Cum e să nu ai încredere în instinctul tău

Publicat în Dilema Veche nr. 839 din 19 - 25 martie 2020
Cum e să nu ai încredere în instinctul tău jpeg

Relația mea cu intuiția nu este deloc una de prietenie. În sensul în care eu ignor existența ei, iar ea (probabil din această cauză?) întîrzie să apară. Pentru mine, expresia „intuiție feminină“ nu face decît să-mi dea un soi de stres. Cum ar veni, pe lîngă faptul că nu sînt printre cei care se bucură de cea mai înaltă formă de inteligență – așa cum am văzut că este considerată intuiția –, bașca, nu sînt nici feminină. Dacă pot să trăiesc cu gîndul că nu mă aflu printre cei mai inteligenți, ideea lipsei de feminitate m-a bulversat total. 

O fi de la vîrstă sau de la căutarea feminității, în ultimii doi ani am achiziționat ușor-ușor o cantitate cosiderabilă de rochii. Dacă șifonierul s-a umplut, partea cu intuiția parcă nu am rezolvat-o. De multe ori, cînd am de luat o decizie, în capul meu apare un set de calcule, însoțit de căutări de informații ajutătoare sau studii de caz, care să îmi dea o imagine asupra deciziei potrivite. Am și momente cînd merg pe calea primelor idei venite, fără căutat sau consultat, însă cred că e vorba de impuls, nu de intuiție. Un capitol din cartea Work Rules, scrisă de Laszlo Bock, fostul director pentru Operațiuni de Personal de la Google, m-a mai liniștit puțin în privința intuiției. Bock a fost responsabil cu atragerea, dezvoltarea, angajarea și bunăstarea angajaților de la Google pentru o bună perioadă de timp, iar cartea este o întreagă poveste despre cultura organizațională a unei companii care a primit o mulțime de premii de „cel mai bun angajator“ și a avut o evoluție explozivă.  Capitolul „Don’t trust your Gut. Why your instincts keep us from being a good interviewers and what you can do to hire better“ a fost pentru mine exact ceea ce aveam nevoie ca să cred că mai am un loc pe Pămînt. Deși lucrez în comunicare, nu în recrutare, mi-a plăcut mult capitolul care explică procesul de recrutare al unei companii care are deschise poziții în domenii destul de diverse (am aflat și eu că Google este un grup de companii, printre care se găsesc și studiouri de producție video, și companii de venture capital), care primește sute de mii de CV-uri lunar, din toate colțurile lumii și de la oameni cu experiențe diverse. Fără să facă rabat la calitatea angajaților și păstrînd un proces de recrutare eficient și transparent.

Bock contrazice, foarte argumentat, ideea formării unei impresii în primele secunde ale unui interviu. Pornind de la studiile care arată că majoritatea percepțiilor formate de intervievatori în primele zece secunde influențează rezultatul procesului de angajare, autorul numește aceste tendințe doar prejudecăți. În acest fel, interviul se transformă într-un fel de confirmare a ceea ce gîndim despre persoana respectivă, în loc să fie o evaluare în sine. Se pare că există în mod natural tendința să căutăm, să interpretăm sau să dăm prioritate informațiilor în așa fel încît să ne confirmăm credințele sau ipotezele formate. În acest fel, nu facem decît să proiectăm propriile noastre dorințe sau credințe, fără să vedem realitatea. Practic, ne autoiluzionăm.

Capitolul descrie o serie întreagă de studii și analize care au stat la baza construirii unui sistem de recrutare care are un singur scop: cum vor performa viitorii angajați, odată alăturați echipei. Pentru acest scop, au mers pe mîna științei: au aplicat interviuri structurate, atît comportamentale, cît și situaționale, au testat capacitățile cognitive, conștiinciozitatea și leadership-ul. Un lucru fain mi s-a părut acela că implică în recrutare și viitori subordonați ai persoanei respective, ca să vadă dacă vor să o urmeze și cred că pot învăța de la aceasta. În același timp, este implicată în selecție o echipă mixtă, a cărei evaluare reprezintă „înțelepciunea maselor“ și elimină din erorile pe care le-ar putea face un recrutor doar prin evaluare individuală. În fine, un proces complex, format în ani întregi de cercetare și monitorizare, care este în continuă îmbunătățire și care a micșorat (culmea!) timpul de recrutare și a crescut performanța angajaților. Și, deși ai zice că este o modalitate potrivită pentru job-uri mai tehnice, mai structurate, autorul asigură că aduce rezultate și pentru cele mai puțin structurate.

Bock spune că totul ține de cultura organizațională. Pornește de la valorile pe care le caută în oamenii angajați, care nu țin întotdeauna de performanțele tehnice sau anii de experiență profesională. Cu toate realizările și abilitățile profesionale, sînt excluse persoanele arogante. Sînt preferate cele care au abilitatea să învețe permanent și să se adapteze în situații incerte.

Satisfacția mea față de acest capitol vine de la faptul că performanța, deciziile potrivite sînt rezultatul unei munci susținute, al unei echipe implicate, al unui plan în care au pariat pe știință, pe rațiune, fără să piardă din vedere sentimentele celor implicați. A creat un sistem care acceptă că oamenii au limitele lor, însă împreună pot lua decizii potrivite.

Revenind la intuiție, eu cred că are sens. Zic însă că nu este unica soluție în viață. Este clar că nu toată lumea e intuitivă, din cîte îmi dau seama. În acest caz, ce cred că ne salvează este să rămînem împreună. Deciziile intuitive mi se par individuale și personale. Ceea ce nu e un lucru rău. Devin periculoase doar cînd sînt confundate cu proiecțiile și prejudecățile. Cele luate împreună îmi par însă bazate pe consimțămînt, valori comune, apropiere umană.

Pînă la urmă, pot să mă împac și cu firea mea mai băiețoasă și mai rațională, și mă simt bine în rochiile mele. Indiferent că au fost luate prin decizii mai mult sau mai puțin intuitive.

Vera Ularu este specialistă în comunicare.

Foto: flickr.com 

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.