Despre instinct, intuiție și empatie sau despre umanitatea noastră

Publicat în Dilema Veche nr. 839 din 19 - 25 martie 2020
Despre instinct, intuiție și empatie sau despre umanitatea noastră jpeg

Anumite dezastre naturale, precum cutremurele sau uraganele, ne aduc mai aproape unul de altul, altele, precum pandemiile, de cele mai multe ori ne îndepărtează unul de celălalt. Acestea sînt momente de criză cînd distanțarea socială devine o virtute și un mijloc de a tempera rata de răspîndire a virusului. Problema e să nu fie dublată și de o distanțare emoțională, deoarece atunci ne pierdem umanitatea și devenim simple organisme dirijate doar de instinctul de supraviețuire. E foarte interesant cum, de exemplu, în cazul unui cataclism de tipul unui cutremur, oamenii simt compasiune pentru semenii lor, trecînd dincolo de granițele firești ale limbii, religiei, neamului etc. În cazul răspîndirii unui virus, din contra, străinul devine dușmanul principal, căci el aduce boala în comunitatea noastră bună și liniștită. E clar că o pandemie induce cumva înstrăinarea de oameni, dar e la fel de clar că nu trebuie să o facă și față de umanitatea noastră. O astfel de criză testează limitele umanității noastre și cît de închegată și dezvoltată e o societate, sub toate aspectele ei. De exemplu, despre gripa spaniolă din Primul Război Mondial se vorbește astăzi foarte puțin, deși aproape 675.000 de americani și-au pierdut viața, în comparație cu 53.000, cîți au murit atunci pe front. Gripa nu a rămas în mentalul colectiv așa cum a rămas războiul. De ce? Explicațiile pot fi multiple, dar în primul rînd cred că e ceva de genul acelei experiențe negre dintr-o familie despre care de obicei se tace și nu se vorbește prea mult. În astfel de momente sîntem ghidați mai mult de instinct și nu de rațiune. Dar ce este instinctul și de ce îl opunem rațiunii?

Instinctul sau simțul de conservare am putea spune că este dispoziția inerentă unui organism de a avea un anume comportament. Dicționarul ne spune că este un complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. Altfel spus, este animalitatea noastră. Este un fel de reacție automată pe care o au majoritatea organismelor. Pe de altă parte, raționalitatea și conștiința noastră încearcă să ne desprindă exact de aceste mecanisme de reacție imediată. Este opoziția dintre gîndirea lentă și cea rapidă a lui Daniel Kahneman.

Pe de altă parte, există o formă de instinct care nu se reduce la simpla noastră animalitate, și aceasta este intuiția. Aici avem acest caracter nemijlocit și imediat al gîndirii noastre. De cele mai multe ori, instinctul e baza unor reacții rapide. Spre deosebire de instinct, nu apelăm la intuiție sub necesitatea nevoii unei decizii rapide pentru a acționa. Mai degrabă facem apel la intuiție pentru a înțelege ceva ce nu poate fi pătruns pînă la capăt într-un mod rațional. Intuiția ar fi astfel un fel de capacitate cognitivă de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobîndite anterior, fără raționamente și inferențe logice. Intuiția este astfel o formă de instinct, avînd un caracter nemijlocit și imediat, dar care nu presupune și acțiune. De altfel, în latină intuitio înseamnă exact contemplare. Ea e o formă de cunoaștere, e creativitatea minții noastre care se manifestă în mod direct printr-o inspirație de moment, dîndu-ne cunoașterea directă a unui adevăr, fără mijlocirea unor raționamente. Intuiția este atunci cînd ești sigur și „vezi“ un anumit lucru fără să-l poți explica rațional. Este o cunoaștere tacită și subconștientă care nu poate răspunde algoritmic și rațional la întrebarea De ce?

Viața noastră e presărată de astfel de momente inexplicabile în registrul rațional, interpretate de cele mai multe ori într-o cheie cvasimagică și enigmatică, în care ajungem să facem/vedem/înțelegem lucruri neobișnuite, care uneori chiar ne bulversează viața cotidiană. Nu avem răspunsuri raționale pentru tot ceea ce facem și gîndim, și a ne da seama de iraționalitatea noastră este o atitudine cît se poate de rațională. Este irațional să credem că sîntem ființe total raționale, și aceasta este lecția pe care ne-o oferă specialiști în neuroștiințe de tipul lui Antonio Damasio. Avem parte, în cotidianul nostru, atît de instinct și intuiție, cît și de raționamente și deducții logice.

