EDITORIALE ȘI OPINII

Una peste alta, ajungem la aceeași întristătoare realitate, a unor elevi sau studenți ce-și iau conștiincios notițe după perorațiile profesorului, dar nu ar cuteza sfidarea de a pune o întrebare. Exercițiul mirării pare a nu fi într-atît o nevoie înnăscută, așa cum generos credea Solomon Marcus, cît o deprindere dobîndită.

Cassius Clay sau Muhammad Ali, cum vreți să‑i spuneți. The Greatest. Cel mai mare boxer al tuturor timpurilor, așa cum l-a numit președintele George W. Bush și așa cum a fost perceput, de fapt, în întreaga lume. Un simbol al Americii.

Prezența discretă a simbolurilor zodiacului pe fațada catedralei gotice Notre-Dame din Amiens (începutul secolului al XIII-lea) e simptomatică pentru ambiguitatea de lungă durată a relației dintre creștinism și astrologie.

„Eu cred în continuare că avem instituţii guvernamentale care vor ţine sub control o persoană care ar încerca să îşi depăşească atribuţiile constituţionale“, a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times. „Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiţie. Nu sîntem România“, a adăugat McCain.

Lecția spune că trebuie să te fofilezi, să te strecori, să ai o viață cît mai lejeră, dar să dai impresia că faci un act de eroism, un sacrificiu, dacă te-ndupleci să faci, la un moment dat, exact ce-ți cere meseria pe care o practici. Chestia e să nu deranjezi, să te faci că muncești, să-ți vezi de interesul tău prin orice mijloace.

Clotilde Armand e un avertisment. USB e un avertisment. Klaus Iohannis a fost un avertisment. La fel și Traian Băsescu. La un moment dat, oamenii vor obosi de atîtea avertismente și vor abandona centrul pe care s-au încăpățînat să îl voteze de atît de multe ori fără să simtă că această încredere le‑a fost cu adevărat răsplătită. Votul „antisistem” e, de fapt, un vot pentru un sistem curat.

…ne omoară Ioropa, dom’le! Păi, veni de la Marsilia vestea. Supușii Majestății Sale (care tocmai își serbează ziua de naștere) se luară la păruială serioasă cu Supușii Putiniei Sale. Personal, nu mă miră prea tare. Văzui ambele categorii de „public“, prin concedii, în Spania sau Turcia.

Martorii spun că soseau în maşină, coborau, se băteau 15-20 de secunde, se urcau la loc, plecau, se opreau în altă parte, se băteau şi tot aşa. Profesionişti. Şi ceilalţi, într-un fel. Recordmani mondiali la hectolitru de bere.

Puterea sfîrşeşte prin a legitima incompetenţa. De vreme ce nu trebuie să ştii nimic specific pentru a ajunge sus, înseamnă că faptul de a şti ceva anume e mai curînd o piedică, un handicap social. Pedagogic vorbind, prestigiul formal al unor oameni fără nici o meserie e creator de confuzie etică şi dezagregare civilă.

Unii se știu pierduți și nu mai nădăjduiesc decît să se mîntuiască prin copil (mama), alții au vrut să salveze copilul și s-au pierdut (tatăl), iar alții au renunțat să mai caute o ieșire (polițistul). Prin cei doi tineri, viitorul rămîne însă deschis.

Fac cumpărături şi sînt bine. O mulţime de puşti din Jilava şi Ferentari au haine de iarnă cumpărate de premier. Nu ştie nici unul asta, căci aşa a fost înţelegerea. Probabil o să se bosumfle că am scris aici.

„După o vreme, am intrat la idei. Țîșnică se îmbrăca tot mai straniu. Și-a lăsat barbă și plete teribil de lungi. Ulterior, le-a asortat, ca să spun așa, la un costum național autentic, pe care și l-a procurat de la cineva din satul natal.“

Accederea în Parlament a USR depinde mult de felul în care echipa lui Nicușor Dan va munci în vara aceasta – și are mult de muncit! Minuni nu vor fi în această toamnă. USR nu are cum să repete întocmai performanța din București la nivel național.

