Fără titlu

Publicat în Dilema Veche nr. 605 din 17-23 septembrie 2015
Fără titlu jpeg

Scriu „plictiseală“, mare, pe primul rînd al paginii. Mă uit la cuvînt. Îl formatez. Schimb

-ul. PLIC-TI-SEALĂ. Sau Plic-ti-seal-ă. Sînt numai eu şi computerul meu, pot despărţi în silabe după cum am chef. Pagina rămîne la fel de goală şi după ce scriu fiecare literă cu altă culoare. Mă gîndesc să îmi schimb jaluzelele verticale. Sînt 15. Pun cîte una de altă culoare. Mov, verde, roşu, oranj. Aşez literele în altă ordine. TI-plic-eală-S. Tiplicealăs! Sună interesant. Schimb la loc culoarea fontului. Negru. Şi Calibri. Sau mai bine Courier? Nu, acesta e prea de pe vremuri. Pe vremuri nu puteai schimba aşa uşor fontul. Băteai la maşina de scris şi ieşea foaia de hîrtie scrisă. În funcţie de ribon, culoarea putea fi neagră, indigo, verde, violet, verde, chiar roşie. Era complicat însă să pui mai multe culori pe aceeaşi pagină. Aveai de făcut mai multe mişcări. Puteai să laşi un spaţiu gol acolo unde voiai un cuvînt roşu. Înlocuiai ribonul negru cu unul roşu. Aşezai exact sub cursor spaţiul păstrat special pentru plictiseală, pentru cuvîntul plictiseală şi îl scriai cu roşu: „plitciseală“. Scoteai foaia de hîrtie, ştergeai cu albişor „t“ şi „c“. Reintroduceai foaia de hîrtie, învîrteai cilindrul acela de metal, scriai „c“ şi „t“ în ordinea corectă.

Nu mai am pagina goală în faţă. Ia te uită cum am scris despre maşini de scris şi riboane. Sau despre ribonuri. 

Ribon nu este în DEX. Aşa că pot să îi compun pluralul după pofta inimii. Dexonline.ro mă redirecţionează la Ribbon Falls, o cascadă din America de Nord. Şi uite aşa pot să dau

şi să aflu despre cum curge apa prin California. Nici

nu e în DEX, cred. Nu mai stau să caut, deja m-am pornit pe a scrie cuvinte care nu sînt în DEX. Am voie. Sînt doar eu şi foaia mea de hîrtie. Sau ecranul laptop-ului, mai exact. Am voie orice, nu dau la ziar, nu postez pe net. Pur şi simplu pot scrie liniştit ce îmi trece prin cap. Pot schimba, de exemplu, titlul. Acum se cheamă „Boring“. Nici

nu e în DEX. 

Dar e mai uşor de înţeles decît Tiplicealăs, cum se chema textul un pic mai devreme. 

E un text simplu, despre nimic, care se zămisleşte pe măsură ce degetele mele îl scriu. Nu ştiu cum se va încheia, încă, dar ştiu clar unde vreau să ajung. Nu scriu chiar la întîmplare. Degetele mi se plimbă pe taste, arunc cîteva direcţii care par a nu se duce nicăieri. Corectez ceea ce procesorul de text subliniază cu roşu. În fine, nu chiar tot, fiindcă vreau să las cîteva cuvinte dubioase, ce pot deschide porţi neaşteptate.

Cum ar fi ribon. 

Cu ribon e simplu: nu ştiu cum se cheamă în limba romînă. M-am fălit eu mai sus cu exemplul despre maşini de scris, dar, de fapt, nu sînt tocmai parte a generaţiei mele. Am atins doar cîteva spre finalul anilor 1990 şi mi s-au părut total anacronice. Dar nu plictisitoare. Simpla lor explorare m-a făcut să învăţ cîte ceva, să înţeleg mai bine imprimantele. Să îmi amintesc acea imprimantă matriceală cu 24 de pini pe care amicul meu Bogdan o cumpărase prin 1995. 

Nici aceea nu era plictisitoare. Acele acelea multe făceau ca fonturile să aibă contururi clare, netremurate. Puteai să printezi un grafic în condiţii decente. Puteai explora capacităţile computerului de a scoate materiale de calitate. Îmi amintesc cum, mai tîrziu, am făcut o super-diplomă în WordPerfect sub DOS. Dar era deja altă generaţie de imprimante pe atunci. 

Plictiseală? Ce e aia?? 

A, uite că am scris pe hîrtie şi întrebarea esenţială a acestui text. Dar să revenim, că nu avem timp de plictisit. Degetele trebuie să se plimbe pe tastatură şi să scrie textul, fără greşeli de tipar, pentru a facilita comunicarea. Degetele trebuie să se mişte repede. Am o zi lungă. E sîmbătă şi e de făcut curat, de scris un referat destul de sofisticat, despre o teză de doctorat interesantă, de rezolvat măcar încă 15-20 de e-mail-uri, de ieşit în oraş mai pe seară, dar pînă atunci aş avea de citit măcar o parte din cele 200 de pagini de interviuri transcrise. Şi aş vrea să citesc şi din cartea pe care încă nu o termin şi care nu seamănă cu serialul lansat de Amazon anul trecut în noul stil în care apar serialele, adică toate episoadele deodată. Şi am şi un meci de văzut, asta cît Petrolul nu a falimentat şi încă nu a devenit obiect de troc electoral, cum şi-ar dori nişte pretinşi suporteri. Şi mai sînt şase prieteni pe care vreau să îi sun, nişte ochi în care aş vrea să mă oglindesc, dar e ceva drum de bătut pentru a-i vedea, în timp ce WhatsApp, Skype, Messenger, Facebook, Outlook, telefonul fix şi mobilul zbîrnîie de întrebări, zîmbete, spuse, chipuri, voci. 