În tot acest joc între instinct și intuiție, un loc aparte îl are empatia. Aceasta este capacitatea de a resimți ceea ce simte celălalt. Calitatea aceasta constituie esența relației terapeutice și ar trebui să se regăsească și în centrul relației medic-pacient. Carl Rogers, unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni ai psihoterapiei, precizează că „a fi empatic înseamnă a percepe cu acuratețe cadrul intern de referință al altuia, cu toate componentele sale emoționale și semnificațiile de referință care-i aparțin, ca și cum ai fi «în cealaltă persoan㻓. Empatia ne dă o cunoaștere a celuilalt (și, prin răsfrîngere, și a noastră) pe care altfel nu o putem avea. Este un fel de stare de grație cognitivă, care ne cuplează la umanitatea noastră, la compasiune și înțelegere. Lipsa acestei facultăți fundamentale, miezul, după Daniel Goleman, a ceea ce acesta numește inteligență emoțională, este numită în termeni medicali alexitimia și înseamnă lipsa de empatie sau „orbire emoțională“. Empatia ne ajută să înțelegem emoțiile celuilalt și fără ea sîntem cumva castrați cognitiv, amputați mental. Emoțiile și sentimentele ne sînt fundamentale și definitorii, astfel că lipsa unui mecanism de detectare și înțelegere a lor duce la o navigare disfuncțională pe oceanele umanității noastre. Astfel că intuiția ca formă de empatie nu este un instrument ezoteric, ci o modalitate de a intra în contact cu trăirile intime atît ale noastre, cît și ale semenilor noștri, fiind o formă de a învăța să te cunoști mai bine și de a-i înțelege cumva din interior și pe ceilalți. 

Uneori, intuiția și empatia se manifestă ca acea străfulgerare în care te iluminezi și prin care vezi și înțelegi totul deodată. E atît creativitatea noastră, ce se manifestă prin inspirația cu care vedem rezolvarea unei probleme, cît și modul în care vedem și înțelegem sentimentele și trăirile celorlalți. Și a înțelege e diferit de a ști. A ști ține mai mult de rațiune, de legături logice, de precizarea surselor etc. A înțelege e ceva un pic mai misterios și mai greu de explicat în mod rațional. Poți să știi pe cineva fără să îl înțelegi. Să știi, aici, înseamnă să-l cunoști, să știi lucruri despre acea persoană. A înțelege ține mai mult de a-l intui pe dinăuntru, a-l înțelege empatic, a fi în mijlocul emoțiilor și al sentimentelor lui. Este o întreagă lume afectivă a empatiei, compasiunii, milei, simpatiei („a simți împreună cu“), o lume a sentimentelor și afinităților emoționale, o lume care nu se deschide cu și prin cheia unei simple citiri raționale. E nevoie de intuiție și înțelegere. Raționalul și emoționalul nostru trebuie să fie în consonanță și complementaritate. Intuiția este acea voce interioară care ne spune ce să facem. E bine să o ascultăm atîta timp cît nu intră în contradicție cu raționalul din noi și pînă cînd nu avem parte de mai multe voci. A auzi voci e deja altceva și nu e de glumit cu asta. Vorba aceea: mai bine plîngi la psiholog decît să rîzi la psihiatru.

Intuiția ne poate face mai eficienți în luarea deciziilor, mai ales cînd ai de‑a face cu situații atipice sau urgente. Creierul nostru lucrează tot timpul, în sensul că procesează și prelucrează informații de la celelalte părți ale corpului. E vorba de acele procese care se desfășoară în noi neîncetat și nu intră în radarul conștienței. De exemplu, eu nu percep în mod conștient procesele care se desfășoară la nivelul plămînilor mei acum, atîta timp cît respirația se desfășoară în parametrii normali. Ca să devin conștient de ea, respirația trebuie să depășească un anumit prag de intensitate. Dacă apare o disfuncționalitate, resursele creierului, inclusiv cele mentale, sînt direcționate acolo. Pînă atunci e undeva în fundal, fără a fi conștient de ea. Cumva legătura între conștient și inconștient este asigurată de intuiție, sub forma ei primară de instinct de supraviețuire. În formă creativă, intuiția înseamnă inspirație. În formă socială, intuiția înseamnă empatie.