Evident, apa minerală este fie carbogazoasă, fie plată: formula apă minerală conţine o ambiguitate fundamentală între sensul standard (care include varianta plată) şi specializarea uzului (care o exclude).

E vorba de răsucirea cu 180° a decalogului marcusian: un „antidecalog“ așadar, ipotetic, dar deloc afară din realitate, ludic, dar suficient de serios cît să te pună pe gînduri.

Ideea Europei este să coexistăm pașnic, democratic, în condiții de libertate. Din păcate, Europa are probleme interne: și-a pierdut aderența la propriile valori, la propriile rădăcini iudeo-creștine. Și atunci, pentru migranți se pune problema: în ce se integrează atunci cînd vin în Europa?

Rezultatele comunismului instaurat în anii 2000 seamănă izbitor cu ale celui instalat în anii ’40-’50. Și, în condițiile astea, mai există indivizi gata să susțină că sistemul a fost aplicat greșit, că idealurile lui au fost întinate de cei care l-au aplicat, că ar trebui să-i mai dăm o șansă…

Într-o turbărie ai fi găsit întregul năvod, în care pietricele bine înfășurate în scoarță funcționau ca greutăți. Pe asemenea situri apar detalii de nemaigăsit acolo unde totul a fost îngropat în țărînă, de la fluiere și alte instrumentele muzicale, la păduchii rămași prinși în pieptenii de os antici.

Ce ne facem, însă, cu situaţiile, să le zicem aşa, „benigne“? Dacă în cazul marilor abuzuri, regulile penale nu par a fi puse în discuţie, ele ridică probleme exact cînd sînt chemate să se aplice la situaţii „omeneşti“, la cazuri ­mici.

Sîntem milioane. Multe milioane, care ne plîngem că treaba nu merge, iar justiția nu e credibilă și nu e performantă. Și-i votăm pe indivizii ăștia de ne sar capacele. Știm că ne violează orice urmă de bun-simț. Dar ne spunem că mai bine ne violează unul pe care-l știm, decît un necunoscut.

Adevărul e că Nicușor Dan e mai de­grabă o dilemă, iar convingerile sale pe teme majore sînt absente. Preocuparea sa obsesivă privind e­vo­­lu­ția Bucureștiului l-a scutit pînă acum de obligația de a-și da cu părerea despre alegerile americane, invazia U­crai­nei sau încălzirea globală.

Mandatarea SRI pentru a monitoriza informativ cele ce se petrec în școli, spitale și case de pensii nu îmi pare cu totul în regulă, după cum nu neg total existența unor avantaje. Primul necaz este că Serviciul are nevoie de timp, oameni și bani pentru a suplini deficitul de competență al administrației formale.

Muhammad Ali / Cassius Clay, în vanitatea lui nemărginită, număra doar pumnii pe care îi ocolea, nu şi pe aceia pe care îi încasa. Deşi erau mult mai puţini, aceia au contat în boala care pe care a tîrît-o după el, sau mai degrabă care l-a tîrît după ea.

Asistăm și la „moartea destinului“, și la „moartea lui Dumnezeu“. Cu ce rămînem? Cu prestigiul solitar al omului. El urmează să fie, de-aici înainte, începutul și sfîrșitul, cel care decide tot, face tot, controlează tot. „Își ia soarta în propriile mîini“, e făuritorul istoriei (Marx), agentul tuturor schimbărilor.

Sărăcia reală este totdeauna locală, acolo unde și cum are loc și este trăită. Drept care și strategiile antisărăcie trebuie adaptate localului. În consecință, acest local trebuie cunoscut prin cercetare de teren, nu doar „gugălit“ din birou.

