Vina și pandemia

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Vina și pandemia jpeg

Anul acesta, de Duminica Slăbănogului, în plină pandemie, străzile pustii urlau surd a apocalipsă. Ne-am dus totuși la o biserică din București, unde ne-am așezat răsfirați în curte, păstrînd regulile de distanțare impuse de autorități, și ne-am rugat fiecare ca Dumnezeu să fie milostiv cu slăbiciunile noastre. Predica părintelui a venit însă ca un trăsnet peste starea noastră isihastă. Cu autoritate sacerdotală și cu o voce puternică, expresia unei circulații sanguine perfecte, a declamat că pandemia este rezultatul păcatelor noastre, chiar dacă vine din China. Sîntem vinovați și Dumnezeu ne-a pedepsit. Păcatul implică vină, iar vina cere o pedeapsă, cam asta a spus. Simplu, matematic, cazuist, predictibil și bineînțeles ușor asimilabil de către dreptcredincioși. Speriați de concluziile părintelui, ne-am aciuiat în curtea unuia dintre noi, am deschis o butelcă de vin roșu Ovilos și am purces la consacratul nostru simpozion (syn – împreună, pino – a bea), evident, respectînd regulile sanitare. Personajele simpozionului sînt descrise în funcție de ce înseamnă păcatul pentru ele: pentru Cristi (Cr) – eșec existențial, pentru Ion (I) – viața moartă, pentru Mihai (M) – trecerea pe culoarea roșie a semaforului, pentru Clement (Cl) – o abatere morală cu reverberații incidentale.

Cr: Dragi sympotes, apăsați de această stare apocaliptică provocată de pandemie, dar și bulversați de predica tăioasă a părintelui, aș vrea să vă propun ca subiect de dezbatere vina. Ce este vina, cum apare, cît ține de regula morală și cît nu, este ea un sentiment, o stare dincolo de morală, care este legătura dintre păcat/greșeală și vină în fața lui Dumnezeu, care este legătura etiologică între vină și pedeapsă, este sau nu afectată majestatea lui Dumnezeu prin păcatele/greșelile noastre, cine ne impută vina, oamenii, Dumnezeu, conștiința noastră? Iată cîteva întrebări care nu pot avea răspunsuri inginerești, de genul celor ale părintelui de azi. În manualele clasice de teologie se vorbește foarte mult despre păcatul protopărinților noștri, Adam și Eva, numit păcatul strămoșesc, despre vina care rezidă din acesta și despre pedeapsa dată de Dumnezeu pentru acesta. Observați lanțul cauzal păcat/vină/pedeapsă. Numai că Părinții Bisericii nu au interpretat așa inginerește păcatul strămoșesc, ci au subliniat că este vorba de o rupere a relației vii cu Dumnezeu, despre o abatere de la calea spre desăvîrșire. Dumnezeu nu s-a simțit lezat de căderea protopărinților, asta o văd cei care insistă pe o viziune justițiară a acestui moment. De aici, aș pune pe tapet prima idee, anume că păcatul este o abatere de la calea împlinirii noastre ca oameni, iar vina este starea existențială a acestei rupturi. Vina e un fior al morții, mai bine zis al nefiindului (to me on).

I: Toate aceste alegații își au sursa în ideea greșită, eretică, de fapt, că Dumnezeu este autorul răului. Așa cum scrie Dionisie Areopagitul, răul nici măcar nu are ipostas, ci este un paripostas (cuvînt dionisian care vrea să spună că stă pe lîngă alt ipostas), adică nu are substanță, ci este o pervertire a binelui. Răul este nimic, Dumnezeu nu poate fi autorul nimicului, de aceea Vasile cel Mare are o lucrare cu un titlu sugestiv: Că Dumnezeu nu este autorul răului. Apoi, a ne imagina că Dumnezeu este un fel de contabil suprem care notează păcatele noastre și apoi, în funcție de vină, dă și pedeapsa cuvenită, este împotriva esenței creștinismului. Păcatul strămoșesc a fost o abatere de la calea către Dumnezeu și nu se moștenește, cum greșit credea Bernard de Clairvaux. În plus, aș fi de părere că cea mai mare greșeală teologică este să consideri păcatul strămoșesc ca centru al istoriei omenirii. Centrul este unirea omului cu Dumnezeu prin Întruparea Fiului Lui. Nu există vină moștenită deci.

Cl: Haideți să coborîm pe pămînt, că aici avem de rezolvat multe ecuații. V-ați cantonat în explicarea vinei din punct de vedere teologic. Să vorbim despre vină în sensul general și apoi ajungem și la sfinți. De la pămînt la cer, nu invers. Ce înseamnă greșeală? O abatere de la o regulă, stabilită de societate, de oameni, de Biserică. Ce este vina? Este acel sentiment care urmează greșelii sau gîndului la greșeală. Cine stabilește vina și impune pedeapsa? Societatea, prin legi.

M: Bravo! Simplu și concis. În accepțiunea asta, sentimentul vinei este ceva foarte pozitiv, un factor de progres al societății. Gîndiți-vă ce departe am fi ca țară dacă toți politicienii noștri ar avea simțămîntul vinei! Aș merge mai departe. Sentimentul vinei apare odată cu dobîndirea conștiinței de sine. Dincolo de regulile impuse, omul discerne binele de rău pentru că are această conștiință de sine. Se simte vinovat dincolo de orice lege sau regulă. Și da, aici este scînteia sădită de Creator în sufletul omului.

