stoicheia), considerate primordiale în filosofia elină: aer, apă, pămînt și foc.

Suflu, suflare, suflet. Dintotdeauna oamenii au legat viaţa de respiraţie, de suflul vital.

Un raport al Global Alliance on Health, situează România pe locul opt în Europa la numărul deceselor cauzate anual de poluare – peste 20.000 de români.

Din nepăsare sau, uneori, din neglijență criminală, obiective de patrimoniu protejate de lege nu mai sînt protejate.

Patrimoniul în suferință al Timișoarei ar trebui să devină o cauză a culturii naționale, o preocupare și o alertă.