Ritmul de muncă pentru cei care îşi doresc să muncească este infernal şi adesea „decapitarea“ se întîmplă oarecum firesc, datorită lipsei de timp pentru a mai putea gîndi dacă ce faci este util sau eficient. Nu de alta, dar dacă poţi să faci ceva, cam toată lumea îţi dă de lucru, că trebuie cumva să meargă şi leafa lor, şi campionatele alea de Solitaire şi download-uri nu se cîştigă aşa simplu.

Pe fondul multiplelor crize din sistemul sanitar, am aflat recent (și) despre concedierea intempestivă a unui fost coleg de liceu, Luca Lucușor Lucinschi, din postul de doctor neurolog (șef de secție) al unui important spital regional. Ce se întîmplase oare?

Republica Moldova de află azi pe o adevărată falie geopolitică. Și, pînă la a consulta sondajele de opinie care arată un echilibru aproape perfect între opțiunea proeuropeană și cea îndreptată către Uniunea Vamală dominată de Federația Rusă, este suficient să privești mai cu luare-aminte peisajul străzii din Chișinău.

Regula de nefolosire a gradaţiei este şi mai alunecoasă în cazul adjectivelor al căror sens este gradabil, dar care se plasează la o extremitate a scalei (excepţional), sau, prin etimologie, într-o zonă anume a comparaţiei (superior, inferior etc.).

În polemicile derulate pe tema orelor de religie, am auzit adeseori pledoaria potrivit căreia principalul lor rost ar fi educația morală. Dacă ar fi să îl credem pe cuvînt, ar trebui să conchidem că cine nu e credincios sau nu a avut parte de o educație religioasă este, ipso facto, o ființă imorală – în cel mai bun caz, amorală.

Nu știu dacă întrebarea cum au fost prinse picioarele lui Isus pe cruce e din aceeași categorie cu întrebarea cîți îngeri pot dansa pe un vîrf de ac. Majoritatea scenelor de răstignire din arta paleocreștină nu arată picioarele prinse cu nici un fel de piroane, iar poziția acestora are oarece variație.

Unul dintre noi căra o găleată cu lipici, iar noi, ceilalți, aveam în mîini pensule și afișe făcute sul. Muiam pensulele în găleată, dădeam pe locul cu pricina și apoi întindeam afișul cu figura aceea mare și strălucitoare, cu chelie și mustață, avînd grijă să nu fie strîmb și să nu facă cute.

Acum o lună, tabăra republicană părea devastată de o criză de nervi fără sfîrşit. Conflictul dintre Trump şi partidul republican, alimentat de succesul electoral al celui dintîi şi de dispreţul afişat faţă de el de liderii celui de-al doilea, ameninţa să fie distrugător în tabăra conservatoare, care părea decerebrată.

Orice  fel de tupeu, dar mai ales cel noroios din cale-afară, ăla mic, de zi cu zi, tupeul care filtrează lumina soarelui devine un soi de nevoie. Dacă e combinat și cu un pic de șulfărie, de analfabetim și de kitsch cosmic, e chiar o combinație care se poate bea lejer, îndulcită sau nu, chiar de cîteva ori, de-a lungul unei zile.

Sînt tentat să spun că, după contactul cu puterea, reprezentanților politici ai românilor li se atrofiază organele responsabile cu autoevaluarea. Stînci neafectate de ridicol sau inadecvare, politicienii români nu numai că nu știu să își calculeze corect prezentul, dar își neglijează complet posteritatea.

Ce a căutat SRI să pună sub urmărire, să investigheze, să se intereseze de soarta unor contracte comerciale, fie ele pe bani publici, pentru achiziția de dezinfectant? Cum de a ajuns un serviciu secret, menit a veghea la lupta cu spionu’, să cerceteze gradul de diluare al cloraminei?

Pentru memorie, „amicalele glorioase“ au fost 1-0 cu Lituania şi 0-0 cu Spania. A venit 1-1 cu Republica Democrată Congo. Şi acum 1-4 cu Ucraina. Ştiu, pînă la urmă a fost 3-4, dar acela e scorul de neuitat. Momentul îngheţului. Gafele legendare. Fotbal la pămînt, fotbal la pămînt!

