Cristian CHIVU

Oare de ce a ales Orwell un porc (ce-i drept, unul de rasă, un Berkshire), pe Napoleon, ca șef al revoluționarilor din Ferma animalelor?

Dubla măsură nu indică doar o criză morală, nici numai una a discernămîntului cu care ne-a înzestrat Creatorul. Este și o lipsă de iubire.

Păcatul implică vină, iar vina cere o pedeapsă, cam asta a spus. Simplu, matematic, cazuist, predictibil și bineînțeles ușor asimilabil de către dreptcredincioși.

În scurt timp, fulgere înflăcărate și zgomotoase și-au făcut apariția, întregind astfel spectacolul cosmic al celor patru elemente (stoicheia), considerate primordiale în filosofia elină: aer, apă, pămînt și foc.

Într-o zi suspect de călduroasă pentru luna februarie, am participat la slujba Botezului Laurei, fiica unor buni prieteni.

Adevărata raportare la trecut e să‑ți accepți trecutul ca pe o istorie a iubirii lui Dumnezeu cu tine.

Dumnezeu face minuni pentru cei care cu credință se apropie și ating sfintele moaște, nu moaștele în sine, nici măcar sfinții. Nu neg existența unor minuni de acest fel, mi-aduc aminte de o minune foarte credibilă de-a sfîntului Nectari

Sfinții teologi ai Bisericii subliniază această idee a isotimiei femeie-bărbat. Femeile sînt și trebuie să fie egale în fața legii (Grigorie Teologul), sînt create ca și bărbații după chipul lui Dumnezeu (Grigorie de Nyssa), Creatorul le-a înzestrat, ca și

N-avem nevoie de aur, ci de oameni de aur. Răul cel mai mare de care suferim noi, oamenii, în particular și în ansamblu ca societate, este pleonexia, acea sete neostoită de a avea mai mult, pe care apostolul Pavel o numește idolatrie. Aș lăsa cuvîntul în greacă, pentru că traducerea scripturistică prin lăcomie sau mai modern prin avariție, aviditate nu acoperă total sensul.

Te simți cu adevărat protejat doar de cel care te iubește. Aș conchide foarte scurt: nu există protecție adevărată și pază adevărată fără iubire, căci fără iubire, paza și protecția pot sufoca și chiar ucide.

Etimologic, skandalon vine de la skandali, care însemna în elina veche catapultă. Sugestiv, în elina modernă cuvîntul înseamnă trăgaciul armelor!

Cîtă frustrare a produs și încă mai produce credincioșilor teoria evoluţiei a lui Darwin…

Cine vrea cu adevărat îl va afla, iar atunci cînd îl afli, e cel mai puternic argument al existenţei Lui.

Toate religiile se bazează pe frică, iar fără exploatarea fricii, bisericile ar fi goale. Frica de Dumnezeu, frica de pedeapsa lui Dumnezeu, frica de iad sînt armele forte ale așa-zi­șilor predicatori ai Domnului.

Plictiseala şi apoi neliniştea, tristeţea, apar atunci cînd nu te mai regăseşti pe tine prin comuniunea cu celălalt, pentru că omul nu poate exista cu adevărat decît prin relaţie cu celălalt, cum spunea teologul Ioannis Zizioulas.

Timpul tînjea după clipe filozofale. De aceea, în ajunul Sărbătorii Pogorîrii Sfîntului Duh, ne-am retras în munţi la Şirnea, deasupra localităţii, pe un platou între Bucegi şi Piatra Craiului. Întraripaţi de această liturghie a creaţiei, în amurg ne-am cuibărit în iarbă, am destupat o sticlă de Abaton roşu şi am început să filozofăm.

În mijlocul verii, în Thassos, timpul curge molcom. Ne aflăm în Alikes, la taverna Roulei, care este aşezată strategic, pe o creastă mică, deasupra plajei, preferată de admiratorii proeminenţelor crestelor iliace feminine. Marea cristalină, cu inflexiuni verzi-albăstrui, tălăzuia cîteva frunze de acacia, scuturate pînă-n amiază de un vînt smucit.