De ce se spune că femeile sînt mai intuitive decît bărbații? Poate datorită instinctului matern? Poate pentru că sînt mult mai bine conectate la corpul lor, luat ca un întreg psihosomatic. Emotivitatea și empatia atîrnă mai greu pentru ele în luarea deciziilor, fiind cumva mai „umane“ decît bărbații. De exemplu, pentru un bărbat discuțiile interminabile și pline de mii de nuanțe și picanterii ale femeilor pot provoca o stare de neliniște și uneori chiar de agresivitate. Bărbații discută în principal pentru a-și împărtăși informații (scurte și precise), pentru a lua decizii pe baza cărora să acționeze. Avem probleme și acestea trebuie rezolvate. Protocolul mental și conversațional al femeilor e de un alt tip. Nu contează atît de mult informațiile, ci modul cum le spui, căci acest „cum“ îți dă raportarea emoțională la respectiva problemă sau eveniment. Ambalajul este foarte important și nu doar conținutul, iar acest lucru se vede foarte clar și la modul în care femeile (se) dăruiesc: nu contează doar ce dai, ci și cum dai. Lecția acestor vremuri tulburi este poate exact aceasta: să gîndim cît de rațional se poate, fără să ne pierdem umanitatea, empatia și înțelegerea pentru celălalt. Nu contează doar ce oferim celorlalți, ci și cum o facem. Umanitatea noastră este pusă la încercare tocmai în momente critice, cînd instinctul de supraviețuire individuală suspendă empatia și înțelegerea noastră pentru ceilalți.

(articol scris în izolare la domiciliu)

Sorin Costreie este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și prorector al acestei universități.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

domeniu juridic jpg
Cât câștigă, de fapt, un avocat la început de drum în România: „Merită o reprofilare”
Un avocat de 28 de ani din provincie a dezvăluit că încasează circa 10.000 de lei net lunar după trei ani de experiență, întrebând dacă merită o reprofilare. Confesiunea a deschis o dezbatere directă despre veniturile reale din avocatură, IT și sectorul public, între mituri și praguri financiare.
image png
Scandal monstru în Liga 3. Doi fotbaliști s-au luat la bătaie în vestiar. Au fost dați afară din club
Conducerea echipei a decis să ia măsuri după conflictul dintre cei doi fotbaliști.
Coș cu produse de curățenie FOTO Shutterstock
Curățenia în casă este o corvoadă? Uite ce ar trebui să cureți zilnic!
Abordarea unor puncte cheie în fiecare zi poate face ca locuința ta să fie vizibil mai curată și mai ordonată, ceea ce îți va da o stare de bine. Cu doar câteva treburi făcute în fiecare zi din săptămâna de lucru, vei putea să ai un weekend mai lejer și să nu mai depui mult efort.
 „Conferința de miercuri”, la Arhivele Naționale ale României: „Dositei Filitti (1734–1826), mitropolit și filantrop”
„Conferința de miercuri”, la Arhivele Naționale ale României: „Dositei Filitti (1734–1826), mitropolit și filantrop”
Seria „Conferințele de miercuri”, organizată de Arhivele Naționale ale României, continuă miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 18.00, la sediul central din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, București.
gina pistol, smiley si josephine
Când are voie Josephine să se uite la TV? Gina Pistol a dezvăluit regula din familia lor
Gina Pistol și Smiley încearcă să îi ofere fiicei lor, Josephine, o creștere cât mai sănătoasă și mai armonioasă. Cei doi părinți au stabilit anumite reguli în familie, pe care încearcă să le respecte, dar sunt dispuși să negocieze atunci când fiica lor vine cu argumente bune. De curând, prezentatoa
atentat harkov jpg
Șase muncitori care sortau legume, uciși într-un atac rus asupra unui depozit agricol din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Koreţki.
sigla psd jpg
PSD îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul: „Această mascaradă trebuie să înceteze cât mai repede”
PSD a lansat joi un atac la adresa premierului desemnat Siegfried Mureșan, criticând negocierile pentru formarea noului guvern. Social-democrații i-au cerut lui Mureșan să își depună mandatul și au susținut că România are nevoie de un guvern cu puteri depline.
lingouri aur profimedia jpg
Prețul gramului de aur, joi, 24 septembrie 2026. Cât a ajuns să coste metalul prețios, comparativ cu zilele trecute
Prețul gramului de aur a rămas stabil față de ziua precedentă, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 641,4000 lei, cu 3,0038 lei mai mult decât marți precendentă.
Caius Covrig și a cerut iubita în căsătorie jpg
Caius Covrig și-a cerut iubita în căsătorie. Cum a arătat momentul și ce inel i-a oferit
Tânărul antreprenor Caius Covrig a făcut pasul cel mare și a cerut-o în căsătorie pe Teo Bunea, după o relație discretă de mai mulți ani. Milionarul i-a oferit partenerei sale o bijuterie prețioasă cu diamant într-un cadru de vis, împărtășind vestea alături de un mesaj plin de dragoste