„Cu bule“
Zilele trecute, o campanie ingenioasă pentru participarea la alegerile locale evoca mai multe dileme şi opţiuni cotidiene – „la munte sau la mare“, „la teatru sau la club“, „blondă sau brunetă“ –, ca argumente pentru concluzia „Alege şi de alegeri!“. Una dintre perechile de termeni complementari folosite de autorii campaniei mi s-a părut de bun augur, din punct de vedere lingvistic: pentru că opunea apa plată celei cu bule. De mai multă vreme, formula cu bule se răspîndeşte, în comunicarea colocvială, în locul specializării abuzive a lui mineral din sintagma apă minerală.
Uzul curent nu preia, în general, descrierile tehnice ale produselor, aşa cum apar ele pe etichete, preferînd, în schimb, desemnări mai scurte, mai simple şi uneori mai expresive. În cazul apei minerale, uzul a produs un abuz derutant pentru observatorul din afară: adjectivul cu acoperire generală – mineral – s-a specializat pentru apa carbogazoasă, care fusese timp de decenii (în perioada comunistă) prototipul aproape exclusiv al produsului. S-a creat astfel perechea mineral – plat – „Apă plată sau minerală?“ (csid.ro) –, opunînd unei realităţi familiare o noutate apărută după 1989 şi răspîndită din ce în ce mai mult. Evident, apa minerală este fie carbogazoasă, fie plată: formula apă minerală conţine o ambiguitate fundamentală între sensul standard (care include varianta plată) şi specializarea uzului (care o exclude).
Ambiguităţile create de o extindere semantică aflată în contradicţie cu descrierile ştiinţifice şi comerciale ale produsului sînt o sursă de instabilitate în sistemul limbii şi de nemulţumire în rîndul vorbitorilor. În presă şi în spaţiul Internetului, bloggeri şi comentatori au semnalat de mai multe ori caracterul popular şi inadecvarea formulei – „apa carbogazoasă, sau apa minerală, cum e cunoscută în limbaj popular“ (jurnalul.ro); „În general, lumea cînd spune apă minerală se gîndeşte la varianta cu bule, dar nu e corect“ (scri.ro). Am scris, în urmă cu mai mult de un deceniu („Apă plată“, în România literară, nr. 36, 2004), despre variaţiile de desemnare a apei îmbuteliate, observînd cum se manifesta la acea dată concurenţa între mai multe denumiri, în limbajul curent. Mă întrebam atunci dacă abuzul semantic (mineral cu sensul „carbogazos“) va cîştiga sau nu teren, fiind previzibilă rezistenţa lingviştilor şi a unei părţi a vorbitorilor. Bătălia nu s-a încheiat încă, dar mi se pare că sînt semne care anunţă abandonarea uzului extins al lui mineral, pe care începe să-l înlocuiască în uzul colocvial sintagma cu bule. Opoziţia dintre atributele diferenţiatoare fără bule şi cu bule exista deja la începutul anilor 2000, dar nu era foarte răspîndită. Şi azi, de altfel, autorii textelor simt adesea nevoia de a pune între ghilimele întreaga formulă sau doar termenul-cheie: „Cum se produce apa minerală «cu bule»“ (super-hrana.ro); „Sînt diferenţe între apa plată şi apa «cu bule»“ (forum.computergames.ro); „Mit: «Apa cu bule» nu hidratează la fel de bine ca apa plată“ (jurnalul.ro); „dacă vrei să slăbeşti, te poţi baza cu încredere pe apa cu «bule»“ (ele.ro).
Dincolo de formulele oficiale, uzul curent din multe limbi a ales descrieri specifice ale apei efervescente: sparkling (în engleză), frizzante (în italiană), pétillante (în franceză) etc. În română, formula tehnică – apă minerală carbogazoasă – este în mod evident prea lungă şi prea greoaie ca să se poată impune în uzul colocvial. O soluţie ar fi fost alegerea ca termen diferenţiator a adjectivului gazoasă, cu echivalente în alte limbi (fr. gazeuse, it. gassosa, gassata etc.): acesta circula şi înainte de 1989 (dar nu atît pentru apa minerală, cît pentru cea de tip „sifon“, obţinută artificial, prin adaos de dioxid de carbon). Formula apă gazoasă pare destul de răspîndită în româna vorbită în Republica Moldova, unde este atestată şi varianta apă cu gaz(e) („Uneori sucul este mai dăunător decît apa gazoasă“; „Apa cu gaze nu potoleşte setea“, ecology.md). Relativul insucces al acestor formule în româna din România – cu unele atestări, totuşi: „consumul de apă minerală (apă cu gaz, cu bule) în cantitate mare“, financiarul.ro – se leagă probabil de sensurile curente ale lui gaz („petrol lampant), intrate în expresii colocviale (doar n-am băut gaz!). Alte adjective – ca acidulat sau efervescent – evocă sensuri nedorite („uşor acrit“, „reacţie chimică“). Rămîn aşadar disponibile bulele, adecvate semantic (bulă – „bășică de aer sau de gaz aflată în masa unui lichid sau a unui solid“, DEX), dar uşor stînjenitoare, pentru unii vorbitori, din pricina omonimiilor şi a asociaţiilor sonore cu diverse cuvinte colocvial-argotice. Formula apă cu bule mi se pare însă net preferabilă ambiguităţii şi inadecvării din folosirea sintagmei apă minerală.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
