Plictiseală la porţile Paradisului

Urîtul cu binele

Plictisul şcolii româneşti

Sîntem deja mai mult decît plictisiţi să tot auzim sintagma „reforma învăţămîntului“, perpetua şi mult trîmbiţata reformă a învăţămîntului românesc. Ştiu, pentru unii a fi bored e o stare cool, dar nu despre asta e vorba aici şi tema mi se pare cît se poate de gravă şi actuală.

Nu, mulţumesc!

„Credeţi că plictiseala are vreo legătură cu lipsa de credinţă? Cioran avea un cer gol deasupra capului. Oare dacă ar fi crezut în Dumnezeu s-ar mai fi plictisit?“

Ce ne facem cu duminica?

Fără titlu

Scriu „plictiseală“, mare, pe primul rînd al paginii. Mă uit la cuvînt. Îl formatez. Schimb template-ul. PLIC-TI-SEALĂ. Sau Plic-ti-seal-ă. Sînt numai eu şi computerul meu, pot despărţi în silabe după cum am chef. Pagina rămîne la fel de goală şi după ce scriu fiecare literă cu altă culoare.

„Timpul cel lung“ - cîteva gînduri pornind de la Heidegger

La doi ani după ce publică Fiinţă şi timp, Heidegger ţine în 1929 o prelegere în care le vorbeşte studenţilor, de-a lungul cîtorva lecţii, despre… plictiseală. „Cine n-o cunoaşte?“, spune el, şi într-adevăr nimeni nu poate spune că nu a trăit-o.

Despre plictiseală la români - O analiză psihologică

În psihologie, „plictiseala“ este un termen care se referă la o emoţie definită prin modificări subiectiv-afective, cognitive, comportamentale şi psiho-biologice; plictiseala nu face parte din emoţiile de bază (fericire, frică/surpriză, tristeţe, furie/dezgust), ci este o emoţie complexă.