A spiona, a turna, a trăda

Germina NAGÎȚ
Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
A spiona, a turna, a trăda jpeg

La prima vedere, spionajul, „turnătoria“ și trădarea par ocolite de orice dilemă: toată lumea știe cu ce se ocupă un spion, ce înseamnă un „turnător“ (mai ales unul la Securitate) și s‑a simțit măcar o dată în viață trădat. Lucrurile par simple, iar certitudinile subiective sînt infailibile, de nezdruncinat. Totuși, chiar și descrise cu ușurință, la o examinare mai atentă turnătoria și trădarea sînt greu de explicat: e dificil de spus de ce acceptă oamenii să spioneze și să „toarne“, adică să trădeze. Și oare cît de certă e sinonimia între spionaj, turnătorie și trădare?

În toate epocile și regimurile, spionajul a însemnat culegerea de informații secrete despre un alt stat, lucru care se face de multe ori cu complicitatea unui cetățean al țării respective. Spionul care convinge un străin să dea informații secrete este dacă nu un erou, în orice caz un binefăcător al comunității în numele căreia spionează. Pe de altă parte, cel care furnizează informațiile este un trădător, adică un răufăcător care merită să plătească scump pentru fapta lui. O față a monedei celebrează un succes, cealaltă condamnă un act abominabil. Iată doar unul dintre motivele pentru care spionajul este o „profesie“ în care etica pare irelevantă. Cu toate detaliile sordide, reputația meseriei de spion rămîne intactă: există de cînd lumea, cere calități excepționale și mai ales se face spre binele unei țări, oricare ar fi ea.

În contrast cu spionajul, colaborarea cu serviciile de informații interne, în general cu instituțiile „de forță și ordine“, e unanim privită cu repulsie. Un turnător nu e un „omolog“ intern, ci e tocmai opusul unui spion. Deși atemporală și universală, la fel ca spionajul, „turnătoria“ nu e niciodată un motiv de mîndrie, dimpotrivă, e stigmatizată, indiferent de mediul în care se manifestă. „Turnătorul“, odată demascat, are de înfruntat disprețul unanim al grupului din care face parte – gașca, familia, colegii, vecinii. Singura întrebare care persistă, fiindcă e singura care nu primește ușor un răspuns, ține de motivul pentru care cineva devine un „turnător“, adică un informator.

În cazul Securității, a cărei arhivă ne oferă azi cea mai documentată istorie a turnătoriei în România, două sînt situațiile de referință: recrutarea „pe bază de material compromițător“ (altfel spus, prin constrîngere sau șantaj) și recrutarea „pe bază de sentimente patriotice“ (formula aparține securiștilor, nu altcuiva). Recrutarea prin constrîngere e lesne de înțeles și are multe circumstanțe atenuante (deși unii deținuți politici m‑ar contrazice, fiindcă au refuzat să toarne chiar și în cele mai inumane condiții). La polul opus, furnizarea de informații pe bani sau alte avantaje materiale nu e nici ea prea sofisticată, deși e mult mai rară decît se crede. Recompensele bănești erau sporadice și binemeritate, iar ofițerul nu le putea oferi chiar de la primul contact!

Rămîne problematică recrutarea pe bază de „sentimente patriotice“ care, statistic vorbind, a produs majoritatea dosarelor de informatori ai Securității. Peste o jumătate de milion de dosare documentează azi fenomenul „turnătoriei de masă“, în varianta standard, birocratizată și pusă în practică de Partidul Comunist. Privind în urmă, furnizarea de informații despre ceilalți (de la colegi la părinți, soți sau propriii copii) pare o activitate neutră, consensuală, lipsită de avantaje materiale – o „obligație patriotică“ fără beneficii, dar și fără constrîngeri aparente. Ambalată în fraze legaliste, recrutarea în masă pare să nu aibă nimic în comun cu trădarea, dimpotrivă, ni se spune că, fiind „patriotică“ și neremunerată, o putem considera o activitate benignă și mai cu seamă acceptabilă din punct de vedere moral.

În realitate, motivul ascuns al colaborării cu Securitatea a fost, de cele mai multe ori, frica – frica de consecințele refuzului și de stigmatul pe care-l aducea „pata la dosar“. Pentru mulți români, singurul leac al spaimei difuze pe care au trăit-o în anii dictaturii, la gîndul că oricînd li se poate întîmpla ceva rău, a fost semnarea unui angajament de informator. Acceptînd să colaboreze „în mod sincer, organizat și secret“, și-au asigurat un minim confort interior, liniștea la gîndul că sînt bine văzuți de autorități și că, în definitiv, „nu fac nimic rău“. Mulțimea recrutărilor nu a fost nici pe departe un semn al încrederii și al adeziunii la regimul comunist, cum încearcă să ne convingă apologeții Securității. Dimpotrivă, a fost doar un simptom al fricii endemice, intrată în oase, cea care suprimă conștiința, morala și rușinea, făcînd loc cinismului, lașității și trădării.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.