Înfruntarea dintre ştiinţă şi emoţie

Ieri, la telefon, prietenul meu R. de la Chicago: „Trump a revenit! Vezi? Tipul e ca un zombie – azi zici că-i mort, mîine îţi dai seama că-i viu.“

Sfîrşitul verii şi începutul toamnei îl află pe Donald Trump în plină ofensivă şi pe Hillary Clinton în plină defensivă. Barca lui Clinton ia tot mai multă apă. Candidatul democrat şi susţinătorii săi pierd tot mai mult timp ca să explice, să justifice, să se apere. Oricine ştie cum merge o campanie electorală ştie că semnul declinului este acesta: se alocă tot mai mult timp răspunsului la atacurile contracandidatului. Dintr-un scandal care nu ameninţa să devină cine ştie ce (este vorba despre neglijenţa cu care Hillary Clinton a gestionat propriile e-mail-uri pe cînd era secretar de stat, nesocotind unele reguli de securitate), republicanii au reuşit să scoată maximum. Şi din scandalul care ar fi putut fi ucigător (cel al finanţării Fundaţiei Clinton cu bani de la guverne străine, pe cînd soţia lui Bill era ditamai secretarul de stat al Americii), nu prea iese mare lucru. Aşa i în lupta politică: niciodată nu ştii ce iese, niciodată nu ştii, de fapt, ce anume atinge mai mult opinia publică. Aşa că le încerci pe toate. În scandalul e-mail-urilor, Hillary Clinton, care tocmai explicase convingător, toată vara, că Trump nu este nici psihologic, nici intelectual potrivit pentru funcţia executivă supremă a Americii, a devenit, deodată, aiurită, amnezică, imprecisă (de nu chiar mincinoasă). Eforturile ei de a părea relaxată și stăpînă pe situaţie eşuează lamentabil. În schimb, grosolăniile lui Trump merg înainte, de nimic împiedicate. Caznele lui Hillary Clinton de a secreta şarm o schimonosesc pur şi simplu. Naturaleţea robustei ignoranţe a lui Trump îl face, în schimb, să pară puternic şi, mai ales, în stare de lucruri mari.

Cînd scriu acest text, cu două luni înainte de alegeri, sondajele îi arată pe cei doi la egalitate, după ce Trump a recuperat spectaculos ecartul care îl separa de Clinton. Dacă privim sondajele din ultimul an, vedem că, în marea majoritate a timpului, Hillary Clinton a condus, dar Trump a întors trend-ul de cel puţin două ori, egalîndu-l pe candidatul democrat, care apoi iar s-a desprins şi Trump iar a revenit. Este foarte dificil de anticipat ce se va întîmpla pe 8 noiembrie, mai ales că distanţa pe care Clinton o poate realiza faţă de Trump s-a diminuat vizibil. Iar trend-ul actual este favorabil lui Trump.

Avem, de pe acum, cel puţin două certitudini pentru ultimele două luni de campanie electorală americană. Prima, că Hillary Clinton nu mai poate atinge o distanţă confortabilă faţă de năbădăiosul miliardar. Vom avea un rezultat final strîns. A doua, că stilul celor două campanii electorale nu se mai poate schimba. Evident, vor veni mesaje noi, replieri şi atacuri, poate chiar nuanţări ale unor poziţii anterioare, ba chiar şi pentru ajustări strategice mai e timp, dar ceea ce nu se va schimba este structura interioară a celor două campanii, logica lor internă. Şi, din această perspectivă, asistăm la un nou episod al unei înfruntări care a început de cînd e omul şi nu se va termina înainte de sfîrşitul lui: cea dintre minte şi inimă.

