Ție ce-ți spune inima?

Publicat în Dilema Veche nr. 839 din 19 - 25 martie 2020
Ție ce ți spune inima? jpeg

Să tot fie vreo două decenii de cînd am studiat Jurnalismul la Cluj. Am aparținut uneia dintre primele generații de jurnaliști de la Universitatea „Babeș-Bolyai“, Facultatea de Științe Politice, și uneia dintre primele pentru care au contat mediile din liceu la admitere. A existat totuși un examen-grilă, din gramatică. Veneam după un liceu real și doi ani destul de grei la Facultatea de Informatică. Gramatică nu mai făcusem din școala generală, am început meditațiile în acea vară. Nu știu dacă instinctul mi-a spus că locul meu este la Jurnalism, dacă rămăsesem cu acest vis după ce am văzut filmul Toți oamenii președintelui sau dacă, dat fiind că epoca televiziunilor comerciale care făceau din prezentatori vedete tocmai începuse, nu cumva îmi doream să devin și eu una. Cert este că n-am avut pregătit un plan B, în cazul în care n-aș fi intrat. La Jurnalism au fost, în 1999, 17 candidați pe un loc. Am intrat la taxă, nici nu prea speram la mai mult, și m-am gîndit că voi scăpa rapid de ea pe baza notelor de la examene. Numai că nu a fost chiar așa de simplu.

Am avut cele mai bune rezultate din an și am fost în audiențe peste audiențe la conducerea facultății, dar mi s-a spus că o trecere pe locurile fără taxă nu este posibilă. Părinții mei îmi plăteau studiile și nu puteam lua nici bursă, iar frustrarea era cu atît mai mare cu cît, la alte facultăți din cadrul aceleiași universități, știam că această migrare se producea. Nu cred că exista rea-voință la nivelul conducerii, organizarea sistemului stat/taxă era pe atunci atît de haotică, încît lăsa multe portițe și situații unde se putea scoate la înaintare autonomia fiecărei facultăți. N-am vrut însă să las lucrurile așa fără să încerc orice îmi stătea în putere. Am decis să-i scriu întreaga poveste rectorului UBB din acea vreme, Andrei Marga, și să solicit trecerea mea pe locurile de la buget. Îmi amintesc că era o zi de vineri, în care eu nu aveam cursuri, cînd, cu foaia în mînă, m-am prezentat la rectorat. Andrei Marga tocmai cobora scările. Aveam puțin peste 20 de ani, dar instinctul în formare mi-a spus clar că, dacă îl las să treacă pe lîngă mine și nu zic nimic, hîrtia mea riscă să fie uitată pe undeva, fără să se întîmple ceva concret prea curînd. Am rostit fix două propoziții, rectorul s-a întors cu mine în biroul lui și, pînă luni, eram deja la buget.

De-a lungul timpului, am învățat să-mi ascult intuiția în tot ce ține de sfera profesională. Am preferat să aștept împrejurarea pe care s-o consider eu favorabilă pentru a aborda un subiect, a publica o carte, a vorbi cu un om. La 20 de ani după ce îmi făceam curaj pe scările rectoratului, un mesaj scris la momentul potrivit, cu tonul adecvat, mi-a adus chiar un nou loc de muncă.

Pe cît de solid e instinctul meu în probleme care țin de profesie, pe atît de păgubos e în cele sentimentale. E prăpăstios, configurează pînă la cele mai mici detalii scenarii care se dovedesc a fi complet eronate, detestă incertitudinea. Intră în alertă la cea mai mică schimbare de ton a celuilalt pentru a vesti Apocalipsa relației și o viață condamnată la o singurătate eternă. Am întrebat acum cîțiva ani un preot invitat la o emisiune care e leacul pentru gelozie, iar el a oftat și a zis: „Asta e boală grea. Vine din neiubire“. Tîrziu am înțeles că se referea la neiubirea de sine. Am considerat, bazîndu-mă pe acest instinct în avarie, că am de schimbat nenumărate lucruri la mine pentru a fi pe placul celor din jur. Mi s-a întîmplat să cred ani în șir că, pentru a impresiona un om pe care-l plăceam, e nevoie să fiu puternică și încrezătoare, de fier. Recent am aflat că ceea ce-l atrăgea era tocmai aparenta mea fragilitate.

Odată cu vîrsta, m-am antrenat să țin cont de intuiție numai acolo unde mi-a arătat că funcționează aproape fără greș. Probabil că, în acele cazuri, ea se bazează pe o experiență de aproape două decenii în presă, pe convingerea că subiectul potrivit se cere singur cînd vine momentul și pe cît mai multă onestitate în relațiile profesionale. În plan personal, încerc să-mi amintesc „cîtă durere ne-au adus relele care nu s-au mai întîmplat niciodată“, cum bine zicea Thomas Jefferson. Ascult toate scenariile fantasmagorice pe care instinctul mi le șoptește perfid la ureche și le iau ca pe niște variante care ar putea foarte bine să nu devină realitate. Știu că ele provin din teama de eșec, din agitația pe care mi-o dă orice e nou și, mai ales, din multă neiubire.

Foto: flickr.com

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.