Astăzi vom vorbi despre eros, despre dimensiunea şi vocaţia erotică a omului. Va trebui întîi să ne lămurim ce înţelegem prin eros, pentru că avem de-a face cu un termen pervertit masiv de-a lungul timpului. Bine spunea un poet grec, Livaditis, că diavolul ne-a furat cele mai frumoase cuvinte!

De la Duminica Fiului Risipitor pînă la cea a Înfricoşatei Judecăţi a nins aproape neîncetat. De Sîmbăta Morţilor, ne aflam înzăpeziţi în satul meu natal, undeva pe lîngă Bucureşti, aşa că am mînecat spre Sfînta Biserică pentru slujba de pomenire a celor mutaţi de la noi.

După ce am păşit timid în noul an, iarna s-a arătat la chip. Ningea neostoit cu fulgi ponderali, acoperind cu un veşmînt alb cenuşiul Bucureştiului. În această atmosferă feerică, hibernală, care trezea în noi reverberaţii ale unei copilării demult apuse şi descompuse, ne-am dus la biserică de sărbătoarea Bobotezei, ca să ne sfinţim şi noi, deodată cu apele.

Timpul înainta vijelios prin decembrie. Eram în Bucureşti, într-o atmosferă umedă, cu o ceaţă groasă, care spre seară se lăsase ca o cortină fumurie. Ne-am adunat într-un apartament de pe Bulevardul Unirii, am deschis o pentadă din vinul lui Macedon şi am purces la un simpozion profund.

Seara tîrziu, după slujba de priveghere a sfîntului Grigorie Palama, m-am dus în Parcul Tineretului, deşi se apropia de miezul nopţii. În timp ce hoinăream solitar pe aleile cromatizate de frunze declorofilizate de toamnă, încă îmi mai răsunau cîntările sfîntului, psalmodiate cu atîta măiestrie de corul Nectarie Protopsaltul.

Ne aflam în miezul toamnei, în munţii Bucegi, pentru a identifica muntele cel sfînt al dacilor, Kogaion-ul, după marele istoric Strabon. Lumina timidă a dimineţii tomnatice se străduia să pătrundă printre valurile de beznă şi să ne lumineze calea de la Babele la Vîrful Omu.

În Thassos, la sfîrşitul lui noiembrie, în miezul zilei, timpul parcă prevestea vremea apocalipsei. Ploua cataclismic, cu stropi uriaşi, care prin ponderabilitatea lor se izbeau asurzitor de gresia de pe prispa casei, suspendată deasupra apelor ca arca lui Noe.

Eram în Thassos, o atmosferă duios-tainică, plină de tandreţe cosmică, în luna septembrie, Boedromion, cînd grecii celebrau Marile Mistere de la Eleusis. Luna în plinătatea ei se desprinse dintre stîncile colţuroase şi se priponi în vîrful cerului, mîngîind hieratic marea prin mii şi mii de luminiţe care pîlpîiau ludic pe suprafaţa ei unduios tremurîndă. Marea părea un creuzet uriaş în care mustea incandescent frumosul inefabil.

Peste stîncile şi marea Thassos-ului se aşternea zîmbitoare şi veselă, ca de obicei, vara. Timpul începuse parcă să se prelingă molcom, iar clipele prăjite de soare ne induceau o stare de acalmie asfixiantă. Pentru a frînge această acedie pernicioasă, ne-am scuturat de nisipul fierbinte şi ne-am aruncat în barcă, pornind într-o călătorie iniţiatică prin nemărginitul mării (apeiron).

Eram în insula Thassos, primăvara, la început de Florar, deşi aerul torid ce ne mîngîia suav pielea vestea începutul verii.

Maşina se rostogolea zgomotos pe drumul şerpuit spre locul vinului, un sat din nordul Elladei renumit pentru vinurile lui, Fanos, în traducere felinar. Era toamnă, ziua marelui mucenic Dimitrie, ocrotitorul Tessalonicului, deşi pe aceste plaiuri vara se încăpăţîna cu obstinaţie să rămînă.