⬆
din nou despre patrimoniu
Nepăsare, neglijență, neputință
Din nepăsare sau, uneori, din neglijență criminală, obiective de patrimoniu protejate de lege nu mai sînt protejate.
Reveria proustiană, avocat al patrimoniului
Patrimoniul în suferință al Timișoarei ar trebui să devină o cauză a culturii naționale, o preocupare și o alertă.
Mai mult înseamnă mai puțin
În centrul istoric al Clujului, pe strada ce se numea pînă în secolul al XIX-lea Ulița de mijloc, s-a construit un imobil mai înalt cu patru etaje decît casele vecine, pe parcela unei clădiri clasate monument istoric.
Care-i faza cu PUZ-ul
Printre arhitecți circulă legenda cum că celebra Listă a Monumentelor Istorice a fost făcută rapid și sub imperiul emoțiilor, ca o consecință a demolărilor sîngeroase din anii ’80.
Bulevardul Magheru, o margine de oraș
E o tristețe și o mizerie pe cel mai central bulevard al Bucureștiului, de-ți vine să-ți bagi degetele în ochi odată ce i-ai deschis.
Adoptă o casă la Roșia Montană - cum intervenim?
Roșia Montană este unul dintre punctele fierbinți pe harta patrimoniului în pericol din România, iar amenințările, vechi de 20 de ani, sînt de mai multe feluri.
Degradare și abandon la Herculane
Pentru a putea reactiva această clădire-monument istoric de interes național este absolut obligatorie colaborarea între instituțiile statului, mediul privat, specialiști și comunitate.
Înaltpreascufundatul garaj al Tomisului
După 2.700 de ani de colonizări și autocolonizări, la Constanța nu e loc de complexe. Aici e nano-America României.
Statul, cetățenii și patrimoniul - interviu cu Ștefan BÂLICI, directorul Institutului Național al Patrimoniului
Nu ar dispărea case dacă într-adevăr ar exista un sentiment de apartenență cu privire la valorile pe care le poartă aceste clădiri.