Informaţie. 

Am schimbat din nou titlul, pentru că, de fapt, scriu despre contrariul plictiselii. Lumea este atît de densă în jurul nostru încît nu înţeleg cum ar putea cineva să se plictisească. Lucrurile se schimbă mereu, iar eu aş vrea să cunosc tot, să simt tot, să văd tot, să adaug o mufă USB prin care să se scurgă către mine mai mult, mereu mai mult. Tocmai am descoperit un album nou, de fapt o trupă nouă ce sună bine în background în timp ce cuvintele umplu această pagină. Mă uit cu groază cum deja mă apropii de numărul-limită de semne, nemiloasa constrîngere a acestui text. Dar fără constrîngere textul ar deveni prea lung, plicticos poate. Cînd informaţia este atît de multă, capacitatea de a fi concis este o virtute. Nu e timp pentru descrieri şi poezie. Cel mult un haiku ar încăpea în pagină. 

Poate mai corect ar fi să pun un titlu mai cuprinzător. „Lumea“ sau „Noi“, ca să spun că aici e un text despre tot ce ne înconjoară, despre cunoaşterea nelimitată pe care e firesc să o căutăm, despre cum nu putem trăi chiar tot ce vrem, despre lista noastră nesfîrşită de dorinţe, despre cum acestea pot destrăma grămada de temeri aşa cum o face un

la rugbiul în XV. Aş putea să îi zic „Culori“, pentru a sugera dinamica, variaţia, trepidaţia continuă a vieţii, schimbarea permanentă de cadre, de simţiri, de idei, de plăceri, de gusturi, de vibraţii, de lucruri mereu noi ce alungă monotonia, aşa cum spunea o reclamă în 1990.

Oare cum o fi să ai impresia că ştii atît de multe încît timpul îţi prisoseşte? Că ai simţit atît de multe încît lumea este monotonă? Că ai inventat atît de multe încît nu mai ai ce face? 

Poţi lua, la urma urmei, cuvintele şi să le învîrţi într-o tigaie, să te uiţi la ce iese şi de acolo să construieşti un eşafodaj nou, original, al tău. Sau poţi calchia la nesfîrşit… Da, gata, am găsit. Plictiseala este apanajul plagiatorilor. Domniile lor ştiu atît de multe încît nu mai au nimic altceva de spus sau de zis sau de făcut. Au trecut deja prin toate experimentele posibile sau imposibile, informaţia este pentru ei redundantă, dragostea fumată, viaţa doar o iluzie. 

Am spus deja ce era de spus, singura problemă a rămas titlul. Şi fontul. Şi culoarea. Şi cuvintele acelea noi, care nu sînt în DEX, dar pe care le pricep cu toţii. Mă gîndesc că dacă DEX ar fi mereu bătut în cuie… ar risca să fie tare plictisitor. Sau ar avea savoarea epocii. Acele cuvinte altfel pe care Caragiale le-a pus în gura personajelor sale erau fireşti în epoca sa. Dar par bizare azi, anacronice. Pentru că au trecut o sută de ani în care nu ne-am plictisit. Dimpotrivă, am evoluat, iar evoluţia este antidotul plictiselii, ceea ce lasă textul acesta să fie nud.

Cum adică nu înţelegeţi ce caută aici nuditatea? Nu e nici roşie, nici albă, nici verde, nici albastră, e în toate culorile, e pură, e totală, exhaustivă, se schimbă după cum se simte ea mai bine, se acoperă cu hainele varietăţii şi redevine pură atunci cînd vrea, se învîrte şi stă pe loc în acelaşi timp, depăşeşte fără jenă timpul şi se lasă depăşită de el, loveşte plictiseala din toate unghiurile, resuscitează cîte un arhaism şi o nulifică, o toarnă în tigaie şi o pîrpăleşte, o aruncă în sus ca pe o clătită, o împachetează fără milă, o întreabă unde este ea şi dacă există, este atît de prezentă încît nu are nevoie de nume, de epitete sau de argumente, este vie, ubicuă, te desfată cu toate mirosurile deşi este inodoră, te scoate de mînă din casă şi te mînă în parc, te face să îţi aminteşti cum este să iubeşti şi îţi spune că plictiseala nu există şi nu a existat vreodată. Este... fără titlu, pentru că titlul în sine ar fi inutil. 

Bogdan Voicu este sociolog, membru al Grupului Românesc pentru Studiul Valorilor Sociale (www.RomanianValues.ro). 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.