La o cafea cu un „spion“

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
La o cafea cu un „spion“ jpeg

Am dat de el cu greu, dar am dat. A acceptat să vorbească cu mine despre munca lui, cu două condiții: să nu-i dau numele real și să nu‑i cer să vorbească despre cazuri concrete. Am acceptat, firește. Pana mea este foarte tentată să-l descrie, dar nu o voi face pentru că i-am promis că nu las să scape nici un indiciu despre identitatea lui. Așadar, nu vă pot spune nici cum îl cheamă, nici ce vîrstă are și nici măcar dacă e activ sau în rezervă. De altfel, nici nu cred că numele cu care s-a prezentat e cel real. Așa că n-are importanță, pot să-i atribui orice nume aș vrea și tocmai de aceea nu o să-i atribui nici unul. În fond, sîntem doar doi în conversație, iar unul sînt eu. Cititorul nu se va încurca să identifice personajele. Interlocutorul meu este, mereu, celălalt. Un celălalt, cum s-ar zice la ei, perfect conspirat. Un celălalt care umblă printre noi fără să avem măcar o vagă idee despre ce face, de fapt. Numele lui, toate datele de stare civilă, parcursul profesional, totul este altceva decît ceea ce știm. Înainte de a reda dialogul nostru, care poate fi foarte bine o ficțiune de la cap la coadă, avînd în vedere că interlocutorul meu este o ficțiune vie, așa cum viu sînt eu și sînteți și dumneavoastră, să spun totuși ceva sigur, absolut sigur despre el: are o vastă experiență în „munca de culegere de informații“. Adică, mai pe șleau, în spionaj. Și mai e ceva. De cîte ori am spus, eu sau el, cuvîntul „noi“ sau „al nostru“ ne refeream la serviciul de spionaj românesc.

Deci, culegem informații...

Absolut orice țară face asta dintotdeauna. Culegi informații de peste tot: de la prieteni sau de la inamici. Le înaintezi decidentului politic și el ia decizia. Furnizăm și analize, căci avem o foarte bună capacitate de analiză și sinteză.

Bănuiesc că nu orice informații. Pe noi ce ne interesează?

La început de an se stabilesc niște direcții de acțiune în funcție de prioritățile de securitate ale țării, de interesele economice, politice etc. Pot fi zece, douăsprezece direcții sau mai multe. Firește, multe dintre ele rămîn aceleași de la un an la altul, căci sînt interese de securitate care nu se schimbă pentru perioade lungi de timp. Pot fi informații de orice natură: strategică, politică, economică, comercială etc.

Și ce sînteți dispuși să faceți ca să ajungeți la acele informații?

Multe. Serviciul de Informații Externe își desfășoară activitatea operativă exclusiv în afara țării, în interesul României și respectînd legile României, dar încălcînd adesea legile țărilor în care acționează.

Șantajați? Corupeți? Furați? Poate chiar mai mult de-atît?

Poate chiar mai mult de-atît…

Mă interesează să discutăm despre trădare. Folosiți trădarea din plin, nu-i așa?

Uneori reușești să infiltrezi omul tău în organizația care te interesează și atunci nu e vorba despre trădare. Omul infiltrat nu e trădător, e spion. Dar dacă racolezi pe cineva din interior, da. Îl faci să trădeze. De fapt, îl ajuți să trădeze. Vorbind despre trădare, există două dimensiuni importante pentru serviciile de informații ale oricărei țări. Una este aceea de a exploata pe trădătorul lor și alta este aceea de a ne apăra ca nu cumva să fim noi trădați de ai noștri. De această din urmă activitate se ocupă SRI. Avem și noi o structură de protecție internă, desigur.

Deci trădarea lor e bună, a noastră e rea.

Se poate spune și așa. Dar, din punctul nostru de vedere, linia de demarcație e clară. Trădare, pentru noi, este actul prin care unul de-al tău livrează în partea cealaltă informații. Punct. Și asta e cel mai grav lucru.

Mă interesează cum faceți dumneavoastră pe cineva să-și trădeze țara. De ce s-ar expune cineva unui risc uriaș, trădînd? Dacă-l prind ai lui, e terminat…

E adevărat. Sînt mai multe moduri în care ajungi să provoci trădarea, dar în­tîi trebuie să simți că persoana de interes e gata să trădeze. Dacă el nu vrea să trădeze, n-ai nici o șansă. Nici forțat, nici șantajat, nu va trăda. Sau, dacă o face, mai devreme sau mai tîrziu se va duce la ai lui și va spune că-l șantajezi și jocul se întoarce împotriva ta. Ca să-l stimulezi să trădeze, cum spuneți dumneavoastră, trebuie să simți cumva că trădarea plutește în aer, că e dispus să facă așa ceva înainte să faci tu primul pas spre el.

Și cum se simte asta?

