Care-i faza cu PUZ-ul

Mihai DUŢESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Care i faza cu PUZ ul jpeg

Printre arhitecți circulă legenda cum că celebra Listă a Monumentelor Istorice a fost făcută rapid și sub imperiul emoțiilor, ca o consecință a demolărilor sîngeroase din anii ’80. Din acest motiv, pe de o parte, se spune că ar include și case care nu prea aveau de ce să fie clasate; pe de altă parte, destule care ar fi trebuit clasate n-au fost incluse pe Listă. Dintre cele aflate în această a doua categorie, unele au fost demolate sau mutilate grav. Și asta, perfect legal.

Nu știu cît adevăr e în spatele acestei mitologii, mai ales că de la Revoluție încoace lista asta a tot fost actualizată. Însă chiar și-așa, mergînd pur și simplu pe străzi, e imposibil să nu dai peste vreo casă care pare că ar merita să fie monument istoric, dar nu e. Și-atunci parcă o vezi dispărînd. Dincolo de aceste situații particulare, care vizează doar clădirile, există și ansambluri-monument (chiar străzi întregi), ori, beneficiind de o protecție ceva mai laxă, există „zonele protejate“, un fel de mini-cartiere ce încă păstrează o anumită coerență arhitectural-urbanistică, istorică, stilistică etc., și pentru care s-a considerat oportună conservarea lor într-o măsură mai mare decît pentru un cartier / o stradă / o zonă oarecare. În București sînt vreo sută de zone protejate, definite acum 15 ani printr-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ambițios, care, fără a fi prea rafinat, rămîne totuși benefic ca primă măsură de salvare a bucăților valoroase din țesutul urban: în principiu, a înăsprit regulamentele de construire în respectivele zone. În plus, pentru aproape orice intervenție din zonele protejate, trebuie obținut și avizul Ministerului Culturii – ceea ce deja poate fi un subiect de film.

Toate astea au descurajat oarecum specula imobiliară, făcînd ca zonele protejate să fie în general mai puțin atractive pentru investiții și, drept consecință, casele vechi și frumoase să se deterioreze încă mai rău. Însă, una peste alta, reglementările impuse prin acest PUZ au fost, cum se spune, mai bine decît deloc – dar n-au fost îndeajuns. Abuzuri s‑au făcut inclusiv aici, există portițe oferite chiar de lege, PUZ-ul impune pentru fiecare dintre cele aproximativ 100 de zone niște limitări (din păcate, nu mici și, tot din păcate, nu multe), astfel încît situațiile particulare ale fiecărei parcele/case/ansamblu construit nu au putut fi acoperite în mod nuanțat. Responsabilitatea interpretării celor cîteva cifre și prescripții ale PUZ-ului a căzut în primul rînd în sarcina arhitecților. Numai că, iertată să-mi fie franchețea, se mai întîmplă ca astfel de proiecte să încapă și pe mîna unor confrați mai puțin scrupuloși, ori poate mai puțin talentați (?) – în fine, cert e că prin oraș, unde doare mai tare, prin centru, pe cîte o stradă care pînă mai deunăzi păstra o armonie, apare cîte o caricatură din beton și termopane, placată gospodărește în polistiren. Sau dispare mai întîi casa veche pe lîngă care trecuseși zi de zi, după care în locul ei apare, mîndră, caricatura.

Caracterul unui loc e conferit de tot felul de detalii greu de cartat, de definit, de ierarhizat și de reglementat, mai ales cu cele cîteva cifre sterile de tip procent de ocupare a terenului, coeficient de utilizare a terenului, retrageri, înălțime maximă. Asta, cu atît mai mult cu cît țesuturile urbane din zonele protejate sînt formate adesea din parcele neregulate, cu relații atipice între ele, iar casele din aceste cartiere sînt rezultatul sedimentării a aproximativ 100 de ani de istorie (istorie minoră, a se citi: falimente, căsătorii, partaje, modificări ale utilității inițiale, extinderi etc.). Toate astea, puse laolaltă, s-au tradus în decizii constructive: de la gesturi majore (repere construite și accente compoziționale la nivel urban/zonal) pînă la elemente de detaliu, materialitate, raport cu privitorul/trecătorul/gură-cască.

Eu cred că arhitectura minoră – vernacularul urban, care prin aglutinare constituie fondul pe care ici-colo se profilează cîte un monument sau o clădire singulară – e la fel de importantă ca monumentul în sine, pentru că acest fond vernacular, anonim, format din clădiri care n-au nici o șansă să se regăsească pe celebra Listă, după criteriile actuale, e ceea ce de fapt conferă caracterul zonei – și nu clădirile singulare. Acelea au autonomia lor și-ar putea sta și altundeva, la o adică, și tot remarcabile ar fi. Însă plutonul de clădiri minore din spate e imperativ necesar să rămînă coerent, coeziv, integru. Cu toate astea, din păcate, deși sînt parte a unui background indefinit, aceste clădiri nu pot fi protejate cu instrumentele unei logici de uniformizare: în cadrul aceleiași zone protejate, regulamentul urbanistic în vigoare poate fi salvator pentru o casă și aproape nociv pentru alta. De aceea, trebuie să ne obișnuim cu ideea că, în contextul actualei logici legislative, zonele protejate ale Bucureștiului vor pierde în fiecare zi o părticică din ceva fundamental – mai exact, chiar ceea ce a făcut obiectul protejării lor, și anume coerența – pînă ce, mai devreme sau mai tîrziu, vor deveni irelevante.

Mihai Duțescu este arhitect și scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.