Arta compromisului

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
Arta compromisului jpeg

Acum aproape 15 ani, pe drumul de întoarcere de la o filmare și încă sub impresia celor văzute, l-am întrebat pe colegul meu, un cameraman talentat, aproape de vîrsta pensionării: De ce credeți că atîtea căsnicii se termină cu un divorț? Mi-a răspuns, aproape imediat: Pentru că oamenii nu mai știu cum să ajungă la un compromis.

N-am uitat această replică și mereu m-am gîndit dacă există compromisuri de mai multe feluri, mai mari sau mai mici, acceptate sau inadmisibile, de trecut cu vederea sau impardonabile. Mai avem capacitatea de a le face sau e o artă care trebuie reînvățată? Se destramă oare relațiile pentru că oamenii și-au pierdut abilitatea de a face compromisuri?

Am încercat să trasăm, în Dosarul de săptămîna aceasta, o radiografie a compromisului. Să aflăm dacă mai este politica arta compromisului sau dacă se poate face jurnalism fără compromisuri; cum s-a ajuns de la compromis la compromitere în regimuri politice dictatoriale și ce rol are discernămîntul cînd se face o alegere; de ce compromisul devine mai degrabă o reinventare cînd te adaptezi la o țară nouă, dacă poți găsi echilibrul pentru un carusel al compromisurilor cînd ești dramaturg sau editor de carte, dar și cît de importantă este educația emoțională în relațiile interumane de orice fel. Problemele se rezolvă prin negociere, prin acceptarea celui de lîngă noi ca fiind diferit, niciodată prin abandon. Altfel, divorțul devine inevitabil.

Dosarul de față a fost gîndit cu mai bine de o lună în urmă. Între timp, vremurile tulburi pe care le traversăm ne-au obligat aproape zilnic la compromisuri, firești sau impuse. Așa cum se afirmă într-unul dintre texte, e foarte posibil ca această pandemie să se termine printr-un nou compromis. Printr-o altfel de înțelegere a identităților personale și comunitare.

Ilustrație de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Ceremonia de transfer de autoritate între militarii detașamentului de luptă al Brigăzii 2 „Strike” și cei ai detașamentului din cadrul Brigăzii 1 „Bastogne”, ambele din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate (Asalt aerian) a Armatei SUA și un exercițiu demo
Unul dintre cei mai influenți oameni ai lui Trump, vizită decisivă la București înainte de anunțul privind trupele din Europa. Ce poate urma pentru România
Elbridge Colby, strategul din spatele conceptului NATO 3.0, efectuează o vizită crucială la București înaintea deciziei Pentagonului privind trupele din Europa. Generalul Virgil Bălăceanu și politologul Mihnea Stoica analizează ce poate obține România de la administrația Trump.
Shop&Go FB jpg
Noua strategie a gigantului care deține Mega Image și Profi: Shop&Go devine brand independent. Cum reorganizează Ahold Delhaize operațiunile din România
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, a anunțat o reorganizare strategică a operațiunilor din România, în urma căreia Shop&Go va deveni un brand de sine stătător, cu propria identitate, conducere și strategie de dezvoltare.
Nave de marfă în Strâmtoarea Ormuz FOTO profimedia jpg
Patru petroliere au fost distruse de mine maritime în Strâmtoarea Ormuz
Patru petroliere au fost distruse după ce au lovit mine maritime, a anunțat miercuri Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran, la o zi după ce oficiali americani au anunțat că armata americană a lansat atacuri asupra țării.
image png
Canada se opune revenirii Rusiei în hocheiul internațional. Moscova, tot mai izolată
Refuzul tot mai multor federații de hochei de a înfrunta echipele Rusiei readuce în discuție participarea sportivilor ruși la competițiile internaționale.
Ana Baniciu jpg
Ana Baniciu dă startul unui nou șantier! Ce comori a descoperit artista în casa bunicii sale: „I-am promis că păstrez tot ce-i valoros!”
La doi ani după ce a finalizat renovarea de amploare a locuinței sale, Ana Baniciu a revenit pe șantier, mărturisind amuzată că a simțit lipsa agitației specifice lucrărilor de reamenajare.
Jennifer Lawrence foto profimedia 1065811694 (3) jpg
„Democrația este în joc”. Apelurile la vot făcute de vedetele americane. Jennifer Lawrence a invocat „Jocurile Foamei”
„Democrația este în joc”. Apelurile la vot făcute de Reese Witherspoon, Bruce Springsteen și Cardi B. Jennifer Lawrence a invocat „Jocurile Foamei”
usa dormitor istock jpg
Scoate urgent aceste 5 lucruri din dormitorul tău!
Pentru cei mai mulți dintre noi, singura funcție a unui dormitor este să ofere un loc calm pentru a ne retrage la sfârșitul unei zile pline. Este importantă eliminarea din dormitor a lucrurilor care aduc oboseală în plus.
image png
Christa Pike, diagnosticată cu o formă rară de cancer? Detaliul dezvăluit cu nouă luni înainte de execuția eșuată
Avocații americancei Christa Pike, condamnată la moarte pentru o crimă comisă în 1995, au avertizat cu nouă luni înaintea execuției eșuate că aceasta ar putea suferi de o afecțiune rară a sângelui, posibil asociată cu o formă de cancer.
Elon Musk   Davos Foto epa efe jpg
Rezultate alegeri intermediare 2026. Elon Musk ironizează înfrângerile republicanilor, după ce a cheltuit sute de milioane de dolari pentru campania electorală
Elon Musk a reacționat ironic la pierderile suferite de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite, în ciuda sumelor record pe care le-a investit pentru susținerea candidaților Partidului Republican.