Hillary Clinton are, în staff-ul ei, una dintre cele mai performante echipe de data analysis. Pentru cei care nu prea înţeleg ce-i asta, precizez că este vorba despre procesul prin care datele crude (variabilele cantitative sau calitative ale realităţii) sînt citite împreună pentru a obţine informaţia de care adversarul nu beneficiază şi care constituie baza pentru decizii şi acţiune. Evident, cu cît mai multe date, cu atît mai multe lecturi combinate sînt posibile. Mulţimea de date, bineînţeles, trebuie întîmpinată cu o capacitate analitică foarte dezvoltată (computere performante, programe sofisticate, oameni specializaţi). Un asemenea sistem cere timp şi bani. Hillary Clinton s-a îngrijit de toate acestea şi a investit enorm în această direcţie. Campania ei electorală este matematică. Fiecare pas făcut este evaluat şi fiecare pas viitor este calculat. În cele cîteva ore de linişte din cartierul general al campaniei lui Hillary Clinton din Brooklyn, între miezul nopţii şi zorii zilei, calculatoarele din departamentul de data analysis rulează cam 400.000 de simulări, astfel că, la prima oră a zilei, strategii au toate variantele imaginabile şi inimaginabile de acţiune pe masă, spre decizie. Comentatorii avizaţi spun că Hillary Clinton beneficiază de cea mai „informatizată“ campanie electorală din istorie. De la date mari, de sondaje de opinie şi focus-grupuri, la timpul pe care fiecare agent de campanie îl petrece într un anumit loc, cu un anumit grup de oameni, de la balanţa financiară a campaniei ţinută în timp real pînă la rating-ul pe care îl fac mesajele TV ale celor doi candidaţi la toate televiziunile din ţară, practic tot ce mişcă în cauza „Hillary preşedinte“ este recepţionat, analizat şi programat. În fruntea acestui departament se află, cum altfel, un tip socotit drept genial în mediile politice democrate din Washington: Elan Kriegel. Despre el se spune că, în 2012, ar fi reuşit să identifice o anume comunitate din Florida al cărei comportament electoral l-ar fi ilustrat perfect pe cel al întregii ţări. Cînd rezultatul votului în acea comunitate a fost accesibil sondorilor de opinie, Kriegel a anunţat pe toată lumea, inclusiv pe Obama, cu cît vor cîştiga, deşi votul nu se încheiase în statele pacifice. Exact aşa a fost, pînă la a doua cifră de după virgulă. „Nu greşeşte niciodată“, se spune despre Kriegel. De aceea, toate marile decizii ale campaniei lui Clinton se iau cu el de faţă şi, în sediul de campanie, are biroul cu cea mai frumoasă vedere.

În timp ce cartierul general al lui Hillary Clinton este ca un fel de citadelă a ştiinţei în care computerele lucrează, iar datele se acumulează şi se metabolizează non-stop, cartierul general al lui Trump pare a fi, mai degrabă, sediul de impresariat al unui star în plin turneu. „Data analysis is overrated“, a decretat Trump încă de la începutul campaniei pentru cîştigarea nominalizării republicane. Donald Trump nu a investit mai nimic în data analysis pînă la sfîrşitul alegerilor primare, cel puţin. Şi chiar dacă ar fi făcut-o după aceea, nu ar avea nici o şansă să ajungă măcar la un sfert din capacitatea departamentului lui Clinton. Nu e vorba de bani (la acest capitol, Trump este oricum cu mult depăşit de Clinton), ci de timp. Clinton a construit sistemul de care dispune acum în aproape doi ani. Oricum, candidatul republican nu pune mare preţ pe aşa ceva. Trump şi oamenii săi nu investesc mulţi bani în analiză şi planificare, ci în diseminarea unui mesaj pe care îl formulează mai degrabă instinctual, văzînd şi făcînd. Datele de care Trump dispune sînt cele „deschise“, pe care le ştie toată lumea. Trump ştie şi el, ca noi toţi, care sînt marile frici ale americanului de rînd. La fel ca noi toţi, Trump ştie şi ce admiră acelaşi american. Mesajele nu sînt greu de alcătuit. Ele trebuie doar să explodeze în viscerele cît mai multor oameni.