Ofițerii de informații sînt foarte bine instruiți în acest sens. Stai de vorbă cu persoana de interes în mai multe ocazii, în timp, întrebi în dreapta și-n stînga despre ea, dar fără să insiști prea mult. Te întîlnești „întîmplător“ sau în formule diverse de socializare, precum recepții, conferințe, te apropii, ieși la o cafea etc. Sesizezi din conversații că are o anumită frustrare, o anumită supărare pe șefii lui, pe organizația din care face parte sau pe regimul politic din țara lui. Sau sesizezi că e presat de o nevoie – nu știi încă ce fel de nevoie, dar simți că e ceva serios ce-i creează o temere și ar face orice ca să o rezolve. În fine, lucruri de acest gen pe care începi foarte fin și delicat să le exploatezi. Dar decizia de a merge mai departe cu recrutarea nu-ți aparține. Întotdeauna comunici în Centrală și acolo, în funcție de complexitatea cazului și de persoană, se alcătuiește o echipă întreagă, formată din analiști, ofițeri din diverse structuri de-ale noastre, psihologi, oameni care știu spațiul, și această echipă decide dacă mergi mai departe sau nu. Practic, raportezi fiecare pas pe care-l faci și primești indicații de urmat. De cele mai multe ori, cei din centrală au mai multe informații despre persoana respectivă decît tine. Inclusiv obținute de la aliați și parteneri. În plus, ei văd ansamblul, tu, din teren, vezi doar bucata ta. Și procesul acesta continuă. Durează destul de mult pînă ajungi să stabilești o relație în care „trădătorul“ chiar să înceapă să lucreze cu noi. Se în­tîmplă să fii la un pas, să fie totul pregătit, să ai prima întîlnire în care chiar să înceapă să-ți dea informații după ce l-ai tatonat și l-ai încercat mai bine de un an întreg sau, dacă organizezi totul pe tipar clasic, ai setat cu el „cutia poștală“ unde lasă informația, parolele și toate celelalte și să primești deodată ordin din centrală: „Abandonează!“. Și gata, lași totul baltă, nu te mai duci.

Îi corupeți? Îi plătiți?

O să vă surprindă, poate, dar nu sînt mulți cei care trădează pentru bani. Banii pot fi un stimulent, desigur. Pe parcursul unei relații mai lungi contează, dar motivația primă de a trăda este în general de cu totul altă natură. Ține în cele mai multe cazuri de gradul de insatisfacție al cuiva în propria organizație sau în societatea în care trăiește. Uneori, vin oameni dispuși să trădeze la tine direct și spun: „Dacă mă scoți din țară pe mine și pe familia mea, spun ce știu“. Sigur că trebuie să fii atent. Poate fi o capcană.

Păi, de unde știu ei că tu ești ofițer de informații?

Ei înșiși sînt adesea ofițeri de informații ai țării lor și știu bine la cine să vină. Au fost recent cazuri spectaculoase de ofițeri de informații ruși care s-au dus direct la Ambasade occidentale din Europa și s‑au livrat. Uneori, asemenea cazuri sînt într‑atît de uimitoare încît, la prima întîlnire, oamenii din Ambasadă îl dau afară pe cel care vrea să trădeze. Nu pot crede că le pică o asemenea pleașcă în curte sau cred că e o capcană. Dar, în general, un asemenea om revine, căci odată pornit pe calea trădării nu ai drum înapoi.

Șantajați?

Părerea mea a fost întotdeauna că, în general, e bine să eviți șantajul dacă ai și alte mijloace. Oricum, „trădătorul“, cum îi spuneți dumneavoastră, știe după primul act al „trădării“ că este în mîna noastră și fără să-i spun eu…

Deci se instalează o relație de încredere cu trădătorul? El are încredere în dumneavoastră și dumneavoastră în el, deși știți că e un trădător...

Într-o anumită măsură, da, așa este. Și siguranța mea depinde de el, și a lui de mine, căci amîndoi știm cu ce ne ocupăm. Dar e o încredere ce se cere mereu, secundă de secundă, verificată.

Am aflat că există practica de a proteja trădătorul cînd ai lui se cam prind că trădează.

Da. Mai ales dacă așa a fost înțelegerea, e bine să o respecți. Însă nu întotdeauna. Pot apărea cazuri în care îl abandonezi. Relația unui ofițer de informații cu sursa lui depinde nu doar de ei doi, ci și de contextul general al relațiilor dintre țărilor lor, de pildă. Se poate întîmpla ca relațiile politice dintre țările noastre să se modifice într-un sens care să mă oblige să-l abandonez. În lume, britanicii sînt un model în privința felului în care își protejează sursele. Ei se țin de cuvînt aproape întotdeauna și, după ce extrag „trădătorul“ și-l duc în UK, chiar se ocupă de el pentru totdeauna. Americanii îl extrag, îi dau identitate nouă, locuință, serviciu, toată acoperirea, dar destul de repede îl lasă să se descurce.

Noi practicăm așa ceva?

Ce întrebare e asta?

a consemnat Sever VOINESCU

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi