america alege. românia culege

Dumnezeul democrației, poporul, ni l-a dat pe Trump. Ce facem noi? – și cînd spun „noi“, mă gîndesc la România.

Cu Trump, întregul sistem de acorduri economice internaționale va fi zguduit. Proiectul acordului comercial SUA – UE va fi omorît cu siguranță, de vreme ce Trump anunță continuu că desființează TPP și NAFTA.

Unii electori ai lui Trump pot percepe, mai ales din trend-urile de presă, că nu „dă bine“ să-și asume public opțiunea lor. Cu o presă americană aproape integral anti-Trump, nu este de mirare că mulți analiști politici se întreabă dacă nu cumva sondajele care o dau cîștigătoare pe Hillary Clinton sînt afectate serios de efectul Bradley.

Pe Clinton nu a clintit-o nici povestea e-mail-urilor, nici a donațiilor de la Fundația Clinton și nici a minciunilor dovedite, după cum pe Trump nu l-a tulburat nici povestea declarațiilor sale de venit, nici acuzația că a folosit muncă la negru și a cumpărat oțel din China pentru investițiile lui, nici dezvăluirile privind comportamentul său cam nepotrivit cu femeile.

Probabil că cea mai interesantă evoluție politică în campania electorală americană, la ora la care scriu aceste rînduri, este abandonul republican al lui Donald Trump.

Cînd, imediat după dezbaterea electorală din 26 septembrie, Donald Trump a anunțat că microfonul său a fost defect, am rîs cu toții.

Prima dezbatere dintre Hillary Clinton şi Donald Trump era aşteptată să mai clarifice lucrurile într-un moment în care sondajele indică egalitate, cota de neîncredere în ambii candidaţi este enormă, iar numărul electorilor nehotărîţi este foarte mare.

Bineînţeles că Trump a profitat din plin de atacul lui Clinton. În general, cea mai bună atitudine, cînd adversarul te jigneşte, este să preiei termenul jignitor şi să-l transformi într-un fel de decoraţie, pe piept. Cam cum au făcut oamenii Pieţei Universităţii de la noi, prin 1990, cînd Ion Iliescu i-a făcut „golani“.

Trump ştie şi el, ca noi toţi, care sînt marile frici ale americanului de rînd. La fel ca noi toţi, Trump ştie şi ce admiră acelaşi american.

Pentru americani, ca şi pentru români, Facebook este din ce în ce mai mult o sumă de enclave, de redute aflate în război una cu cealaltă.

Alegerile prezidenţiale se pot cîştiga la televizor.

Trump a spus că, dacă Clinton cîştigă alegerile, susţinătorii celui de-al doilea amendament nu vor mai avea ce face. Şi a adăugat, voit ambiguu: „…deşi poate că susţinătorii amendamentului mai pot face ceva“.

Nu pot să nu aplaud zîmbind una dintre frazele spuse de Hillary Clinton la un recent miting electoral: „Trump a dus Partidul Republican de la It’s morning again in America la Midnight America“.

În discursul de acceptare a candidaturii Partidului Democrat pentru prezidenţialele din noiembrie, Hillary Clinton a spus despre Trump, printre multe altele, că mizează pe frică.

Văd că Trump îl aplaudă fără rezerve pe Recep Erdogan pentru ceea ce face în Turcia. Nu mă mai miră…

Această cultură a albilor protestanţi va înceta să mai fie predominantă. Precizez imediat că nu este vorba despre o predominanţă rasială – albii nu mai sînt de mult timp majoritari în America, suma celorlalte rase copleşind de multe generaţii numărul celor numiţi „caucazieni“.

„Eu cred în continuare că avem instituţii guvernamentale care vor ţine sub control o persoană care ar încerca să îşi depăşească atribuţiile constituţionale“, a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times. „Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiţie. Nu sîntem România“, a adăugat McCain.

Barack Obama a devenit primul președinte american, după legendarul F.D. Roosevelt, care a cîștigat de două ori consecutiv președinția Statelor Unite cu vot popular majoritar. Popularitatea lui, însă, nu trebuie să păcălească.

Cum se poate feri un astfel de politician de prăbușire? Obama a fost, din acest punct de vedere abil. A știut să nu se prăbușească prea tare. A început primul mandat cu o amețitoare favorabilitate de 70% în rîndul americanilor și îl termină pe ultimul cu foarte puțin sub 50%.

Pentru participarea la gala găzduită de Clooney și de soția sa, spectatorii au plătit (atenție!) minimum 30.000 de dolari de persoană, iar un cuplu rămas anonim a plătit 350.000 de dolari ca să fie plasat la masă chiar cu Hillary Clinton și să fie considerați „co-președinți“ ai galei.

Un avantaj serios al lui Hillary Clinton este susţinerea politică de care se bucură din partea Partidului Democrat şi, se zice, în mod discret, dar eficient, din partea preşedintelui Obama personal.

Marea diferență între Donald Trump și Corneliu Vadim Tudor este că primul a făcut ceva serios și stabil în viața lui, în vreme ce al doilea – nu. Donald Trump conduce un conglomerat de afaceri – imobiliare la presă, hoteluri și stațiuni, comerț online, instrumente financiare, construcții – în care are cam 25.000 de angajați.

Revenind la cursa prezidențială americană, mi se pare că, pentru România, este extrem de importantă o declarație a lui Donald Trump despre NATO, făcută (ce coincidență!) cu o zi înainte de atentate. „Ideea pe care se bazează NATO este bună, însă trebuie redistribuite cheltuielile.“

Pe zi ce trece, Hillary Clinton se apropie tot mai mult de nominalizarea partidului pentru alegerile prezidențiale. Totuși, nu a fost o victorie lipsită de emoții pentru soția celui ce a fost cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite.

Excedați deja de alegerile noastre, de ce am mai fi atenți la alegerile americane? Spontan, aș răspunde: tocmai de aceea. Dacă alegerile noastre vorbesc direct despre ce facem noi cu ceea ce ne dă Dumnezeu, alegerile americane ar putea însemna ceea ce ne dă Dumnezeu.