Un decalog sau mai multe? (VI)

Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Pun punct comentariilor despre cele zece nevoi pe care, potrivit „decalogului“ lui Solomon Marcus, școala ar trebui să le satisfacă, însă le ignoră sau chiar le inhibă.

Redeschid cea de-a doua întrebare cu care am pornit în această prospecțiune: dacă aș fi solicitat să fac o alegere similară, în ce măsură m-aș fi oprit la aceleași zece nevoi? Nici una dintre propunerile lui Solomon Marcus nu mi s-a părut nejustificată. Cred, totuși, că dacă aș fi fost în situația de a formula propriile opțiuni, aș fi ales un alt punct de pornire.

Educația instituționalizată, una dintre pîrghiile fundamentale ale modernității în lumea occidentală, a centrat inevitabil, de vreo două secole și mai bine încoace, formarea tinerilor pe cîte un proiect societal: managementul forței de muncă, inserția socială, asigurarea resurselor de progres, coeziunea ideologică – acele lucruri menite a da stabilitate, prosperitate și forță competițională națiunilor care gestionau sistemele de învățămînt. Obiectivele educației orientate spre individ, spre formarea acestuia ca adult au fost, treptat, eclipsate. Nu doar în România și nu doar în ultimii ani.

Alexandru Odobescu, unul dintre intelectualii de marcă din perioada de care mă ocup prioritar ca profesor universitar,  a lansat încă din tinerețe, în articolul „Viitorul artelor în România“, un proiect donquijotesc. El era convins că cea mai bună soluție de a da consistență creației culturale autohtone, abia intrată în arena modernității, ar fi fost racordarea acesteia la valorile culturii antice. Îndemnul odobescian a rămas, practic, fără ecou. Lumea românească era mult prea grăbită să se descotorosească de handicapurile tardivității, pentru a ține seama de asemenea „fantezii“.

Cu riscul de a mă expune unui anacronism similar, declar că, dacă ar fi să aleg cele mai importante „nevoi“ cărora școala ar trebui să le răspundă, primul lucru care îmi vine în minte este idealul educației în Grecia Antică, preluat apoi și sistematizat de către romani, spre a fi lăsat moștenire unității culturale pe care o intitulă, cu un nume atît de nebulos, „Europa“. În centrul acestui model paidetic se aflau valorile considerate cardinale.

Și pentru mine, trăitor al mileniului III, educația ar trebui să răspundă în primul rînd nevoii de frumos, de bine și de adevăr, nevoi ce definesc în cel mai înalt grad aspirația noastră de a ne trăi viața cu demnitatea pe care ne-o conferă, în principiu, statutul nostru de ființe umane.

Mă refer aici la acel kalos kagathos, asocierea frumuseții cu binele, cu virtutea, principiu tradus de către romani, într-un spirit mai pragmatic, drept binecunoscutul mens sana in corpore sano, sau la reformularea de către Platon a constelației valorice drept sophos kagathos, transferînd frumusețea exterioară, a trupului, către cea lăuntrică, a sufletului, înzestrat cu atributele înțelepciunii, ale accesului la adevăr. Din trinitatea greacă a nevoii de bine, de frumos și de adevăr, educația modernă, dominată de paradigma științelor, a rămas aproape exclusiv cu cea din urmă valoare. Însă chiar și aceasta a ajuns atît de schimonosită în sistemele de învățămînt precare, cum e cel românesc, încît cu greu mai poate fi recunoscută.

Avem azi la îndemînă suficiente repere, în viața noastră cotidiană, ca să putem lesne înțelege că nevoia de adevăr nu e totuna cu nevoia de informație. Mă întreb, de pildă, în ce măsură învățămîntul nostru își propune, într-o formă explicită, să dezvolte la elevi și la studenți, dacă nu pasiunea – ce vorbă mare! – măcar respectul pentru adevăr; în ce măsură își dorește ca, dincolo de potopul de adevăruri de-a gata, livrate spre memorare, să inițieze elevii și studenții în acele mecanisme ale minții destinate căutării și găsirii adevărului, mecanisme cărora le datorăm faptul că lumea noastră cea de toate zilele, cu computerele ei, cu gadget-urile ei tehnologice, cu procedurile ei de ocrotire, de salvare și de prelungire a vieții, cu facilitățile ei cotidiene, este așa cum este. Întrebări retorice. Vrem să pregătim absolvenți care să știe o sumedenie de lucruri, incapabili însă să afle ceva. Pregătim martori ai lumii contemporane, nu agenți activi ai transformării perpetue a acesteia.

Privit din unghiul nevoii de adevăr, învățămîntul nostru seamănă cu un fastuos spectacol, despre care, la ieșire, ți se cere să spui cine au fost actorii, cine a făcut costumele, și altele asemenea. Nimeni nu întreabă despre ce a fost vorba în piesă.

„Adevăr“ nu-i un cuvînt de joacă. Putem, într-adevăr, delega responsabilitatea adevărului, din poziția de spectatori, de consumatori, celor care se ocupă, în principiu, de așa ceva: cercetătorii, oamenii de știință... Noi avem, între timp, să ne ocupăm în continuare cu ce știm mai bine: teme făcute de părinți, referate, lucrări de licență, teze de doctorat descărcate din valiza celor care își cîștigă pîinea cu asemenea excentricități. Noi, învățăceii de azi, profesioniștii de mîine, avem altă misiune: să ducem societatea în care vom trăi pe noi culmi de împlinire și prosperitate. Educația ne ajută să uităm că „adevărul“ poate să privească chiar și propriile noastre vieți, felul în care ni le gîndim, felul în care ni le trăim.

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.