Iubește-ți statul! O perspectivă criminologică și de drept penal

Andra-Roxana TRANDAFIR
Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
Iubește ți statul! O perspectivă criminologică și de drept penal jpeg

La primul curs de criminologie pentru studenții din anul al II-lea de la Facultatea de Drept, aceștia află care sînt sensurile noțiunii de crimă. Discuția ajunge repede la Garofalo și ale sale delicte naturale – cele care aduc atingere sentimentelor morale de bază, cum sînt mila și cinstea –, adică, în primul rînd, omorul și furtul. Totuși, la întrebarea „Care este singura faptă care a fost pedepsită de toate societățile, chiar și cele primitive?“, răspunsul nu este la fel de ușor. Trecînd printr-un istoric al infracțiunilor sus-amintite, studenții ajung la concluzia că fiecare societate are ca prim obiectiv să-și conserve existența; prin urmare, doar trădarea poate fi infracțiunea comună.

Formele de trădare cunoscute de sistemele de drept sînt variate. De la escaladarea unui zid într-una dintre versiunile legendei lui Romulus și Remus, trecînd printr-o suită de acțiuni reprobabile la adresa monarhiei (a se vedea supliciul lui Damiens) și pînă la modalitățile moderne de comitere a faptei, trădarea a păstrat totuși, din punct de vedere criminologic și penal, cîteva trăsături ce o delimitează de alte infracțiuni.

Reglementarea trădării în țara noastră cunoaște o istorie interesantă. Pînă la adoptarea Codului Penal „Carol al II-lea“, diferite forme de trădare erau prevăzute pe larg în legislațiile din Vechiul Regat („verice român va fi uneltit machinațiuni…“), Transilvania și Bucovina. Unificarea legislativă din 1936 a păstrat, în ceea ce privește trădarea, multiple elemente din aceste reglementări, plasînd o serie de infracțiuni cu această denumire la începutul Părții speciale (cea care definește faptele penale) a Codului Penal, în capitolul dedicat crimelor și delictelor contra siguranței exterioare a statului. Plasarea acestor infracțiuni la începutul Codului Penal arată importanța acordată ocrotirii statului român relativ recent format.

Preocupîndu-se de găsirea unui criteriu de distincție între trădare și spionaj (problemă ce caracteriza și legislațiile din Franța și Germania), pornind de la cazuri celebre (Dreyfus, Schwartz, Boisson etc.) și de la mai multe teorii propuse, Codul Penal „Carol al II-lea“ a ales, ca fiind cea mai relevantă, naționalitatea infractorului – doctrină nouă de inspirație franceză, preluată deja în țara noastră printr‑o lege din 1930 – pentru a delimita cele două categorii de fapte. Trădarea, în configurația acestei legislații, era întotdeauna o crimă, în timp ce spionajul reprezenta un delict și era pedepsit, deci, mai puțin sever.

Prima infracțiune de trădare astfel reglementată îl pedepsea cu moartea pe cetățeanul român ce săvîrșea vreo faptă în scop de a supune teritoriul statului sau o parte din el suveranității unui stat străin sau de a suprima ori știrbi independența statului ori de a distruge unitatea statului. Alte forme de trădare se pedepseau cu munca silnică pe viață ori pe o altă durată sau cu temniță grea; o reglementare din 1948 a introdus pedeapsa cu moartea pentru mai multe categorii de fapte. Obligația de fidelitate (și, de ce nu, de iubire) față de stat era văzută așadar ca una dintre cele mai importante îndatoriri ale cetățeanului român.

Codul Penal din 1969 a păstrat infracțiunile contra siguranței statului la începutul Părții speciale. Trădarea propriu-zisă, definită ca intrarea în legătură cu un stat străin, organizație străină sau agenți ai acestora, comisă într-unul dintre scopurile de mai sus, era urmată de trădarea prin ajutarea inamicului și trădarea prin transmitere de secrete. Categoriile de persoane care puteau comite infracțiunile includeau, pe lîngă cetățenii români, persoanele fără cetățenie care domiciliau în România. Infracțiunile erau pedepsite cu moartea – reprezentînd chiar una dintre justificările menținerii acestei pedepse în Codul Penal – și confiscarea totală a averii, iar uneori cu închisoarea între 15-20 de ani. O infracțiune aparte de trădare era cea realizată prin refuzul înapoierii în țară, introdusă în Codul Penal în 1970, dar abrogată cîțiva ani mai tîrziu. Modificările ulterioare ale infracțiunilor, realizate în special în 1996, au vizat, în esență, pedepsele. Dosarele penale din perioada comunistă au vizat infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete și, uneori, pe cea de trădare; unele cereri de modificare a hotărîrilor astfel pronunțate au fost judecate de instanțe chiar și în anul 2015.

Codul Penal în vigoare (din 2009) a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce privește infracțiunile de trădare. Fără a le considera mai puțin importante, legiuitorul a ales să le plaseze spre finalul Părții speciale a Codului, iar nu la început, aducînd infracțiunile contra persoanei în Titlul I, cu motivarea că această abordare „reflectă concepţia actuală privind locul individului şi al drepturilor şi libertăţilor acestuia în ierarhia valorilor care se bucură de protecţie, inclusiv prin mijloace penale“ (cf. Expunerii de motive a Comisiei de elaborare a Codului Penal). Trădarea, în toate formele sale – aproape neschimbate față de Codul Penal din 1969 – poate fi comisă doar de un cetățean român, cea mai gravă fiind cea comisă prin ajutarea inamicului.

Discuția de la criminologie din anul II avea o continuare: pînă în 2014, studenții la Drept din anul al III-lea începeau studiul Părții speciale a Codului Penal cu faptele de trădare. Schimbarea locului acestora în Cod a atras și încetarea analizării lor ca parte a materiei, suficient de încărcată cu toate celelalte infracțiuni. Studenții sînt totuși avertizați că această mutare și, din fericire, absența unor dosare penale recente care să aibă un astfel de obiect nu înseamnă, în vreun fel, că ar trebui ignorate ori considerate imposibil de repetat.

Andra-Roxana Trandafir este prodecan și lector universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea din București, unde predă criminologie și drept penal.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.