„Patria“ își pierde, astfel, caracterul exclusiv, parohial, pentru a se deschide spre un sentiment mai complex al identității, care poate include nu doar locul nașterii, ci și locul adopției sau al reintegrării.

Despărțirea sexualității de reproducere va fi o mutație în viața omului – clama, profetic, Freud în 1898. Este adevărat, dar această despărțire a început de-abia acum cîteva decenii, în anii din urmă ai istoriei milenare a Omului. Și ar fi total greșit să judecăm toată această istorie doar din perspectiva ultimilor ani...

Ideea că am fi un guvern de tehnocraţi este pe cît de răspîndită, pe atît de departe de realitate. Sîntem un guvern cu cîţiva (a se citi puţini) tehnocraţi. Cei mai mulţi sînt sau au fost la cancelaria prim-ministrului, şi au fost şi rămîn oarecum izolaţi. Guvernul a fost rezultatul unor negocieri cu partidele, care pot oricînd să decidă că nu este în interesul lor să ne aibă la guvernare.

Recent, Austria și Italia s-au angrenat într-o dispută, în urma intenției Vienei de a introduce controlul la pasul Brenner din Alpi. În plină efervescență electorală, guvernul austriac afirma că se teme de o eventuală revenire a refugiaților pe ruta mediteraneană, după închiderea rutei balcanice.

Pe la 1880-1900, personajele lui Caragiale foloseau intens termenul de politeţe pardon, care intrase în limba română cam de un secol. Se întîmplă adesea ca formulele de politeţe invariabile, nelegate de restul enunţului şi foarte frecvente în conversaţie să treacă uşor dintr-o limbă în alta:.

Vrem să pregătim absolvenți care să știe o sumedenie de lucruri, incapabili însă să afle ceva. Pregătim martori ai lumii contemporane, nu agenți activi ai transformării perpetue a acesteia.

Doi tipi solizi, rași în cap, cu ochelari de soare, tricouri negre și brațele pline de tatuaje. Fără să-și adreseze vreo vorbă, deschid portbagajele și scot – fiecare – cîte o servietă de piele. Le schimbă între ei și, tot tăcuți, se despart.

La Viena mîncasem bine peste tot pe unde fusesem, ba, în unele locuri chiar excelent, și, oricum, nicăieri n-a fost ceva de reproșat. Dar aici... Aici era cu totul altceva. Părea o adevărată capcană, de genul celei întinse de moldoveni Abatelui de Marenne, în Zodia Cancerului.

Orice viitor arheolog ar trebui să treacă, la facultate, prin cîteva seminare despre Erich von Däniken. Din cărțile lui – despre ființe extraterestre care au vizitat și care au civilizat pămîntul în Antichitate – se vede probabil mai bine ca oriunde care sînt mobilurile și retorica pseudoarheologiei.

Încet-încet, caravana alegerilor primare americane se îndreaptă spre California, ultimul mare episod al acestei formidabile poveşti politice, începută pe 1 februarie, în micul şi liniştitul stat Iowa. Pe 7 iunie, se va termina, practic, lunga campanie internă pentru obţinerea candidaturii democrate şi republicane.

Cu cîțiva ani în urmă, o campanie publicitară purtată pe valurile înspumate ale unui detergent ne spunea că „murdărirea este bună“. Românește, treaba a funcționat, din prima zi de campanie, pentru că vorbele astea s-au „viralizat“ instantaneu și s-au înfipt în comunicarea cotidiană.

Am urmărit fără mari așteptări prima dezbatere la care au participat principalii candidați la postul de primar al Bucureștilor. Organizată de o stație de televiziune care poate emite pretenții la multe lucruri, dar nu și la neimplicare politică, întîlnirea a fost un spectacol mai degrabă nesatisfăcător.