Bulevardul Magheru, o margine de oraș
Adevărul e că starea bulevardului Magheru ne-ar perturba pe toți dacă nu am fi reușit straniul consens urban bucureștean de-a privi tot mai des în gol. Dar deschideți ochii la semnele orașului! Și priviți. Aici nu mai locuiește aproape nimeni. Apartamentele sînt de cele mai multe ori goale, iar luminile din case sînt stinse după lăsarea întunericului. Aici, în inima Bucureștiului, nici o afacere nu mai ține. Afară de ciorapi, vibratoare și covrigi, nimic nu mai merge. Pe bulevardul ăsta toată lumea trece, dar mereu spre altundeva.
E o tristețe și o mizerie pe cel mai central bulevard al Bucureștiului, de-ți vine să-ți bagi degetele în ochi odată ce i-ai deschis. Te trezești vorbind singur și te întrebi cum de am fost capabili să nu vedem la timp ce ajunge să devină cea mai avangardistă și mai centrală arteră a Bucureștiului dintre cele două mari războaie.
Literele luminoase de la Patria, Ciclop, Scala, Creditul Minier sau Antinevralgicul de pe blocul Jawol au fost date jos demult. De aproape cinci ani, Legea 282/2015, votată la doar cîteva zile după tragedia de la Colectiv, a sigilat spațiile publice și comerciale de la parterul imobilelor cu risc de prăbușire. Promisiunea legii era despre siguranța noastră. După sigilare ar fi trebuit să urmeze renovarea, dar ea nu s-a mai petrecut. Se va petrece însă prăbușirea. Prăbușirea economică a bulevardului nici nu a fost luată în calcul, dar s-a petrecut prompt. Cam tot așa cum și marele cutremur va veni într-o zi, măturînd aproape tot patrimoniul modernist al Bucureștiului și oamenii fără noroc din acest oraș.
Treizeci de ani a durat trasarea bulevardului Magheru-Bălcescu-Brătianu, treizeci au trecut pînă cînd, odată cu boom-ul economic interbelic și avîntul imobiliar fără precedent de după Marele Război, strada cea mai centrală din București să devină avanpostul arhitecturii moderniste. Altădată prilej de mîndrie pentru locuitorii Capitalei, care-și vedeau orașul crescînd tot mai mult pe verticală, făcîndu-i pe unii chiar să spună la acea vreme că Bucureștiul „a făcut un salt pe deasupra Atlanticului și că în doar cîțiva ani Micul Paris va deveni Micul New York“, astăzi axa nord-sud a Capitalei, care adună 59 de monumente istorice, riscă să dispară, abandonată, mutilată și sluțită de reclame care nici impresia prosperității nu mai reușesc să o transmită în acest decor dezolant de margine de oraș.
Pe Bulevardul Magheru-Bălcescu-Brătianu, „zonă istorică cu grad de protecție maxim“, așa cum ne atenționează Regulamentul de Zonă Protejată, doar 61 de imobile din cele 192 construite au expertiză tehnică și sînt încadrate în clasele I, II, III de risc seismic sau în clase de urgență. Pentru restul de 120 de imobile nu se cunoaște gradul de vulnerabilitate, deși sînt mai vechi de 50 de ani, mai înalte de cinci etaje și prezintă, cele mai multe dintre ele, fisuri seismice pe fațade. A fost nevoie de alți treizeci de ani ca bulevardul să devină invizibil pentru cei mai mulți dintre noi. Treizeci de ani au fost suficienți ca un întreg bulevard, care altădată dăduse semnalul liniei drepte, progresului, avîntului modernității și verticalității, să dea semnalul că Bucureștiul a ajuns în al doisprezecelea ceas: orașul acesta a ajuns într-un asemenea hal de vulnerabilitate că e deja un oraș improbabil. Nu vom avea niciodată banii și timpul să salvăm tot ce merită salvat. S-a stricat prea mult și nici o soluție nu va fi suficient de rapidă. Iar reclamele sînt ca niște imense giulgiuri care acoperă degradarea clădirilor în prag de colaps.
Bulevardul Magheru, ca peste trei sferturi din oraș cu locuitori cu tot, e victima Ordonanței 20/1994, ordonanța „privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente“. Salvarea clădirilor și a vieților din ele se poate face doar printr-un nou cadru legal. OG 20/1994 e dintr-o altă eră, una în care inițiativa privată și proprietarii lipsesc. Era un context prea diferit ca să mai credem că poate funcționa și astăzi. Oricum nu a funcționat niciodată. Nu există statistici oficiale, dar pe baza respectivului act normativ nu cred să se fi consolidat mai mult de 50 de clădiri la nivel național. Noul cadru legal trebuie să ia în seamă proprietarii, chiriașii, societatea civilă și experții. Pînă atunci, deschideți, vă rog, ochii, votanți și candidați laolaltă! Lozinca „Bucureștiul trainic“ nu ține. Deschideți ochii! E mult de muncă și timpul tot mai scurt.
Edmond Niculușcă este fondatorul și președintele Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN).
Foto: Alberto Groșescu