Cl: E drept, ați spus la început ceva corect. Vina în Biserică este ceva terifiant. Dumnezeu este un fioros care-i pedepsește pe cei vinovați de păcate împotriva lui. Toată această teroare bisericească nu-i decît o opresiune psihică a săracilor oameni care vin cu diferite probleme, iar unii dintre prelați sînt agenții acestei terori, sînt într-un fel teroriști. Oamenii, evident, au păcate, au vinovății, dar unde este Dumnezeu cel milostiv? Foarte frumos spune avva Pimen în Pateric, atunci cînd a fost întrebat de un ucenic ce să facă de va cădea în ispită și va fi cuprins de gîndul vinei (logismos): în orice clipă va cădea omul, dacă zice am păcătuit, imediat încetează gîndul.

M: Oamenii vin la biserică să afle pe Hristos cel care, neavînd nici o vină, a luat asupra Lui vina noastră (cf. Gal. 1, 4, Rom. 4, 25, Rom. 5, 10) și ia asupra Sa vina noastră și acum, dar uneori se trezesc loviți în cap cu pedepse impuse de oameni, fie ei și sfințiți. Auzi destul de des „L-ai supărat pe Dumnezeu, va veni pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta” și cîte și mai cîte. Undeva, Ioan Hrisostom scrie că cel care împiedică vindecarea rănii e mai vinovat decît cel care a făcut-o.

I: Speaking of… abordarea teologică greșită a vinei, a vinovăției, ea vine din abordarea greșită a păcatului. Păcatul, după acești teroriști cum îi numiți, este o jignire la adresa lui Dumnezeu, o încălcare a legilor Lui în sens juridic și de aceea necesită o pedeapsă pe tipicul juridic. Păcatul este o abatere de la adevărata cale spre a fi, de a te împărtăși de fiind, este un blocaj în nefiind. Maxim Mărturisitorul vorbește despre păcat ca despre o boală, o neputință (asthenia), iar boala este ceva care trebuie acceptat și iertat (syngnoston), nu pedepsit (ou timoriton). Epitimia (de la epi – spre și timi – cinste) impusă de Biserică pentru unele păcate nu este o pedeapsă (timoria) în sens juridic, ci un mijloc de pocăință, metanoia în greacă, ce înseamnă schimbarea minții, a modului de gîndi.

M: Astfel de epitimii date fără discernămînt spiritual au distrus multe suflete. Îmbătați de acest spirit juridic, unii povățuitori spirituali au păstrat doar termenul epitimia căruia îi dau însă sens de timoria, pedeapsă juridică, așa cum canonul bisericesc, care înseamnă îndreptar, a fost și el interpretat juridic și a devenit o unealtă de... tortură. Tot așa și expresia foarte profundă Dreptul Judecător a fost denaturată, de vreme ce o înțelegem antropomorfic. Dumnezeu Dreptul Judecător în această accepțiune nu există, deci putem vorbi de o închinare la un Dumnezeu care nu există, la un idol. Mintea noastră bolnavă a născocit un Dumnezeu nemilos care îi arde pe oameni de fiecare dată cînd greșesc sau la final, la... dreapta judecată. Cîtă rătăcire!

Cl: Mai este o expresie care-mi place foarte mult: Nemitarnicul Judecător. În nici un caz nu va fi vorba de o judecată pe modelul lumesc, conștiința noastră ne va judeca pentru că ne vom vedea așa cum sîntem. Să ne aducem aminte de cuvintele acestui Judecător: „Nu eu vă voi judeca, cuvîntul pe care vi l-am dat vouă, acela vă va judeca pe voi”. Uneori cred că Biserica parcă vrea să întrețină această spaimă, frică, pentru a avea un control facil asupra credincioșilor.

I: Nu putem spune asta. Biserica este Trupul lui Hristos, iar Hristos îi este cap Bisericii. Da, unii dintre povățuitorii spirituali ai Bisericii întrețin această teroare, dar din neștiință. Biserica ar face bine să se dezică de toate aceste erezii și să-și afirme cu tărie rolul ei agapic, terapeutic pentru sufletele oamenilor. Oamenii nu au nevoie de idei lumești, fie ele și spirituale, ei au nevoie de Dumnezeu, au nevoie să-L atingă și să-L guste, certitudini de dincolo de certitudini. Zic că putem conchide...

Cr: Păcatele noastre nu implică o vină în sensul juridic, ci o abatere de la calea vieții, o despărțire de Cel care este izvorul vieții. Vina e un marker al morții. Sentimentul uman al vinei rezidă în discernerea binelui de rău, calitatea dobîndită de noi la creație ca dar al lui Dumnezeu.

În final, tăcerea s-a așternut între noi autoritară și gîndurile noastre s-au oprit inevitabil la încercarea prin care trece acum umanitatea. Dar gîndul către Cel ce dă viață tuturor a răsărit în sufletele noastre: Totul va fi bine!

Cristian Chivu este doctor în teologie al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel“ din Salonic. Cea mai recentă carte publicată: Sf. Grigorie Palama, Opere complete, vol. VI, ediție bilingvă (traducere, note, introducere), Editura Gîndul Aprins, 2018.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.